Militarul care recreează România în miniatură: case tradiţionale pe care le poţi ţine în palmă
0În mâinile lui Tudor Schimbinschi, un militar din Cluj, lemnul ia forma unor simpatice căsuţe tradiţionale pe care le poţi ţine într-o palmă. E modul său de a spune că e patriot şi că tradiţiile României merită promovate. Minunăţiile făcute de el au ajuns în case din SUA, Franţa, Serbia, Italia, Spania, Grecia şi Anglia.
„România e un rai. Şi ar trebui să rămână aşa“, e convins Tudor Schimbinschi, un artizan clujean care face căsuţe tradiţionale în miniatură. Spune asta din bucătăria lui luminoasă, pe care o transformă în atelier ori de câte ori e inspirat. Şi nu, nu i se supără nevasta că pe masa de bucătărie stă un morman de lemne. Dimpotrivă. Îl ajută. Are şi un mic atelier, dar e mai mult depozit pentru lemn şi unelte. „Acolo se face mult rumeguş“, ne explică Tudor (32 de ani), militar de profesie, deşi n-ai zice luându-te după privirea visătoare şi după blândeţea vocii.
Căsuţele sale sunt o oglindă în miniatură a locuinţelor din zona Transilvaniei, iar la unele se simte o uşoară influenţă din alte regiuni istorice. Tudor s-a născut la malul mării, în Constanţa, iar acum locuieşte la Cluj-Napoca cu soţia care îi împărtăşeşte pasiunea pentru frumos. Împreună se relaxează creând obiecte de artizanat şi tot împreună le vând la târguri prin Cluj, Turda, Sibiu, Hunedoara. Iar asta de mai bine de şase ani.
O casă ridicată în doar o zi
„Când îmi vine o idee, mă duc şi-mi pregătesc materialul. Mi-am făcut un fel de ghilotină mică şi cu ea pot să tai lemnul“, povesteşte Tudor.
De lemn îşi face rost de la magazinele de bricolaj şi de la vecini. Brad şi mai ales fag. Ultimul se vede tare frumos după ce e dat cu baiţ şi se creează impresia de vechi, care poate fi accentuată dacă suprafeţele căsuţelor sunt date cu şmirghel. O minunăţie din lemn are vreo 12 centimentri lungime şi îi ia cam o zi să o finiseze. Şi o dă cu sume de la 30 de lei în sus, în funcţie de dimensiuni.
Soţii Cathy şi Tudor Schimbinschi, lângă locuinţa lor din Cluj FOTO: Florina Pop
Acoperişul e migălos. Zeci de bucăţele de lemn, tăiate la aceeaşi mărime şi lipite cu multă răbdare. A experimentat şi cu stuf, şi cu iarbă. Cu ultima nu a avut prea mult succes pentru că firul de iarbă nu se aşază cum trebuie. Tudor taie materialele, gândeşte cum ar trebui puse, face o schiţă şi apoi le preia Cathy (29 de ani), soţia lui. Ea lipeşte pereţii, pune acoperişul.
„Şindrila ne ia foarte mult. Sunt bucăţi mici care trebuie puse una câte una, să se potrivească“, explică ea. „În plus, căsuţele pot avea şi o şmecherie: când ridici acoperişul, descoperi o cutie de bijuterii“, explică Tudor. „Încercăm să le găsim şi câte o utilitate“, îl completează Cathy.
Nu prea folosesc vopsele în decorarea caselor, mai mult lac şi baiţ. Le păstrează un aspect natural, de odinioară.
Sufrageria lor e plină de căsuţe de tot felul, de picturi realizate de militar, de o machetă ce imită formele de relief şi are beculeţe şi seamănă cu dioramele împătimiţilor de trenuleţe. Iar la geam stă cuminte un castel fantastic de vreo jumătate de metru, unde se îmbină mai multe stiluri arhitecturale: gotic, veneţian şi Tudor.
Case tradiţionale Facebook/Art of Schimbinschi
„Bisericile ortodoxe îţi mănâncă răbdarea“
Un preot din Floreşti, o comună din judeţul Cluj, a aflat de hobby-ul lui Tudor Schimbinschi şi i-a cerut să-i facă o reprezentare în miniatură a bisericii sale cu hramul Sfântul Ioan Hezovitul, care, în realitate, nu e încă terminată. De trei ori a făcut macheta respectivului sălaş de cult. Prima dată – pentru preot, ca să o pună în altar, apoi pentru un cadou, iar a treia – în loc de cutia milei, unde credincioşii fac donaţii. Aceasta din urmă era mare cât o masă. „Aceea a fost complexă. A fost greu de făcut, pentru că avea foarte multe arcade. Bisericile ortodoxe îţi mănâncă răbdarea, dar na, dacă-ţi place... Le faci după o poză şi trebuie să gândeşti tu 3D: oare cum o fi acolo, oare dincolo cum...“, explică artizanul.
Încă o provocare a venit de la reprezentanţii Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Au vrut o machetă uriaşă, cam cât o masă de bucătărie, după o casă tradiţională din Parcul Etnografic al muzeului. Macheta era pentru copii nevăzători ca, atunci când o ating, să înţeleagă cum e făcută, unde vin bârnele, să le fie mai simplu să o vadă cu ochii minţii. „Pentru noi a fost o provocare pentru că a fost diferit. Nu am folosit altceva, doar că totul a fost la scară mai mare“, explică Tudor.
Casă tradiţională în Piaţa Unirii din Cluj Facebook/Art of Schimbinschi
O şi mai mare provocare a fost o comandă venită din Spania: 11 obiective turistice în miniatură din Barcelona pentru o nuntă. Printre ele, una dintre capodoperele arhitectului Gaudí. Mirii voiau să aibă pe mesele invitaţilor amintirile celor 11 machete ale locurilor dragi. Un alt fel de aranjament de nuntă.
„Am avut de făcut un vaporaş ce duce turişti, o plajă, Parcul Güell, care a fost proiectat de Antoni Gaudí. A fost o provocare. Cuplul care ne-a făcut comanda probabil s-a cunoscut acolo, în Barcelona“, crede Tudor.
I-a luat un an ca să dea formă acelor simboluri spaniole - în imaginile de mai jos, credit foto: Facebook/Art of Schimbinschi.
Căsuţele-cadou ajung până în America
La târguri, munca lor atrage privirile trecătorilor. Iar reacţiile sunt care mai de care: de la exclamaţiile celor mici care ţipă-n gura mare că au văzut aşa ceva la muzeul etnografic din Cluj, până la privirile uneori copleşitor de triste ale bătrânilor. „Mai sunt nostalgici care vin şi zic: „uite, din-asta am avut şi eu în curte şi am dărâmat-o. Ce dracu să facem? Am vrut să ne mărim casa. Era a bunicii şi am dărâmat-o. Multe din-astea am auzit pe la târguri“, povesteşte artizanul.
Sau mai sunt bunicuţele care se uită la căsuţe şi-şi amintesc cum arăta casa lor, pe unde era uşa şi unde le plăcea să stea: „Sunt şi care nu spun nimic şi le citeşti totul pe chip. O bunicuţă se uita la o casă şi i-au dat lacrimile: «Vai, m-aţi făcut să-mi amintesc de căsuţa copilăriei! Foarte frumos. Mulţumesc»“.
Cei doi soţi au clienţi fideli şi clienţi care cumpără câte o căsuţă tradiţională în miniatură ca să o dea în dar românilor din America, Franţa, Serbia, Italia, Spania, Grecia, Anglia. În plus, Tudor şi Cathy Schimbinschi vor să-şi găsească propria lor casă unde să-şi facă un atelier şi să ducă mai departe meşteşugul.
Mai puteţi citi:
Prima personalitate pe care o vom prezenta cu ajutorul istoricului clujean Varga Attila, avid cercetător al francmasoneriei din Transilvania şi Banat, este Miko Imre (n. 4 septembrie 1805, Zăbala, judeţul Covasna - 16 septembrie 1876, Cluj). Acesta a fost guvernatorul Transilvaniei, în 1849 şi între anii 1860-1861, şi a înfiinţat o societate culturală unde a unit toate etniile din Ardeal.
FOTO Transilvania de peste Atlantic. Povestea celei de-a 14 colonii americane
În secolul al XVIII-lea a existat, timp de 18 luni, o colonie în Statele Unite ale Americii care a purtat numele de Transylvania. Deşi nu a fost recunoscută de Congres şi nu a existat ca stat, totuşi ea nu a dispărut. În 2013 există în SUA un comitat Transylvania (parte a statului Carolina de Nord), o universitate cu acest nume şi, an de an, povestea coloniei este rememorată sub forma unei scenete.
EXCLUSIV România şi cele 365 motive ca să îţi iubeşti ţara
Turism la firul ierbii. Asta are de gând să facă Călin Precup, un clujean, sociolog de profesie şi fotograf în timpul liber. Ideea sa se numeşte „Proiect 365 România“ şi timp de 365 de zile, împărţite „frăţeşte“, cum zice el, în doi ani, va vizita cu trenul, autobuzul sau pe jos 365 de destinaţii din ţară care sunt prea puţin ştiute. După ce le va afla poveştile le va pune într-un album, pe care vrea să-l ducă în şcoli.
Se încarcă comentariile...
