19 persoane au ajuns la spital intoxicate cu diluant, la o fabrică din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victimele au fost transportate cu ambulanţa la spital FOTO: arhiva Adevărul
Victimele au fost transportate cu ambulanţa la spital FOTO: arhiva Adevărul

Numărul persoanelor de la o fabrică de componente auto din Cluj care s-au intoxicat în urma inhalării de substanţe toxice a ajuns la 19, după ce alte patru femei din schimbul de dimineaţă au acuzat, vineri, ameţeli şi stări de leşin şi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca, Monica Costin, a declarat, vineri, că şi starea celor patru femei internate ulterior este bună.

”În cursul dimineţii de vineri au mai fost internate la Unitatea de Primiri Urgenţe alte patru femei de la firma din Cluj-Napoca de unde au fost aduse în cursul nopţii 15 persoane intoxicate în urma inhalării de substanţe toxice. Şi aceste patru persoane, care lucrau în schimbul întâi, aveau aceleaşi simptome, dar starea lor este bună. În total, este vorba despre 19 persoane internate. Cele şase femei care au rămas peste noapte la UPU vor fi externate cel mai probabil în cursul zilei de vineri, după ora 12.00, iar restul, care sunt pe secţii, vor fi externate în cursul zilei de sâmbătă”, a spus Costin.
Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj, Emilian Roşca, a declarat, la rândul său, că incidentul ar fi avut loc ca urmare a lucrărilor la o nouă hală de producţie a fabricii.

”Din primele informaţii, lângă o hală de producţie a firmei de pe bulevardul Muncii, unde a avut loc incidentul, se construieşte o alta, iar în cursul nopţii de joi spre vineri acolo se turna o şapă. După turnare, aceasta s-a etanşeizat cu o substanţă care a emanat nişte vapori, se pare cu miros de diluant. În hala de lângă cea în construcţie erau circa 150 de persoane care lucrau în schimbul de noapte, iar 15 dintre acestea au fost transportate la spital. Activitatea schimbului de noapte a fost întreruptă”, a spus Roşca.

Potrivit acestuia, ITM Cluj cercetează modul în care au fost respectate normele de securitate şi sănătate în muncă, care trebuiau să ducă la protejarea sănătăţii angajaţilor.
”Urmează să fie stabilite responsabilităţi ale celor care au fost implicaţi, antreprenorul general care se ocupa de construirea noii hale,şi beneficiarul lucrării”, a adăugat şeful ITM Cluj.
Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, când Serviciul Ambulanţă Judeţean Cluj a fost solicitat să preia 15 angajate ale firmei, care aveau ameţeli, vărsături şi stări de leşin, medicii stabilind că s-au intoxicat în urma inhalării de substanţe toxice pe bază de diluant.
 

Dintre cele 15 persoane preluate de ambulanţe şi duse la Unitatea de Primiri Urgenţe, patru au fost, ulterior, internate la Secţia de Medicină Internă 1, alte patru la Medicină Internă 2, iar una a fost internată la ORL, în condiţiile în care a făcut şi un angioedem. Restul de şase femei au rămas, în continuare, internate la UPU.
 

Firma la care a avut loc incidentul a fost înfiinţată la Cluj-Napoca în anul 2002, fiind sucursala unei companii germane, şi se ocupă cu fabricarea de piese pentru industria auto.

Mai puteţi citi:

Bebeluş de trei luni, mort în condiţii suspecte. Medicii iau în considerare o intoxicaţie acută cu nitriţi

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite