Mica „revoluţie“ din primăvara lui 1946. „Părintele“ Anania a condus greva studenţilor clujeni

Mica „revoluţie“ din primăvara
lui 1946. „Părintele“ Anania a condus greva studenţilor clujeni

Bartolomeu Anania FOTO: roncea.ro

Greva studenţească din 1946 de la Cluj a fost condusă de fostul mitropolit al Clujului, Bartolomeu Anania, când avea 25 de ani şi era student în anul al II-lea la Medicină. Se călugărise de la 21 de ani şi la Cluj era supranumit „Părintele” sau „Îngerul cu barbă”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Motivul grevei. „În acel Cluj al primăverii lui 1946, nu comunismul era principala preocupare a vieţii academice, ci problema ungurească, problemă veche şi reînoită acum, cînd stăpânirea maghiară fusese alungată din nordul Ardealului. Dacă românii se întorceau „acasă” şi trăiau din plin sentimentul biruinţei, ungurii nu ezitau să-şi arate duşmănia faţă de această victorie (...). Refuzau să vorbească româneşte în localurile publice, înjurau pe limba lor şi nu o dată s-au petrecut acte de provocare directă asupra studenţilor care purtau o panglică tricoloră la butonieră”, scrie Bartolomeu Anania, fostul mitropolit al Clujului, în „Memoriile” sale, publicate în 2008.

Călugărul Bartolomeu Anania avea 25 de ani în 1946 şi era student în anul al II-lea la Medicină. Ajunsese să fie numit preşedintele anului doi de la Medicină. Pentru că rezolva problemele studenţilor (medicamente gratuite, mai multă hrană etc.), Valeriu Anania s-a ales cu o bună imagine care l-a adus în fruntea Centrului Studenţesc „Petru Maior”, drept preşedinte al studenţilor clujeni. Asta se întâmpla în perioada în care exista o tensiune maximă în rândul tinerilor care îşi făceau studiile aici, relatează cotidiantr.ro.

În noaptea de 28 mai 1946, zeci de studenţi unguri au intrat în căminul „Avram Iancu” „înarmaţi cu răngi de fier şi chiar cu pistoale şi au devastat tot parterul, făcînd zob bucătăria, sufrageriile, biblioteca şi chiar şi closetele; nici un obiect nu a rămas întreg, nici o farfurie, nici un pahar”.
Autorităţile comuniste ale oraşului nu au făcut decât să aresteze 14 studenţi români.

Şi aşa a început totul. Studenţii erau furioşi şi pregătiţi să linşeze pe oricine găsea în cale. Mii de studenţi au ieşit în stradă. Anania a fost singurul care a reuşit să îi controleze. A obţinut promisiunea ministrului de interne de atunci că studenţii arestaţi abuziv vor fi eliberaţi.

„Autorităţile intenţionau să muşamalizeze totul şi (...) să arunce vina pe studenţi, pe acei huligani care-i provocaseră de atîtea ori pe fraţii şi conlocuitorii noşri unguri (...). Ungurii lucraseră cu cap, deveniseră – cu uşurinţă - posesori ai carnetului roşu, iar Partidului Comunist nu-i convenea, tocmai acum, să îşi aresteze propriii membri şi să-i defere ca pe nişte anarhişti, tulburători ai ordinii publice”, scrie Anania în „Memoriile “ sale.

Pe 31 mai 1946, alţi şapte studenţi fuseseră luaţi de pe stradă şi duşi la poliţie, fără motiv, şi închişi în afara oraşului. Rectorul universităţii şi decanii refuzaseră deja să îi sprijine pe studenţi.

Pe 1 iunie la ora 10.30,  a fost declarată greva de protest a studenţilor din Universitatea Dacia Superioară. Călugărul Anania a ştiut să-i ţină sub control pe miile de studenţi nervoşi. Îi îndemna să nu răspundă la provocări.

Pe 4 iunie, Anania a fost exmatriculat, iar, alături de el, sute de alţi studenţi urmau să fie trecuţi pe aceeaşi listă. Deşi trecuseră mai multe zile de grevă, studenţii nu primeau niciun răspuns la cererile lor. Presiunea asupra lor creştea: nu li se mai servea mâncare în cantine, nu mai primeau medicamente gratuite, iar poliţia urma să evacueze căminele.

„Îngerul cu barbă“ i-a îndemnat atunci pe studenţi să plece de bunăvoie, înainte s[ fie daţi afară. Au pornit spre casele lor, umplând trenurile, şi au scris cu cretă pe vagoane că fuseseră alungaţi din Alma Mater.

Pe 19 iunie, după 19 zile lungi de grevă, unul dintre cei şapte studenţi arestaţi şi scoşi din oraş a sunat la Cluj, anunţând că au fost eliberaţi. S-a dat un comunicat prin care se anunţa ridicarea grevei. A doua zi, a venit un alt comunicat care anunţa autodizolvarea Centrului Studenţesc „Petru Maior”.

„Era un act de capitulare, pe care eu, unul, l-am isclăit în genunchi, plângând (...). Epilogul acestor evenimente, ca orice epilog, a fost scurt. În numai cîteva zile, Clujul s-a umplut iarăşi de tineret. S-au redeschis căminele şi cantinele, căminul „Avram Iancu” a fost pus în reparaţie rapidă. De grevă nu mai vorbea nimeni, trecuse (...). Din toată Universitatea, doar eu rămăsesem exmatriculat”, scrie Anania, în „memoriile“ sale, citat de cotidiantr.ro.

Mai puteţi citi:

Revolta intelectualilor contra bustului lui Adrian Păunescu de la Iaşi: "Să mai aştepte 20-30 de ani, când se va trece cu vederea că a slujit regimul comunist"

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: