NY Times: România, pe primul loc în statistica mondială privind decesele cauzate de pandemia COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În România au murit în timpul pandemiei cu 20% mai multe persoane comparativ cu statisticile din anii dinaintea pandemiei. FOTO: EPA EFE
În România au murit în timpul pandemiei cu 20% mai multe persoane comparativ cu statisticile din anii dinaintea pandemiei. FOTO: EPA EFE

România ocupă primul loc în lume în ceea ce priveşte „decesele în exces” în timpul pandemiei de COVID-19, într-un top mondial al ţărilor cu venituri mari publicat de OMS. „Decesele în exces” reprezintă cea mai bună estimare a numărului real de victime ale pandemiei şi se calculează ca diferenţa dintre numărul total de persoane decedate în timpul pandemiei şi numărul de persoane care mor într-un an normal, fără pandemie.

65.663 de români au murit de COVID-19 de la începutul pandemiei şi până în data de 24 mai. Aceasta înseamnă 20% peste nivelurile normale ale deceselor din ţara noastră, adică cele corespunzătoare anilor anteriori pandamiei, se arată într-o statistică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, preluate de The New York Times

„Decesele în exces” sau „decesele peste nivelurile normale” cauzate de pandemia de COVID-19 în 2020 şi 2021 sunt considerate de mulţi cercetători drept cele mai faibile estimări cu privire la decesele cauzate de COVID-19, în condiţiile în care raportările morţilor de COVID-19 nu au fost la fel de precise în toată lumea. 

În topul publicat de New York Times - care a împărţit ţările în funcţie de venituri, România a fost pe primul loc în lume la „decesele în exces” între ţările cu venituri ridicate (20%). Urmează Polonia (19%), Chile (17%), Cehia (16%), SUA (15%), Italia (12%), Marea Britanie (12%), Spania (12%), Germania (11%), Olanda (9%), Portugalia (9%), Belgia (8%), Grecia (8%) etc.      

cluj statistica romania covid

România, pe primul loc în lume la decesele în exces cauzate de pandemia de COVID-19, într-un top al OMS privind ţările cu venituri ridicate. FOTO: The New York Times

 

SUA, pe locul 5 

Statele Unite au înregistrat mai multe decese peste nivelurile normale în timpul pandemiei decât majoritatea altor ţări bogate (ţări cu venituri mari), potrivit datelor publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii luna aceasta. Decesele din SUA au fost cu 15% peste normal - un număr depăşit de doar alte patru ţări mari din acelaşi grup de venituri: Chile, Republica Cehă, Polonia şi România, se arată în The New York Times. 

La nivel global, multe ţări mai sărace şi în curs de dezvoltare s-au descurcat mai rău decât cele mai bogate, dar decesele în Statele Unite au crescut chiar mai mult decât în ​​mai multe ţări cu mult mai puţine resurse, inclusiv Argentina şi Filipine.

Pe tot parcursul pandemiei, Statele Unite şi alte ţări bogate au avut acces la cea mai mare parte a tratamentelor necesare pentru salvarea pacienţilor, cum ar fi vaccinuri, tratamente antivirale, măşti şi truse de testare. În timp ce majoritatea ţărilor bogate au, de asemenea, un segment relativ mai în vârstă şi mai vulnerabil al populaţiei lor, ele au avut şi acces la sprijin şi politici economice.

Unele dintre ţările cu cea mai mare creştere a ratei mortalităţii în primii doi ani ai pandemiei au fost cele din grupurile cu venituri medii superioare: Ecuador, Mexic şi Peru. Dar multe ţări cu cel mai mic venit - inclusiv majoritatea ţărilor africane - nu sunt incluse în grafice, deoarece datele lor sunt mai puţin fiabile.

Unele ţări au făcut eforturi mai mari decât altele pentru a număra cu exactitate decesele legate de pandemie. Cifrele OMS arată ce a însemnat asta: bilanţul global al deceselor cauzate de Covid-19 raportat în calculele oficiale ale guvernelor la nivel mondial este de peste două ori mai mic decât numărul real al acestor decese.

În ţările cele mai bogate, diferenţa dintre decesele raportate de Covid-19 şi decesele totale estimate care se încadrează în afara limitei normale de decese a fost mică, poate din cauza numărului relativ mai mic de decese, precum şi a infrastructurii existente cu privire la raportarea deceselor.

În ţările cu venituri medii-superioare, scăzute sau medii-inferioare, numărul de decese peste normal estimat de OMS a fost adesea de multe ori mai mare decât numărul de decese raportate.

La nivel mondial, au decedat 15 milioane de oameni -aproximativ 13% –  în plus faţă de statistica normală la care autorităţile se aşteptau în primii doi ani ai pandemiei.

Câţi oameni au murit cu adevărat de COVID-19


Aceste ultime estimări ale OMS sunt, conform multor oameni de ştiinţă - cel mai fiabil indicator al impactului total al pandemiei de până acum.

Cifrele – numite adesea decese în exces – măsoară diferenţa dintre numărul de oameni care au murit în 2020 şi 2021 şi numărul de persoane care ar fi fost de aşteptat să moară în acea perioadă dacă pandemia nu s-ar fi produs. Acestea cifre îi includ şi pe cei care au murit de Covid-19 fără să fi fost testaţi, precum şi din cauza altor boli care puteau fi prevenite atunci când spitalele au fost copleşite de pacienţi cu COVID-19.

În ţări precum Australia, China şi Japonia, numărul de decese în 2020 şi 2021 estimat de OMS a fost de fapt mai mic decât în ​​mod normal. OMS a spus că unele ţări s-a putut observa o scădere a mortalităţii din alte cauze ca urmare a măsurilor de control a pandemiei de Covid-19. Şi pentru că OMS şi-a bazat pe statisticile privind decesele şi populaţia pe informaţiile livrate de agenţiile guvernamentale, unele cifre ar putea fi subestimate în ţările cu raportare slabă.

Peru, care a înregistrat cele mai mari decese peste normal dintre toate ţările mari, a fost un punct fierbinte pentru coronavirus din vara lui 2020. În India, decesele peste normal au atins apogeul în vara anului 2021, când un val de cazuri a pus în dificultate resursele de sănătate ale ţării.

Vă mai recomandăm: 


Suedia vs România la un an de pandemie: avem 10.835 de morţi în plus. A fost un succes strategia relaxată a nordicilor?

INTERVIU Avertismentul pentru români al savantului care consiliază Suedia în epidemia de COVID-19: „Când eliminaţi restricţiile, veţi avea mai mulţi morţi“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite