Medicul Valentin Calu: „Dacă nu ne găseau moţii, nu am fi supravieţuit. Sunt nişte oameni deosebiţi, o să-mi iau, probabil, nume de moţ”

Medicul Valentin Calu: „Dacă nu ne găseau moţii, nu am fi supravieţuit. Sunt nişte oameni deosebiţi, o să-mi iau, probabil, nume de moţ”

Medicul Valentin Calu, una dintre victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni, a răspuns astăzi la câteva întrebări ale presei. El a susţinut că este foarte impresionat de moţii din Apuseni care au ajuns la locul accidentului şi cărora le datorează viaţa.  “Ne-au găsit exact când trebuia, dacă nu ajungeau nu cred că supravieţuiam”, a susţinut medicul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebat care ar fi fost deznodământul în situaţia în care 3 moţii nu ar fi ajuns la locul prăbuşirii avionului, medicul Valentin Calu a arătat: "Am un respect pnetru oamenii ăia că nu există cuvinte ca să exprim acest lucru. Nu pot să vă spun ce am simţit atunci când i-am auzit strigându-ne şi când le-am văzut lanternele. Sunt nişte oameni extraordinari. Asta e România adevărată. Aceştia şi-au dat hainele jos de pe ei ca să ne îmbrace, şi-au dat jos hainele de pe ei ca să facă focul, ne-au purat pe braţe  ca pe copii lor până la primul mijloc de transport. Sunt oameni deosebiţi şi nu am cuvinte să le mulţumesc. Să vă spun un mic amănunt, ne-au găsit exact când trebuiau pentru că focu nostru aşa impovizat cum era începea să se stingă şi, ca medic vă spun, că nu cred că am mai fi rezista mult”, a susţinut medicul în cadrul conferinţei organizate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj. Medicul Valetin Calu a vorbit cu ziariştii prin intermediul unui telefon pus pe speaker, întrebările fiind-ui transmise de managerul Spitalului, Petre Şuşca.  

Cum i s-a schimbat viaţa
 
Valentin Calu, care are mai multe coaste rupte, a susţinut că este mai bine şi a multumit medicilor clujeni: “Mă simt din ce în ce mai bine mă simt. Faptul acesta se datorează medicilor de la spital, fac uz de acestă oportunitate de a mulţumi echipei medicale care m-a îngrijit, pe mine şi pe ceilalţi răniţi în mod exemplar, atât din punct de veder profesional cât şi manifestând o căldură umană cum rar găseşti. Mulţumesc domnului doctor Hagău, domnului Ciuce, asistentelor, medicilor rezidenţi, tuturor oamenilor care au avut grijă de noi, nici nu îndreznesc să-i numesc pentru a nu uita pe vreunul dintre ei. Acesta este unul din motivele pentru care care mă simt bine”. El a explicat cum i s-a schimbat viaţa după acest eveniment: “După un accindent din ăsta din care de obicei scapă doar cei norocoşi ţi se ordonează puţin lista de priorităţi, iar lucruri pe care un om obişnuit le face fără să le aprecieze devin descoperiri foarte intersante. În mare, nu s-a schimb nimic pentru că leziuile pe care le-am suferit sunt reversibile şi tratabile. Mă voi întoarce la muncă atunci când medicii îmi vor permite şi o să încerc să acord mai multă importanţă şi părţii frumoase a vieţii, pentru că tragi şi alergi şi într-o zi se întâmplă un astfel de eveniment şi 
îţi dai seama că sunt foarte multe lucruri pe care ai vrut să le faci, dar nu ai avut timp”.
 
“Am încerat să fiu pacient şi nu medic”
 
Întrebat cum e să fii şi medic şi pacient, Calu a susţinut: “E dificil să fii pacient oriunde te-ai afla, boala e o problemă serioasă. Am încerat să fiu pacient şi nu medic. Adică fac ceea ce mi se spune. Sunt foarte ascultător şi cuminte. Mă supun întru totul medicilor. În momentul în care mă voi reîntoarce la activitatea obişnuită o să mă voi gâdesc de 2 ori atunci când presciu anumite investigaţii, anumite tratamente”. Întrebat pe cine a sunat în momentul prăbuşirii, medicul bucureştean a arătat: “Momentul prăbuşirii este destul de tulbure în capul meu. Mă durea capul pentru că m-am lovit la cap. Eu ţin minte momentul primului impact, după care am ajuns undeva afară. Unii colegi mi-au spus că m-au scos afară din avion pentru că-mi pierdusem starea de conştienţă. Ştiu că am sunat-o pe doamna doctor Safta şi i-ams pus că ne-am prăbuşit. Şi pentru că dumul spre iad e pavat cu bune intenţii, a venit un număr foarte mare de apelurişi am rămas fărăr baterie şi fără telefon”.  
 
"Moţii m-au impresionat cel mai tare, o să-mi iau, probabil, nume de moţ"
 
“Ca orice pacient doresc să fiu externat, însă această decizia parţine, şi am delegat cu toată încrederea decizia echipei de medici de aici. În momentrul în care echipa medicală decide că sunt externabil şi transportabil la Bucureşti, voi şi pleca”, a mai precizat.  
Întrebat ce l-a impresionat cel mai mult, medicul a susţinut: “Moţii m-au impresionat cel mai mult.Rămân cu chestia asta, chiar dacă mă repet. Am a doua zi de naştere pe 20 ianuarie 2014, m-am născut în Ţara Moţilor, o s-mi iau nume de moţ, probabil, la un moment dat. M-a impresionat lanţul uman care ne-a scos de acolo. M-au impresionat colegii de la SMURD. Nu ştiam că e aşa o binefacere să intri într-o ambualnţă SMURD. Ar trebuie ca tavanele să fie roz, pentru a dat spernaţă. M-au impresionat foarte multe lucruri”. 
 
Citeşte şi 
 
Copilotul Răzvan Petrescu este, astăzi, operat la nas şi la picioare, intervenţii amânate de vineri pentru ca starea pacientului să se îmbunătăţească. Celelalte trei victime ale accidentului aviatic din Apuseni sunt în stare bună, dar nu vor fi externate astăzi, spun medicii.
 

Rezultatele autopsiei pilotului Adrian Iovan şi a studentei, morţi în avionul care a aterizat forţat în Apuseni   Medicul Gheorghe Vieru, şeful IML Alba, a dat publicităţii, în urmă cu scurt timp,  rezultatele autopsiei efectuate la cei doi morţi în accidentul aviatic de la limita judeţului Cluj cu Alba, pilotul Adrian Iovan şi rezidenta.

EXCLUSIV Marius Pop, salvator în Apuseni: „112 e de vină pentru întârzierea de peste două ore. Coordonatele erau greşite“  „Ne-am dus la Crucea lui Iancu de două ori şi nu era absolut nimic. Am pierdut mai mult de două ore. Ştiţi cum i-am găsit? Am aflat că i-au găsit un pădurar. Noi am sunat la 112, fiind cu nişte localnici de-acolo care cunoşteau persoana respectivă. Chiar şi aşa, localnicii nu ştiau sigur care pădurar era pentru că sunt mai mulţi în acea zonă. Am reuşit să luăm numele pădurarului, am sunat la 112 şi am luat legătura telefonică cu el. Acesta ne-a spus exact unde se află. El nu a avut nevoie de GPS să ne spună, dar precizia a fost de ordinul metrilor“. a declarat Marius Pop, pentru „Adevărul“.

Victor Zota, coordonatorul Agenţiei Naţionale de Transplant: „Este inimaginabil că în anul 2014 să cadă un avion şi să nu-l găsească timp de şase ore”  „E inadmisibil că au fost descoperiţi atât de târziu. Ei trebuiau descoperiţi cu câteva ore mai devreme. Unde sunt echipajele noastre ISU?”, a fost reacţia lui Victor Zota asupra eficienţei autorităţilor.

FOTO VIDEO Reportaj din Apuseni: filmul tragediei aviatice, în care sute de săteni au încercat să-l salveze pe pilotul Adrian Iovan şi pe ceilalţi răniţi
Centrul comunei Horea din judeţul Alba, aflată undeva în creierii munţilor Apuseni, la limita cu Clujul, era înainte de miezul nopţii o „tabără“ unde s-au adunat medici de la SMURD şi de pe ambulanţe, salvamontişti, pompieri, jandarmi, dar şi oameni din satele învecinate ca să îi găsească pe cei şapte pasageri ai avionul căzut în pădure.

FOTO EXCLUSIV Tragedia aviatică din Apuseni: Adrian Iovan şi o rezidentă au murit. Medicii din Cluj: ceilalţi cinci răniţi sunt internaţi la Terapie Intensivă. Pilotul Adrian Iovan, aflat la bordul aparatului de zbor care a aterizat forţat, luni, în Munţii Apuseni, a murit. La câteva minute, rezidenta din acelaşi avion a murit. Avionul, care efectua o cursă medicală de la Bucureşti la Oradea, a forţat aterizarea într-o pădure de la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor. La bord se aflau patru doctori, o rezidentă şi doi piloţi, care urmau să aducă în Bucureşti mai multe organe pentru transplant. 

Mărturii din avionul groazei. Unul dintre medicii supravieţuitori: „Ne-am prăbuşit, sunt întins pe pământ, abia respir”. Medicul Valentin Calu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni în care pilotul Adrian Iovan a murit, a sunat-o imediat după prăbuşire pe directoarea medicală a Spitalului Elias, Dana Safta, şi i-a transmis starea în care se află.

Cine a fost Adrian Iovan, pilotul care a murit în tragedia aviatică din Apuseni. Pilotul Adrian Iovan, în vărstă de 54 de ani, cel care a murit luni seară în urma unui accident de avion din Munţii Apuseni, avea la activ zeci de ani de zbor, fiind unul dintre cei mai experimentaţi piloţi din România. Adrian Iovan hotărâse cu mai mulţi ani în urmă să efectueze curse private pentru a-şi suplini veniturile.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: