Moştenirea ţăranului care a ţinut un jurnal aproape jumătate de secol. Cum vede strănepoata lui viitorul tinerilor din România
0
La doar 19 ani, Teofana Cismaş, şefă de promoţie la o şcoală din Cluj, a învăţat lecţii pe care unii nu le ştiu nici la maturitate: că familie poate fi şi şcoala, că fiecare popor e unic, plin de contraste şi fascinant, iar că succesul are un gust mai dulce când se obţine în echipă, cu oameni care respiră acelaşi entuziasm ca şi tine.
Liceul i-a oferit Teofanei Cismaş, o adolescentă din Cluj, experienţe cu care puţini se pot lăuda: a colindat lumea, a învăţat să aibă răbdare şi să-şi dorească mereu să se autodepăşească. A terminat şefă de promoţie la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“ din Cluj şi puţin i-a lipsit să aibă 10 la Bacalaureat. Vorbeşte atât de frumos de şcoala şi de dascălii care au format-o ca om, dar şi de ţara în care s-a născut încât ai zice că ai în faţa ta un elev dintr-o altă ţară.
„Nu poate nimeni să te formeze fără voinţa ta“, zice ea. E convinsă că fericirea ţi-o faci singur şi dacă munceşti cu multă pasiune şi consecvenţă nu ai cum să nu reuşeşti, indiferent de ţara unde alegi să trăieşti. Asta din urmă e crezul ei.
„De ce să nu dai şansa ţării tale de a te forma?“, întreabă retoric, şi fără vreo urmă de naivitate în voce, strămoaşa ţăranului Simion Cismaş ce a ţinut aproape jumătate de secol un jurnal.
O discuţie cu Teofana reaminteşte că să fii patriot nu e doar un cuvânt grav folosit de unii prin discursuri.
La ceremonia de sfârşit de an FOTO Facebook/Emil Boc
Când cuvântul „colegi“ vine de la „colegiu“
„Prima dată când am păşit în această instituţie am fost surprinsă de întâmpinarea domnului director, profesorul Mircea Bertea. Permiteţi-mi să-l citez: «Ştii tu de ce se numeşte «colegiu» această instituţie?!» Pentru că aici toţi suntem colegi!“, aşa şi-a început discursul de sfârşit de an Teofana. L-a scris după o frământare de vreo juma' de oră cu foaia albă. În aceeaşi curte, nu la fel de plină ca la festivitate, s-a întors să vadă rezultatele la Bacalaureat. 9,66 a avut media.
„Sunt foarte fericită. Am plecat de la ideea că voi lua 9,50. Perfecţiunea e relativă“, spune fata. Subiectele la Română, Matematică şi Logică i s-au părut uşoare. „Fiecare percepe diferit gradul de dificultate pentru că unii suntem mai pregătiţi, alţii nu. Sau subiectele nu sunt pe placul nostru. Mie mi s-a părut că examenul nu a avut un grad de dificultate ridicată“, adaugă ea.
Emoţiile i-au dispărut după proba la Română, unde, după proba de BAC, a apărut, mai în glumă, mai în serios o petiţie care cerea includerea romanului „Moromeţii“ de Marin Preda în categoria de roman psihologic. Teofana, ca şi alţii, se minunează când aude.
Crede că nu se pot schimba lucruri peste noapte: „Că au scris mai mulţi elevi că Moromeţii e roman psihologic nu poţi să-l faci roman psihologic. E greu să acceptăm realitatea, dar trebuie acceptată“.
Spiritul justiţiar o determină să creadă asta, dar şi să urmeze Dreptul, la UBB. Deşi unii ar zice că s-a uitat la prea multe filme cu criminalişti ce investighează grozăvii care de care mai încâlcite şi mai pline de mister, ea vede în această aplecare spre domeniul juridic o pornire pe care greu reuşeşte să o cuprindă în cuvinte. „M-aş vedea procuror. Mai multă lume mi-a zis că nu ar fi potrivit procuror pentru că e o viaţă mai grea, mai ales pentru o femeie. Iar eu sunt o familistă convinsă şi probabil va fi mai greu să mă ocup şi de familie şi de această latură a Dreptului care te solicită şi la 3 noaptea şi la 2 ziua. Dacă nu procuror, atunci judecător. Iar dacă nu mă va atrage niciuna dintre acesta mi-ar plăcea psiholog criminalist. Vom vedea“, mărturiseşte Teofana.
Bucurie FOTO arhivă personală
Limba te trece graniţa
Dacă în gimnaziu se afla într-o concurenţă permanentă cu colegii pentru medii, în liceu a aflat că colegii îi pot fi prieteni şi alături de ei s-a implicat în numeroase proiecte care au purtat-o prin lume. S-a apucat să înveţe limba chineză şi în 2013 a ajuns în China într-o tabără de vară.
A uimit-o importanţa pe care o acordă aceştia tradiţiei, modul în care o promovează şi felul nebun în care muncesc:
„Parcă am fost într-o altă lume. Am venit de acolo total marcată. Parcă am fost cu secole întregi în urmă, ca o călătorie în trecut. A fost senzaţional. E greu să descrii aşa ceva. China e superbă. La Beijing aveai impresia că eşti cu secole întregi în urmă, iar la Shanghai, cu secole în viitor. Asta mi s-a părut foarte interesant: ştiu să-şi păstreze tradiţia, dar şi să fie şi moderni, în ton cu lumea“.
Teofana în China, vizitând marele Zid Chinezesc (în stânga). În imaginea din dreapta ”ţine” în palmă vulcanul Etna, din Sicilia FOTO: arhivă personală
În primăvara lui 2014, un proiect Comenius cu şapte şcoli din 7 ţări europene a dus-o în Sicilia. „Asta te formează. Vezi şi percepi lumea cu alţi ochi“, spune Teofana. Însă, cea mai mare schimbare a fost din clasa a XI-a, când a intrat în Consiliul Judeţean al Elevilor. Acolo a fost director pe departamentul financiar. Aduna fonduri pentru proiectele elevilor şi convingea sponsori. Aşa a învăţat că nu poţi face nimic de unul singur fără ajutorul celor din jur. O altă lecţie învăţată în liceu a fost că în viaţă trebuie să fii om bun şi frumos şi atunci totul vine de la sine.
Despre patriotism şi români. Modelul de acasă
La 19 ani e o mică patrioată. O dovedeşte şi motto-ul ei: „dacă eşti bun şi munceşti consecvent nu ai cum să nu reuşeşti în România“. „Unii vor zice că e vai de învăţământul nostru, dar tu alegi. Nu poate nimeni să te formeze fără voinţa ta. Şi atunci intri la o facultate bună, ştii ce vrei să faci. Şi în România se poate. Şi în Cluj se poate. Iubesc Clujul. Am zis să rămân că pot face ceva în ţară. Eu am nevoie de ţară pentru a mă încărca şi probabil că şi ea are nevoie. Mi-aş dori foarte mult să o pot ajuta“, mărturiseşte tânăra.
E conştientă că dacă profesorii sunt pasionaţi, nu se limitează la predarea materiei, ci se implică, atunci lucrurile stau altfel. Iar meditaţiile ar dispărea „pentru că el îţi aprinde acea flacără care creşte până a XII-a. Şi vrând-nevrând înveţi din plăcere iubeşti profesorul, felul în care ţi se predă. Te interesează, eşti curios”. De la dascăli a învăţat să acorde atenţie celorlalţi din jurul ei, să aibă răbdare, să explice, să ai o atitudine pozitivă şi să zâmbească chiar şi în zilele mohorâte.
„Nu e important să încarci lumea cu problemele tale. Fiecare le are pe ale lui. Nimeni nu e dator să ţi le simtă“, crede ea.
Străbunicul ei e Simion Cismaş, un ţăran din satul bistriţean Monor care iubea cuvintele şi cărţile. Oamenii şi farsele. A ţinut vreme de aproape jumătate de secol un jurnal. Vede în gestul rudei sale dovada unei asumări şi consecvenţe de neoprit: „Îl percep ca pe un om cu o tărie de caracter de neînchipuit, incredibil de consecvent. Îmi place foarte mult că avea acest stil şugubăţ de a vedea lucrurile şi de a le face. Un pic parcă-parcă mă regăsesc. Şi mie îmi place să mă distrez. Nu pe seama altora. Parcă-l înţeleg puţin. Este un model demn de urmat. Consider că greu mai găseşti aşa oameni“.
Mesaj pentru colegii mai mici
Pentru cei care din toamnă vor gusta din anii de liceu, Teofana are un mesaj: să fie conştienţi de ceea ce vor şi să profite de oportunităţile care le apar în cale: „Să fie atenţi în jur, să absoarbă tot ca un burete. Să se formeze frumos că de asta are nevoie România“.
Vă mai recomandăm:
Pentru Simion Cismaş, un ţăran cu patru clase, din Ardeal, autorul unui jurnal care i-a uimit pe istorici, zi naţională însemna 10 mai sau 23 august. Deşi s-a născut de 1 Decembrie, de actuala zi a României, el nu şi-a sărbătorit niciodată aniversarea.
Simion Cismaş este un ţăran din Ardeal care, timp de aproape jumătate de secol, a ţinut zilnic un jurnal. Deşi a avut doar 4 clase, consemnările sale îi surprind pe istorici prin comoara de informaţii descrise şi modul în care acestea şi-au găsit forma pe hârtie. Ţăranul citea ziarele, asculta Europa Liberă şi era născut de 1 Decembrie, viitoare Zi Naţională a României.
Se încarcă comentariile...
