Medic sirian stabilit în România: „Cele mai vechi biserici din lume există în Siria, la noi s-au născut religii. Am furnizat civilizaţie şi cultură în Europa”

Medic sirian stabilit în România: „Cele mai vechi biserici din lume există în Siria, la noi s-au născut religii. Am furnizat civilizaţie şi cultură în Europa”

Cât de extremişti sunt sirienii? De ce vor refugiaţii să ajungă neapărat în Germania? Cum se trăieşte acum în Siria? Cum se vor adapta emigranţii la viaţa în Europa? Sunt câteva întrebări la care a răspuns medicul Kachef Hadi (53 de ani), unul dintre liderii comunităţii siriene din România.

Medicul Kachef  Hadi trăieşte în România de mai bine de 30 de ani şi se consideră român la fel de mult ca sirian. Venit să facă Medicina în 1981, la Cluj, el povesteşte că viaţa era atunci mai uşoară în Siria, unde nu se stătea la cozi interminabile pentru orice, iar cu cei 100-200 de dolari cu care venea de acasă, puteau trăi în România mai multe familii. El este unul dintre liderii clujeni ai comunităţii de sirieni din ţara noastră, care numără aproximativ 4.000 de persoane. 
 

Majoritatea sirienilor refugiaţi vor să ajungă în Germania. De ce sunt refuzate ţările din Estul Europei? 

 
Refugiaţii sirieni sunt obligaţi să plece din cauza războiului, e holocaust la noi în ţară, Siria e bombardată la fel cum a fost Berlinul în al doilea război mondial. Ce să facă oamenii, să rămână acolo? În martie sunt cinci ani de zile de când e război. Marea majoritate a refugiaţilor şi-au pierdut toată averea, nu mai au nimic, nici casă, nici masă. Ei au ca ţintă să ajungă într-un loc mai prosper, mai confortabil din punct de vedere economic, unde se respectă drepturile omului, unde e mai puţină birocraţie,  la fel ca şi românii care au plecat în Vest pentru o viaţă mai bună.  E normal să nu dorească să vină în România, Bulgaria sau Ungaria. Ce să facă aici, dacă statele nu pot să ofere locuinţă, ajutor bănesc, un loc de muncă. Cum să se adapteze dacă nu ştiu limba şi nu sunt ajutaţi? Ţinta lor e nivelul de trai. De ce Germania? Pentru că ştiu care este nivelul de trai acolo. În Siria oamenii au aceste informaţii la nivel de cultură generală. Nu e interzis să spui că în Germania e minunat, ci să spui că în Siria e rău. Faptul că mass-media nu spune aceste lucruri, este altceva. Fiecare ţară are cetăţeni plecaţi în străinătate, iar aceştia comunică cu cei rămaşi acasă. Noi, sirienii, suntem împrăştiaţi în toate ţările lumii. Noi aveam paşapoarte şi puteam pleca în străinătate, se putea pleca în mod legal, ca turist, ca afaceri, ca orice.
 
 
E normal să nu dorească să vină în România, Bulgaria sau Ungaria. Ce să facă aici, dacă statele nu pot să ofere locuinţă, ajutor bănesc, un loc de muncă. Cum să se adapteze dacă nu ştiu limba şi nu sunt ajutaţi? Ţinta lor e nivelul de trai, a declarat Kachef Hadi, medic. 

"Văzându-i pe refugiaţi al televizor, am constatat că ei arată mai bine decât noi, sunt bine hrăniţi, bine îmbrăcaţi şi poate chiar mai bogaţi decât noi (polonezii) ", a spus Lech Walesa, fostul preşedinte al Poloniei. Cum comentaţi?

 
Arabii, în general, şi sirienii, în special, ne-am îmbrăcat tot timpul bine şi frumos. Acesta este obiceiul la noi. Ca să fugi, sigur, că ai nevoie de nişte finanţe, mai ales pentru călăuze. Omenii au vândut ceea ce au avut, alţii au folosit economiile strânse, alţii care s-au refugiat în Turcia au fost ajutaţi, au lua împrumut de acolo. Omul la nevoie devine profesor, nevoia te face să fii om de ştiinţă. Totuşi, refugiaţii nu au luat avionul şi au plecat comod. Oamenii şi-au pregătit bagajele de mult timp, războiul ţine de mulţi ani. Noi, sirienii suntem oameni frumoşi, deştepţi, ne-am adaptat în toate ţările unde am ajuns  şi iubim toate popoarele indiferent de relgie sau etnie. Sirienii sunt un popor cult, demn, cu istorie şi civilizatţie, avem afacerişti, ingineri, medici tot ce vrei. 
 

Sunt europeni care se tem de radicalismul religios care ar pătrunde în ţările lor odată cu refugiaţii sirieni. Există acest pericol?

 
Nu există acest lucru. Nu ştiu de unde şi cum a apărut acest ISIS, în orice caz nu face bine. Trebuie să ştiţi că poporul sirian este iubitor şi n-are nicio legătură cu ISIS. Poporul sirian a ocrotit toate religiile de-a lungul istoriei. Cele mai vechi biserici din lume există la noi. Lângă Damasc, în munţi, este una dintre cele mai vechi biserici din lume unde se vorbeşte şi azi limba lui Iisus. Noi am ocrotit toate religiile, niciunde nu e mai mare toleranţă. Majoritatea sirienilor sunt musulmani, dar sunt destul de mulţi creştini. Eu sunt musulman, dar am trăit într-un cartier de creştini, iar părinţii mei erau ca fraţi cu vecinii. La noi s-au „născut” religii şi noi le-am răspândit. Noi am furnizat şi civilizaţie şi cultură în Europa, fie că vorbim despre matematică, astronomie, ştiinţe, religie, toate. Extremiştii ISIS sunt de toate naţiile, poate cei mai puţini dintre ei sunt sirieni. Oricum majoritatea refugiaţilor nu au nicio legătura cu aşa ceva. Am auzit că au început să fie filtre şi controale la graniţe. Au dreptate europenii să facă această selecţie, să ia toate măsurile pentru a evita să intre în Europa oameni periculoşi. Poporul care a migrat de la bombardamente e de acord cu acest lucru.
 
Eu sunt musulman, dar am trăit într-un cartier de creştini, iar părinţii mei erau ca fraţi cu vecinii. La noi s-au „născut” religii şi noi le-am răspândit. Noi am furnizat şi civilizaţie şi cultură în Europa, fie că vorbim despre matematică, astronomie, ştiinţe, religie, toate, a mai spus doctorul sirian. 
Se vor adapta refugiaţii la societatea  europeană?
 
Religia musulmană nu are nicun fel extremism. Cum să aibă dacă noi am ocrotit religia creştină, şi nu spun eu asta, ci istoria. Este o minciună şi o manipulare faptul că ar încerca refugiaţii să impună religia lor în Europa. Noi sireinii, de sute de ani, locuim în toate ţări lumii SUA, Canda, Brazilia, în toată Europa şi nu a fost nicio problemă. Soţia mea e româncă şi eu m-am integrat în societate şi îi iubesc pe români mai mult decâ pe oricine. Există un proverb de-al nostru, românesc, care zice că „nu e pădure fără uscături”. Sunt „uscături” şi printre refugiaţi, dar asta nu are nicio legătură cu religia. Dacă guvernelor europene le este frică de terorişti, de ce nu opresc războiul ca să nu mai vină nimeni? Acest flux de emigranţi are loc de 4 ani jumătate în Europa şi nu a fost nicio problemă. Nonstop a fost. Acum fluxul e un pic mare, pentru că dacă au fost opriţi oamenii la graniţă şi s-au acumulat mai multe persoane. Eu nu îneţeg de ce se face atâta tam-tam. În Europa poate să se mute toată Siria şi nu se simte nimic. 
 

Cum vedeţi cotele obligatorii de refugiaţi stabilite de Uniunea Europeană? 

 
Guvernele fac ce vor. Oamenii pot fi obligaţi să stea şi în alte ţări în afară de Germania. Refugiatul nu vrea să vină în ţările din Est pentru că ştie că aici va suferi de foame, că nu-i va fi asigurat un loc muncă, că nu sunt bani. Ce să facă? Am văzut ce s-a întâmplat cu sirienii de la centrul pentru refugiaţi de la Şomcuta Mare (Maramureş), pentru că pe o parte dintre ei i-am ajutat. Toţi au plecat în Occident pentru a munci la fel ca românii. Unii au spus că mai bine să fie mai bine trimişi în Siria, decât să rămână în România. Dacă îi obligă guvernele Europei, ce să facă săracii? Germania a fost singura ţară care a reuşit să adopte un număr mare de refugiaţi fără probleme, cu puţină birocraţie şi e nivelul de trai cel mai mare. În Germania sunt cel mai uşor primiţi, au un anumit nivel de sănătate, asigurări, le sunt oferite cursuri de limba germană, locuri de muncă. Oamenii sunt încadraţi pe funcţiile lor. Şi eu şi tu am vrea acest lucru. 
 
Am văzut ce s-a întâmplat cu sirienii de la centrul pentru refugiaţi de la Şomcuta Mare (Maramureş), pentru că pe o parte dintre ei i-am ajutat. Toţi au plecat în Occident pentru a munci la fel ca românii. Unii au spus că mai bine să fie mai bine trimişi în Siria, decât să rămână în România
 
Kachef  Hadi, medic

Cum vedeţi rezolvarea situaţiei în Siria?

 
Dacă s-ar fi  vrut să se rezolve problemele se rezolvau demult, de 4 ani de zile. Această coaliţie mare, acest jadarm al lumii nu putea să rezolve situaţia din Siria? nu putea să se lupte cu ISIS? Doar nu s-au strecurat sub pământ. Este o mare manipulare. 
 

Ce se întâmplă dacă mâine se termină războiul? Vor merge înapoi refugiaţii?

 
Cine vrea să se întoarcă, chiar dacă a rămas fără nimic se va întoarce. Dacă guvernele europene spun că va curge lapte şi miere vor fi trimişi înapoi şi nu vor avea ce face.
 

Cum vedeţi iniţiativa montării de garduri în Ungaria?

 
Nu e decizia personală a Ungariei, ci e o decizie europeană. În UE lucrurile sunt coordonate, e o coaliţie, nimeni nu poate pune un gard în spaţiul Schengen cum vrea. 
 

Cum este situaţia din Siria astăzi?

 
Lucruri grave se întâmplă de 4 ani, dar numai în ultimul an au mai apărut informaţii în mass-media. E o situaţie dramatică, e un holocaust al secolului 21 care va fi remarcat pe veşnicie. Oamenii care nu pot fugi trăiesc cu ce pot, unii mânâncă iarbă, frunze, animale sălbatice. 
 

Carte de vizită Kachef Hadi

 
Kachef Hadi (53 de ani) a venit la Cluj în 1981 pentru a studia la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF). A absolvit la specializarea „medicină generală” şi în 1989, cu puţin timp înainte de Revoluţie, s-a mutat în Turcia, împreună cu soţia sa, o româncă pe care a cunoscut-o la Cluj.  În Instabul a început să studieze medicină nucleară, până în 1994, când familia, între timp i s-a născut şi o fetiţă, s-a întors în capitala Ardealului.  În 2005, el a înfiinţat Somadis SRL, un centru de terapii alternative care oferă cursuri de masaj şi reflexoterapie aprobate şi recunoscute de Ministerul Muncii. De asemenea, el este specialist în biorezonanţă, fiind printre primii absolvenţi ai cursurilor postuniversitare de la UMF Cluj de medicină pentru biorezonanţă, evaluarea globală energetică şi funcţională computerizată a organismului. El face parte din conducerea organizaţiei Liga Siriană Liberă, filiala Cluj. 
 
Citeşte şi
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările