Primele semne ale fraudării alegerilor interne ale PDL. Monica Macovei: „În acest caz, se pune problema ruperii PDL”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Macovei a vorbit la Cluj cu membrii PDL.FOTO: Remus Florescu
Monica Macovei a vorbit la Cluj cu membrii PDL.FOTO: Remus Florescu

Monica Macovei, alături de europarlamentarul Cristian Preda şi de Adrian Papahagi, şi-a lansat la Cluj candidatura pentru preşedinţia PDL. Ea a susţinut că la Suceava şi la Vrancea a avut primele semnale serioase în legătură cu existenţa unor probleme de corectitudine la alegerile interne.

„Dacă se pune problema ruperii partidului, aceasta se poate întâmpla dacă alegerile nu sunt corecte. Sunt convinsă că membrii de partid nu vor fi de acord cu acest lucru. Am semne care arată că alegerile ar putea fi incorecte. Vă dau un exemplu. Am fost la prezentarea moţiunii la Suceava, unde sunt, în total, 180 de delegaţi (persoanele desemnate din fiecare judeţ să participe la alegerile interne din PDL-nr). Am întrebat în sală câţi delegaţi sunt şi circa 15 persoane au ridicat mâinile. Ni s-a spus, după aceea, că nici cei 15 din sală s-ar putea să nu fie delegaţi, că listele se pot reface. Ori, scopul prezentării moţiunii era ca eu să vorbesc cu cei ce vor vota. Acest lucru s-a întâmplat şi în alte oraşe”, a declarat Monica Macovei.  În acel moment, Macovei a întrebat în sală: “Câţi delegaţi sunt acum în sală?”, fără a avea nicio reacţie din sală. În acel moment, preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, a luat cuvântul: “Toţi delegaţii au fost invitaţi”. Replica Monicăi Macovei a fost: „Rezultatul contează”, adăugând că nu are suspiciuni cu privire la organizaţia din Cluj. Ea a mai relatat că la prezentarea moţiunii lui Blaga în Vrancea, în 4 martie, preşedintele organizaţiei municipale de Focşani a pus o întrebare critică. “A doua zi s-a dizolvat organizaţia “, a arătat Macovei. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite