„Nu orice vânzător de îngheţată poate deveni politician“. Diferenţa dintre politicianul interbelic şi cel contemporan
0Personalităţi precum Iuliu Maniu sau Ionel Brătianu sunt amintite în contrast cu politicienii de astăzi, corupţi, incompetenţi, avizi de înavuţire. Istoricul Doru Radosav, fost director al Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj, face o comparaţie între omul politic interbelic şi cel de azi, cu bunele şi cu relele celor două generaţii.
Perioada interbelică este percepută astăzi ca o vârstă de aur a politicii româneşti, cu oameni politici consacraţi profesional, care aveau un profil moral nepătat, care au intrat în politică având deja averea făcută şi erau trataţi de la egal la egal în marile cancelarii ale Europei. Oameni precum Iuliu Maniu şi Ionel Brătianu sunt exponenţii unei clase politice pe lângă care cea actuală pare o caricatură ştearsă. Cât adevăr şi cât mit există în această perspectivă am aflat de la istoricul Doru Radosav, fostul director al Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca.
Care sunt marile structuri de organizare ale oamenilor politici intebelici?
În perioada interbelică au existat două grupări de politicieni: politicieni care vin din Vechiul Regat, aparţinători ai Partidului Liberal, Pardidului Conservator sau ai partidului lui Averescu, Partidul Poporului, şi gruparea care a venit din spaţiul transilvănean, basarabean, bucovinean, după întemeierea statului naţional unitar. Din punct de vedere al modelului omului politic, această lume a politicienilor Vechiului Regat cu o experienţă în plus, cu un exerciţiu politic parlamentar mai bogat, vine dinspre alcătuiri politice - Partidul Conservator, Partidul Liberal, Partidul Poporului, care erau structurate pe ideea de partid ca şi adunare de bărbaţi de încredere care doresc obţinerea puterii. O marcă foarte interesantă şi pregnantă a oamenilor politici a fost dată de Partidul Liberal care a consacrat aşa numitul model politic brătienist, care presupunea o grupare de bărbaţi politici fidelizaţi de familia Brătianu. Exista un anumit familiarism şi clientelism în politica de atunci. Familia Brătianu era o dinastie politică ce agrega în jurul ei o grupare de bărbaţi fideli în sensul luptei pentru putere, al recompensei politice etc.
Omul politic din spaţiul Ardealului, Bucovinei, Moldovei se înscrie în datele unui partid social, larg, nepiramidal, un partid de masă care angajează în interiorul lui o elită politică construită sau care s-a format din secolul 19 şi pana în 1918. Această elită politică era formată din jurişti, preoţi, profesori, economişti, bancheri, intelectuali, care sunt reprezentanţii elitari ai comunităţilor din care provin.
Dacă prima categorie, a oamenilor politici din Regat, s-a consacrat prin fidelităţi faţă de o conducere piramidală, cea de-a doua categorie, vine dinspre o elită politică a comunităţilor, validată în practica politică a reprezentării comunităţilor, sate, localităţi, asociaţii, organizaţii. Aceşti oameni politici nu erau organizaţi într-o structură piramidală, ci într-una orizontală, reprezentând multiple comunităţi şi centre, ei fiind animaţi de aceleaşi obiective şi idealuri.
Care erau particularităţile oamenilor politici interbelici?
Particularităţile individuale ale oamenilor politici interbelici sunt determinate de:
1. Consacrarea în plan profesional şi al prestigiului în faţa comunităţii, indiferent că vin din Regat sau din provincii;
2. Un anumit potenţial material, financiar, de avere, pe care îl aveau oamenii politici interbelici.
3. Exista un profil social al omului politic care avea, în permanenţă, în faţă, comunitatea.
Prin interesele lor în multe cazuri, prin nepotism, prin trafic de influenţă, prin tranzacţii şi traseism, politicienii nu erau, însă foarte deosebiţi faţă de cei de azi. Să nu idealizăm fără limite profilul omului politic interbelic în comparaţie cu cel de azi.
Din corespondenţa lor, din discuţii, din istoria proximă se vede modul în care traficul de influenţă, nepotismul, traseismul politic au fost la ele acasă în perioada interbelică. De exemplu, lideri ai Partidului Naţional Român din Transilvania care au făcut Marea Unire, la foarte puţin timp după 1918, din interese materiale, finaciare, de influenţă, au trecut la Partidul Liberal sau la alte partide. La fel, în deceniul IV mulţi dintre oamenii politici care aparţineau fie de PNL, fie de PNŢ au susţinut proiectul politic autoritar al lui Carol al II-lea abandonându-şi credinţa democratică, valorile la care au subscris, în virtutea acestui cult al personalităţii carlist. Alţii au derapat spre grupări sau partide politice extremiste, cum a fost mişcarea legionară, deci este bine să nu idealizăm per ansamblu politicienii interbelici.
Care erau deosebirile între oamenii politici interbelici şi oamenii politici de azi?
O deosebire între oamenii politicieni de atunci şi cei de azi este că ei au avut o anumită validare de prestigiu, de comunicare, de ascultare a comunităţii, de pregătire profesională, fie că erau jurişti, profesori, economişti, oameni din administraţie, aceştia au avut un dosar de formare bine pus la punct în comparaţie cu oamenii politici de astăzi, care sunt recrutaţi din diverse medii şi sunt, în mare parte, nepregătiţi. În egală măsură îi deosebesc anumite valori şi credinţe în, să zicem, idealul naţional, dimensiunea naţională patriotică a fost unul dintre elementele dominante ale discursului politic interbelic şi intra în retorica cât şi în demagogia politică interbelică.
Ca profil uman, politicienii aveau o anumită etichetă a comportamentului, a regulilor, a discuţiilor, deşi de multe ori dezbaterile erau dure şi jignitoare, dar se păstra o anumită etichetă, ţineau la un anumit model comportamental al omului politic.
Care erau legăturile acestora cu comunităţile din care proveneau?
Cei mai reprezentativi politicieni din perioada interbelică spre deosebire de cei de azi au avut raporturi mai stânse cu comunităţile din care proveneau, proiectele sociale făceau parte din acţiunea şi gândirea lor politică cotidiană pentru că prestigiul omului politic intebelic era dublat şi de un anumit orgoliu, de o anumită mândrie de a face ceva, de a rămâne ceva în urma lor, aveau un sentiment acut al istoriei şi al memoriei.
Ce alte deosebiri aţi remarcat?
Politicienii interbelici erau în permanenţă atenţi la conservarea prestigiului, la consolidarea acestui prestigiu, fie prin retorica politică, fie prin acţiunile politice, fie prin realizările pe care le făceau într-un anumit domeniu. În ultimul rând, erau profesonişti ai comunicării, ai discursurilor politice şi parlamentare, ai comuncării în interiorul comunităţilor, aveau învăţate foarte bine retorica şi discursul politic.
Cum puteai ajunge om politic în perioada interbelică?
Puteai ajunge om politic dacă exista o anumită ucenicie, fie vorbim despre o ucenicie în gândirea aferentă idealului unităţii naţionale, fie oamenii politici se formau în proximitatea unor lideri consacraţi. Ei veneau cu această şcoală şi practică politică desfăşurată în jurul unor lideri. Nu se trezeau că sunt buni de parlamentari sau de miniştri dacă nu aveau un exerciţiu de ucenicie în proximitatea unui lider politic. Aceste şcoli de formare politică se derulau în jurul unor personalităţi în mod informal, nu aveau şcoli de partid ca şi comuniştii. Spre deosebire de politicienii de azi, ei intrau în vâltoarea sau în lupta politică doar după ce aveau aceste achiziţii formative de competenţă.
În general, oamenii politici interbelici aveau tendinţa de a-şi reproduce ereditar, din propria familie, urmaşi politici, aspect care ţine de acea profesionalizare a oamenilor politici care astăzi nu există. Ei veneau în general dintr-un spaţiul al exerciţiului democratic, azi avem politicieni ce vin din rândul activiştilor de partid, din linia a doua a activiştilor de partid sau a structurilor de putere din lumea comunistă.
Cum ajungi astăzi politician?
Există persoane care cred că pot deveni politiceini dacă au ajuns la o anumită condiţie materială şi văd în înscrierea în viaţa politică o recompensă pentru omul de succes din punct de vedere economic, dar acest fapt anulează până la urmă sau diminuează dimensiunile profesioniste ale politicianului. Nu orice vânzător de îngheţată poate deveni politician.
Nu orice sindicalist poate deveni politician, nu orice jurnalist poate deveni politician, nu orice fost revoluţionar poate deveni politician. Politicianul trebuie să fie un profesionist ce are o pregătire, teoretică şi practică, legislativă, juridică, istorică, intelectuală, bine pusă la punct.
Majoritatea oamenilor politici interbelici veneau cu un bagaj formativ bine pus la punct, pentru că în competiţia politică, care era mult mai acerbă decât cea de azi în planul discursului şi al comunicării politice, omul politic trebuia să aducă în bătaia electorală o putere de argumentare şi de convingere foarte mari, politicianul era confruntat cu comunitatea. Nu puteai să devii om politic dacă nu stăpâneai arta cuvântului, arta comunicării. Politica, prin definiţie, reprezintă o înscriere a puterii prin arta cuvântului, politicienii fac promisiuni electorale, ei sunt votaţi pe baza cuvintelor pe care spun, iar pentru asta trebuie să stăpânească o retorică bine pusă la punct.
Omul politic interebelic era mai bine pregtit, repet, dar nu trebuie idealizat din punctul de vedere al nepotismului, traseismului sau traficului de influenţă. În egală măsură exista miza materială şi atunci, de fapt în toată lumea e la fel, nu există politicieni idealişti care se pun doar în slujba unei generozităţi publice şi a jertfei pentru binele public, dacă nu asumă avantaje din punct de vedere material, financiar, al prestigiului social, care este tot un capital important. Totuşi, oamenii politici interbelici îşi sprijineau activitatea politică pe o anumită situaţie materială, financiară sau pe un anumit sprijin material sau financiar din partea unor grupuri.
Cum se comportau oamenii politici interbelici?
Aceştia aveau o anumită ţinută, îi puteai recunoaşte după vestimentaţie, după comportamentul formal, formalist, convenţional, azi oamenii politici nu aderă la un astfel de comportament convenţional, şi nici măcar la bunele maniere. Miza prestigiului era mult mai mare atunci, fie că vorbim despre cel profesional, moral, vestimentar, prestigiul nu mai e o miză a politicienilor de astăzi. Politicienii din România încercau să imite profilul oamenilor politici englezi, francezi, din vechiul imperiu austro-ungar. Mulţi dintre ei aveau studii făcute peste hotare şi au beneficiat de experienţe formative în străinătate.
Una dintre problemele partidelor politice de azi este că îşi infiltrează membri în toate eşaloanele administraţiei. Cum era atunci?
Şi în perioada interbelică mâna lungă a partidelor intra în administraţie, servicii descentralizate, contracte cu statul, dar cu toate acestea edificiul statului român intreblic a beneficiat de profesionişti în domenii precum administraţie, economie, finanţe, cultură, social. Se apela şi atunci la un anumit partizanat pentru a obţine posturi, dar asta nu era o regulă. Puteai fi inspector şcolar, director de casa de asigurări de sănătate sau de administraţie financiară în toată perioada interbelică fără să te schimbe partidul.
Era posibil să fii lider de partid atunci dacă aveai o condamnare penală?
Sub nicio formă, liderii politici se ţineau departe de lumea penală, aveau un cod de onoare, de comportament, reguli care îi excludeau din politică pe cei cu astfel de probleme. Exista trafic de influenţă, se făcea lobby, exista o forţare a regulilor, dar liderii politici interbelici nu au intrat în zona penalităţii sau a imaginii penale de azi. Se respectau pe ei înşişi în principal, având această miză a prestigiului, a profilului moral inatacabil, invulnerabil. Aceasta i-a ferit pe mulţi să intre în derapaje penale. Pe de altă parte, situaţia materială consolidată a multora dintre ei nu-i predispunea la a intra în afaceri dubioase, la mită, corupţie. Marii lideri ai partidelor aveau o anumită statură morală, erau invulenrabili la tentaţii penale sau care sunt la limita legalităţii.
Care este omul politic interbelic pe care îl apreciaţi cel mai mult?
Este vorba despre Iuliu Maniu, care a fost artizanul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, un politician dublat de o mare competenţă şi pricepere politică, o competenţă exersată în cadrul Parlamentului de la Pesta până în 1918. A avut o putere de moblizare extraordinară în proximitatea şi în timpul actului de la 1918. După 1918 a fost în fruntea Consiliului Dirigent, guvernul Transilvaniei, şi a gestionat exemplar problmele sociale, economice, financiare, de securitate şi de ordine publică. Până la unirea administrativă el a fost un fel de premier al Transilvaniei. Avea o ţinută morală exemplară: nu a făcut concesii ideii de democraţie şi constituţionalism în nicio împrejurare. În momentul în care a observat că regele Carol al II-lea a încălcat Constituţia, regimul parlamentar şi pluripartidismul, el a fost timp de aproape un deceniu un adversar al lui. El a fost unul dintre cei care au gândit actul de la 23 august 1944 şi a fost ultimul reprezentant al exerciţiului democratic şi al comportamentului democratic în perioada instalării comunismului. Pentru ideile sale democratice, naţionale, constituţionale, europene, el s-a jertfit şi şi-a încheiat viaţa de om politic ca un martir în închisorile opresiunii comuniste. Din punct de vedere al comportamentului uman, el a trăit în austeritate materială şi financiară, idealul naţional era desupra interesului meschin al îmbogăţirii. Era un om de centru stânga, a fost aproapiat de proiectele sociale ale României mari, el nu a venit dinspre plutocraţia liberală, el a fost un om de-al nostru, de aici, el fiind unul dintre marii sprijinitori ai studenţilor refugiaţi. Este remarcabil episodul când şi-a dat paltonul unui student ardelean din Bucureşti, care rămăsese fără haine de iarnă.
Constat cu amărăciune în ce se întâmplă azi în mass media, în dezbaterile şi festivităţile de 1 Decembrie, că rolul lui Iuliu Maniu este uitat, uităm să vorbim despre acest personaj martir al istoriei noastre, el a fost artizanul, el a gândit, a acţionat şi a organizat Marea Unire. Această biografie exemplară a lui probabil că ne provoacă jenă prin destinul vieţii lui, prin moartea lui martirică şi de aceea nu-l amintim.
Carte de vizită Doru Radosav
Doru Radosav este un reputat istoric clujean, fost director al Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca până la începutul anului 2016, care are următoarele domenii de competenţă: Istorie medievală, istorie orală, istoriografie, istoria mentalităţilor. Din 1997 este profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie şi Filozofie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Este cordonator al studiilor aprofundate de istorie orală şi conducător de doctorat în Istoria Mentalităţilor şi Antropologie Istorică (începând cu 1997).
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
