Membri noi în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca după scandalul de vineri

Membri noi în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca după scandalul de vineri

Managerul SCJU, Petru Şuşca, şi deputatul Emanuel Ungureanu au avut o confruntare în timpul conferinţei de presă organizate de parlamentar. FOTO: Remus Florescu

Prezentarea publică de către deputatul Emanuel Ungureanu a celor trei rapoarte făcute de Corpul de Control al ministrului Sănătăţii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca (SCJU) a avut efecte: ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a numit trei noi membri ai Consiliului de Administraţie al al instituţiei.

Cei trei noi membri ai Consiliului de Administraţie sunt Sorin Dudea, şeful Secţiei de Radiologie, George Dindelegan de la Secţia de Chirurgie 1 şi Simona Rednic, de la Reumatologie.
Decizia a venit după ce, vineri, deputatul Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor, a organizat o conferinţă de presă în care a prezentat detalii din trei rapoarte ale Corpului de Control al ministrului Sănătăţii care dezvăluiau grave nereguli la nivelul SCJU Cluj-Napoca.
 
„Conducerea SCJU trebuia demult schimbată pentru că sunt zone în spital care sunt adevărate bombe biologice, cum ar fi secţia de chirurgie vasculară, condusă de Marius Fodor, unde a murit în luna august un pacient în urma infecţiilor nosocomiale. De asemenea, la ATI circuitele sunt atât de dezorganizate încât riscul de contaminare cu bacterii rezistente este major. Sper ca numirea noului CA să însemne şi o decizie de revocare, în regim de urgenţă, a managerului Petru Şuşca, şi, ulterior, numirea ca interimar, a unui manager care să nu fie membru al vreunui partid politic”, a spus Ungureanu despre decizia ministrului Sănătăţii. 

Deputatul ar dori o conducere apolitică şi un manager din afara Clujului care „să nu aibă relaţii cu clanurile de tip mafiot care au dominat sistemul medical clujean în ultimii 15 ani”.
 
 
Citeşte şi
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: