Incredibila viaţă a lui Mischael Suder. Alungat din Germania de Hitler, a fugit din România de Ceauşescu şi acum îşi caută dreptatea la Angela Merkel
0
Mischael Suder (70 de ani) s-a născut la Berlin în toiul prigonirii evreilor. A scăpat ca prin minune, iar din acel moment, parcă a trăit viaţa unui personaj de roman. La bătrâneţe s-a retras în România şi se luptă să-şi recupereze drepturile după 24 de ani de muncă în Germania. Visul american s-a transformat într-un coşmar pentru el, iar viaţa clădită după zeci de ani de muncă la Mercedes s-a prăbuşit după ce a fost acuzat de spionaj.
„Mă numesc Suder Mischael, născut la data de 3 octombrie 1943, în Berlin, fiul lui Roze şi al lui Iakob. Am muncit în Germania 24 de ani (n.r. - 2 ani ca şofer de TIR şi 22 de ani în Uzinele Mercedes), am fost asigurat ca oricare angajat. Mi s-a reţinut impozit, AOK (asigurarea de sănătate), asigurarea de şomaj, sterbenkasse (n.r. - asigurare în caz de moarte) etc.
În anul 2007 am ieşit la pensie de bătrâneţe. Tot din 2007 mă lupt cu Deutsche Rentenversicherung Nordbayern (n.r. - Casa de Pensii din regiunea Bavaria de Nord din Germania), care a refuzat până în prezent să-mi plătească asigurarea de boală (...). Mă întreb de ce fac aceste calomnii cu mine, pe motiv că sunt evreu? Nu am suferit destul în viaţa mea? Mi-am pierdut familia în lagărele de concentrare: tatăl, fratele, sora, rude de gradul I. În total, dintre cei 17 membri ai familiei mele a scăpat unul singur. Eu cred că ajunge cât am suferit, iar acum îşi bat joc de mine." Aceasta este scrisoarea adresată, la finalul anului trecut, cancelarului german Angela Merkel de către Mischael Suder (70 de ani), un român evreu a cărui viaţă s-a împărţit între Germania şi România, în care îşi spune oful şi, odată cu el, tragica istorie a familiei sale. El a fost chemat săptămâna aceasta la Ambasada Germaniei la Bucreşti, dar neputând să meargă a trimis prin fax, miercuri, 5 februarie, cu toate documentele doveditoare. El aşteaptă acum un răspuns şi speră să se termine abuzurile la care a fost suspus.
NOAPTEA CARE I-A SALVAT VIAŢA
Bărbatul cu părul alb şi cu un zâmbet trist, surprinzător de energic pentru vârsta lui, îşi începe povestea vieţii în toamna lui 1943, într-un ghetou de evrei din Berlin. Pe când avea doar câteva luni, într-o seară, a făcut febră mare, iar mama lui l-a dus la un medic neamţ, ca să fie sigură că primeşte cea mai bună îngrijire. Cei doi au părăsit ghetoul şi s-au dus spre o zonă a oraşului locuită de germani. Tocmai această ieşire le-a salvat vieţile.
În acea noapte, camioanele trupelor SS au ajuns pe strada lor. Tot atunci, 17 dintre rudele lui Suder, printre care tatăl, sora de 2 ani şi fratele de 4 ani, au fost încărcate în „camioanele morţii" şi au fost duse spre Auschwitz. Un singur unchi (foto dreapta) de-al lui Mischael a supraviţuit teribilului genocid la care au fost supuşi evreii în cel de-Al Doilea Război Mondial.
„Medicul german, un om foarte cumsecade, nu ne-a lăsat să mergem acasă. Ştia ce se întâmplase şi ne-a dus, a doua zi, la Viena cu maşina lui. De la Viena, maică-mea a venit la Cluj-Napoca, unde ştia că avea ceva neamuri", istoriseşte trist bărbatul.
ÎNFIAT DE O SORĂ MEDICALĂ
La Cluj-Napoca nu şi-au mai găsit însă rudele. Acestea fugiseră de frica ruşilor. „Mama, fiind grav bolnavă, a fost internată la spital. După câteva zile a murit. Eu aveam câteva luni. Unei femei, o soră din spital, din comuna Iara, i s-a făcut milă de mine. Îi murise copilul cu patru luni înainte de a veni noi şi s-a gândit să mă salveze. Ştiind că vin honvezii (n. r. - nume purtat de soldaţii din infanteria maghiară) să-i ridice pe evrei, spitalul fiind numai pentru evrei, atunci m-a luat şi m-a dus în comuna Iara, unde m-a crescut ca pe copilul ei. Mi-a dat şi numele copilului ei, Nicolae Bica", povesteşte Mischael.
Acolo a trăit până la 11 ani, când a fost găsit de un văr de-al tatălui său, Mihai Suder, înalt demnitar comunist şi ministru al Economiei în guvernul instalat de bolşevici în România. Acesta l-a luat la Bucureşti şi a avut grijă de el, fără a-i spune adevărata lui identitate. După ce a terminat liceul, Mischael a intrat la Şcoala de Ofiţeri din Piteşti, la îndrumarea unchiului său.
Pe când era în anul al II-lea şi avea 19 ani, a fost chemat de directorul şcolii care i-a dat vestea ce avea să-i zguduie existenţa: „Mi-a spus că mă dau afară de la Şcoala de Ofiţeri pentru că nu am dosar corespunzător, întrucât sunt evreu şi m-am născut în Berlin. Vestea m-a distrus, pentru că îmi plăcea foarte mult la Şcoala de Ofiţeri. Profesorii erau nişte oameni foarte rafinaţi, care ştiau cum să vorbească cu tine. Am plâns de supărare zile întregi. Ziceam atunci că mi-au distrus toată tinereţea, toată viaţa. Mai bine ar fi băgat un cuţit în mine".
Forţat de această împrejurare, în 1962, unchiul său i-a spus despre familia şi despre trecutul său. Tot el a aranjat atunci ca Mischael să fie transferat la Arad, unde a terminat Şcoala tehnică de Industria Lemnului. Apoi a lucrat la fabrica de Lemn din Blaj, ca maistru. Dar nici acum viaţa lui Mischael nu avea să intre pe un făgaş normal.
La un moment dat, responsabilul partidului din fabrică i-a cerut să intre în PCR, însă el a refuzat. Când acesta a insistat, într-o şedinţă, s-a ales din partea tânărului cu o înjurătură de mamă, susţine Mischael. Fapta a fost considerată inacceptabilă şi astfel a fost internat timp de 15 luni la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, judeţul Timiş. După experienţa traumatizantă de la spitalul de nebuni, Mischael spune că şi-a dat seama că nu putea avea un viitor în România.
A TRECUT DUNĂREA ÎNOT
ll În aprilie 1969, Mischael Suder a fugit din ţară, trecând Dunărea înot. „M-am dus la Moldova Nouă să mă angajez la mină, ca vagonetar. N-am mai apucat să intru în mină, pentru că toamna am trecut înot Dunărea, cu un prieten", povesteşte Suder. Ca să ajungă pe celălalt mal, în Iugoslavia, s-au ajutat de un fel de plută improvizată.
Până la Belgrad, au mers cu un camion condus de un italian, iar de acolo au luat trenul care mergea la München. „Ne-am suit la toaleta trenului, în pod, acolo unde este bazinul de apă. După mai multe ore, am ajuns la capăt de linie, în Gara München Vest. Am găsit o patrulă de poliţie, le-am zis că suntem români şi că vrem azil politic", îşi aminteşte Mischael.
„America nu era ca în filme. Am văzut cum mergeau taxiurile fără aripă şi fără portieră la portbagaj, am văzut oamenii cerşind pe stradă, am văzut multă sărăcie acolo. Asta era viaţa adevărată din America, nu cea din filme. Nu e vorba despre muncă, ci despre siguranţa omului. Suder Mischael
COŞMARUL AMERICAN
Autorităţile germane i-au verificat identitatea, confirmând faptul că s-a născut în Berlin şi că are dreptul la cetăţenia germană. Suder însă voia să ajungă în America. A cerut dreptul de a emigra în SUA, care i-a fost acordat după 11 luni de serviciu militar în slujba armatei SUA, la Kaiserslautern. „M-au băgat la tancuri pentru că eram mic de înălţime", explică bărbatul.
În mai puţin de un an a depus jurământul de cetăţean american şi aşa a ajuns în ţara tuturor posibilităţilor. În 1970, a pus piciorul pe pământ american. De la aeroportul din New York a fost repartizat în Detroit. După trei zile în oraşul american, Mischael şi-a găsit o slujbă cu ajutorul comunităţii de evrei. A muncit la uzina de maşini Ford, la banda de asamblare, timp de şapte luni. Cu toate că munca nu a fost grea, America nu a fost pentru el „tărâmul făgăduinţei". „America nu era ca în filme. Am văzut cum mergeau taxiurile fără aripă şi fără portieră la portbagaj, am văzut oamenii cerşind pe stradă, am văzut multă sărăcie acolo. Asta era viaţa adevărată din America, nu cea din filme. Nu e vorba despre muncă, ci despre siguranţa omului. Nu erai asigurat ca în Germania. Trebuia să mergi tu după pensii, după asigurare medicală. Dacă aveai doi-trei copii care se îmbolnăveau şi nu erau asiguraţi, nu se uita nici dracu' la tine. Nu poţi să compari Germania cu nicio ţară din lumea asta din punct de vedere uman", susţine evreul.
Un eveniment mult mai şocant avea să-l facă să plece urgent din SUA şi să nu se mai întoarcă niciodată.
„Într-o seară, am mers la cumpărături cu un coleg, un iugoslav, care era mai mare ca mine cu trei ani şi avea trei copii. Le-a rezolvat cu actele şi îi aştepta să vină în SUA. După ce ieşim din magazin, vin spre noi trei bărbaţi negri. Eu eram un pic mai în spate, aşa că l-au luat pe el în primire. «Money, money!», i-au cerut. Omul a zis că are doar doi dolari. Dintr-o dată, unul dintre ei a scos pistolul şi l-a împuşcat în cap. În acel moment, mi s-au înmuiat genunchii şi am leşinat. Poate că ăsta a fost norocul meu. Timp de două zile şi două nopţi n-am fost bun de nimic. Am hotărât să iau primul avion şi să mă întorc în Germania", povesteşte Suder. Şi exact aşa a făcut.
CONDAMNAT PENTRU SPIONAJ ÎN FAVOAREA ROMÂNIEI
Întors în Germania, s-a angajat ca şofer de TIR la o firmă deţinută de un evreu din Mannheim. „Timp de doi ani am bătut toată Europa şi am ajuns chiar şi în România. Veneam după marfă la fabrica de confecţii din Bucureşti. Luam ciorapi de femei, din nailon, pe care nemţii scriau «Made in Germany». Stăteau securiştii lângă mine şi-mi ziceau: «Să nu faci prostii»", îşi aminteşte zâmbind Suder. Apoi, din 1972, s-a angajat la una dintre cele mai mari fabrici Mercedes din Germania, cea de la Mannheim, unde a lucrat timp de 22 de ani. Aici s-a căsătorit cu o româncă, pe care a cunoscut-o în Arad.
INTEROGATORIUL NEMŢILOR
Viaţa lui a decurs fără probleme până după Revoluţia din 1989, când a reînceput să viziteze România. Susţine că Securitatea a fost pe urmele lui încă din anii '70, când a reuşit să scoată ilegal din ţară, profitând de slujba pe care o avea, de şofer de TIR, familia unui profesor neamţ din Sibiu. Odată cu întoarcerea lui în România, este convins că SRI l-a ţinut sub supraveghere.
După 1990, Suder a intrat, prin intermediul unor prieteni, într-un cerc de foşti poliţişti şi foşti ofiţeri de securitate din Cluj-Napoca. Pe unii dintre aceştia i-a avut ca oaspeţi de mai multe ori în casa sa din Germania. El bănuieşte că a fost reclamat la serviciile secrete germane de o femeie pe care a ajutat-o să ajungă în Germania, Maria Mureşean. Pe aceasta a cunoscut-o prin intermediul acestor cunoştinţe din Cluj.
„Ea a mers la serviciile secrete din Germania şi le-a zis cu cine mă întâlnesc, ce fac şi alte informaţii despre mine. Numai aşa pot să-mi explic cum a primit cetăţenia germană în termen de câteva zile", crede Suder. De atunci, spune el, serviciile secrete germane au fost pe urmele lui. În 1992, a fost acuzat de spionaj în favoarea României, iar în 1993 a fost condamnat.
„Mi-au arătat nişte fotografii cu mine intrând în sediul Ministerului de Interne din Bucureşti. Într-adevăr, am fost cu un colonel de poliţie, Vasile Bota (n. r. - fost şef al serviciului anticorupţie între 1994 şi 1996 la Cluj-Napoca), la Ministerul de Interne pentru a-şi vizita un prieten de acolo. M-au întrebat la proces ce am căutat acolo. Le-am zis că am mers să rezolv actele fiului meu, care era cetăţean german, pentru a obţine şi cetăţenia română. Apoi m-au întrebat cine m-a însoţit. De frică, le-am zis că Bota era doar taximetristul care-mi arăta unde trebuie să ajung. Din momentul acela, totul s-a terminat. Au zis: «Ajunge!» şi, din acel moment, orice le-aş fi spus nu m-au crezut. M-au condamnat la 10 ani de puşcărie pentru complicitate la spionaj. Am aflat atunci că ştiau despre trecutul meu, despre unchiul meu care lucra în guvern, despre familia mea", explică Suder.
ÎNAPOI ÎN ROMÂNIA
Mischael Suder s-a întors în România în 2003 şi de atunci trăieşte la Beclean, în judeţul Bistriţa-Năsăud, locul de origine al celei de-a doua soţii. În 2007, a ieşit la pensie, după 24 de ani lucraţi în Germania. Anii de pensie i-au fost la fel de zbuciumaţi precum cei de viaţă activă.
Pensia i-a venit în România, însă autorităţile germane au refuzat să-i elibereze cardul de sănătate, care îi asigură gratuitatea serviciilor medicale oriunde în lume. În plus, Casa de Pensii din regiunea Bavaria de Nord, unde era arondat, i-a sistat pensia din noiembrie 2009 până în aprilie 2010. Acelaşi lucru s-a întâmplat în 28 noiembrie 2011, când a fost informat că i-a fost sistată pensia. „Au motivat că nu le-am trimis dovada care trebuie trimisă periodic pentru a atesta faptul că eşti încă în viaţă, dar eu am trimis-o şi am şi confirmarea, pentru că au şi semnat de primire pentru aceasta", spune Suder.
Germanii au constatat de fiecare dată greşeala şi au început să trimită din nou banii de pensie, însă asigurarea de sănătate nu i-a fost eliberată. Motivul invocat de instituţie este că Suder nu ar fi fost asigurat.
Suder s-a întors în România, la Şintereag, unde are o casă.
LUPTA CU STATUL GERMAN
În aceste condiţii, în data de 1 ianuarie 2012, Suder a făcut o reclamaţie împotriva Casei de Pensii din Nordbayern pentru „abuz de putere, înşelăciune şi ofensă". El a prezentat în faţa instanţei ca dovadă un certificat prin care compania Daimler Benz a confirmat că Suder a fost angajat. De asemenea, în petiţie el a arătat că dacă nu ar fi fost asigurat, nu ar fi primit nici pensie, pensie pe care o primeşte şi în ziua de astăzi.
În reclamaţia făcută la Tribunalul Regional Würtzburg, se mai precizează că la 28 noiembrie 2011, când a sunat la Casa de Pensii din Bavaria de Nord pentru a afla de ce i-a fost din nou suspendată pensia, a fost insultat de un angajat al instituţiei pe motiv că e evreu. În răspuns, Tribunalul din Bavaria de Nord arată că reprezentarea petenţilor la această instanţă se face predominant prin avocaţi şi că reclamaţia sa nu îndeplineşte condiţiile unei plângeri legale. Acelaşi tribunal i-a refuzat lui Suder ajutorul financiar pentru angajarea unui avocat din oficiu, care să-i reprezinte interesele. Sătul de aceste tergiversări în situaţia în care el spune că şi-a plătit toate dările faţă de statul german timp de 24 de ani, Mischael Suder a făcut petiţia către Angela Merkel în toamna anului 2013.
Citeşte şi
Povestea singurului evreu care a beneficiat de protecţia lui Hitler
Germanii evrei care au tradus testamentul politic al lui Hitler
Se încarcă comentariile...
