O campanie şi un mesaj pentru cititori, de Ziua Libertăţii Presei: „Îi încurajăm să se abţină să consume mizeriile ce le sunt servite pe post de ştiri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afis APPC FTO: APPC
Afis APPC FTO: APPC

Asociaţia Profesioniştilor din Presă-Cluj (APPC) marchează data de 3 mai - Ziua Mondială a Libertăţii Presei printr-o campanie de conştientizare a cititorilor. Iniţiativa se numeşte „Învaţă să discerni’’ şi se adresează îndeosebi consumatorilor de presă scrisă, cărora vor să le transmită mesajul că dacă discern corect între ştirile pe care aleg să le citească pot aduce la creşterea calităţii presei.

”Această campanie este un apel la luciditatea cititorului, o pledoarie pentru discernământ şi pentru selectarea informaţiei citite. Îi încurajăm pe oameni să se abţină să consume mizeriile ce le sunt servite pe post de ştiri, să ocolească prostiile cu titlul scris cu majuscule şi care include cuvinte şocante, pentru că prin alegerile pe care le fac pot contribui la creşterea calităţii presei. Mi se pare inadmisibil ca, de exemplu, o „ştire“ despre daci înalţi de 10 metri să numere aproape 10.000 de interacţiuni pe reţelele de socializare, iar articole scrise după toate rigorile jurnalistice şi relevante pentru societatea românească să treacă aproape  neobservate”, a spus Bogdan Stanciu, membru în Comitetul de Conducere al APPC, jurnalist la „Transilvania Reporter“ şi revista „Sinteza“, potrivit unui comunicat al APPC.

Campania Asociaţia Profesioniştilor din Presă - Cluj se numeşte „Învaţă să discerni’’,şi urmăreşte şi să tragă un semnal de alarmă în interiorul breslei jurnaliştilor, care a ajuns să fie adesea desconsiderată din cauza slabei calităţi pe care o livrează.

Iniţiativa APPC se va desfăşura în perioada 3 mai - 2 iunie şi va fi o campanie vizuală în cadrul căreia afişe cu imagini sugestive (precum cele de mai jos, credit foto: APPC) vor fi puse în Iulius mall şi în localuri clujene.

afise appc cluj foto

Campania este realizată în parteneriat cu agenţia de strategie şi creaţie Kumpania şi agenţia de outdoor şi producţie publicitară Young.

”O spui sau nu o spui. O dai sau nu o dai. Delicateţurile s-au negociat. Gata. E vremea târzie. Cam ca în povestea “Hainele împăratului”. Într-o lume de supuşi, o voce ingenuă şi “fără scop” spune primul: “Împăratul e gol”. Aşa şi aici. Am vrut să rostim asta  acompaniind gândul stupefiat al atâtor oameni. Să o facem. Ingenuu şi “fără scop”. Ca-n poveşti, a explicat Călin Crainic, creategic partner Kumpania, motivul implicării agenţiei în această campanie, potrivit comunicatului.

afise appc cluj foto

”Citesc zilnic presa, locală şi naţională, iar demersul celor de la APPC mi se pare unul firesc şi îndrăzneţ în acelaşi timp. Mi-a plăcut mult conceptul şi strategia gândite de Kumpania pentru acest proiect al APPC şi am decis să ne alăturam campaniei în ceea ce priveşte producţia materialelor, găsirea spaţiilor de afişaj indoor şi outdoor, precum şi implementarea efectivă, este de părere Horaţiu Pitea, manager Young.

„Învaţă să discerni’’ este un preambul la Gala Premiilor APPC, un eveniment care celebrează cei 10 ani de activitate ai Asociaţiei clujene. Proiectul a fost implementat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, Iulius Mall Cluj, Camino, şi Soriso.

APPC a luat fiinţă în martie 2005 şi a dobândit personalitate juridică în iunie 2005. Asociaţia cuprinde 50 de jurnalişti, membri titulari, şi zeci de membri asociaţi, susţinători şi de onoare, din majoritatea redacţiilor din judeţ. APPC este afiliată din luna decembrie a anului 2005 la Convenţia Organizaţiilor de Media.

Mai puteţi citi:

Atentat terorist în Franţa. Mesajul jurnaliştilor clujeni către redacţia Charlie Hebdo: „Continuaţi lupta cu armele presei libere împotriva habotniciei“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite