Medic român de la cel mai mare centru de operaţii pe creier din Europa: „60% din timp îl petrecem vorbind cu pacienţii“
0Victor Volovici, rezident neurochirurg la cel mai mare spital din Europa unde se operează tumori pe creier, Centrul Medical Erasmus din Rotterdam, vorbeşte despre sistemul de sănătate din Olanda. Pe lângă organizarea excelentă, acolo există o regulă de aur pentru toţi medicii: 60% din timp este alocat pentru a-i îndruma pe pacienţi.
Victor Volovici (29 de ani), medic rezident neurochirurg la cel mai mare spital din Europa unde se operează tumorile pe creier: Centrul Medical Erasmus (Rotterdam), a organizat în urmă cu patru ani prima ediţia a Masterclass-ului Neurochirurgical în Cluj-Napoca, cu gândul că „oricâte cărţi ai citi şi oricâte disecţii pe cadavre ai face, nu se compară cu ceea ce înveţi într-o operaţie”. Dacă la prima ediţie, studenţilor interesaţi le vorbea Volovici şi o colegă rezidentă, Cristina Aldea, la ediţia de anul acesta au venit neurochirurgi de top din Cluj, Rotterdam (Olanda), Zagreb (Croaţia), Istanbul şi Pamukkale (Turcia). A patra ediţie a Masteclass-ului s-a desfăşurat în perioada 18-20 februarie 2016, la Cluj-Napoca.
„Nu vorbi, pune mâna şi fă”
De unde a pornit ideea acestui masterclass?
„Oricâte disecţii pe cadavre ai face, oricâte articole ai citi şi oricâtă anatomie ai cunoaşte, anatomia pe care o înţelegi în interiorul operaţiei este total diferită şi eu pe asta n-o înţelegeam când eram student. Conceptul a pornit de la ideea mea şi a doamnei doctor Cristina Aldea. Ne-am hotărât să ne strângem mai mulţi specialişti pentru ca cineva să explice studenţilor lucrurile pe care noi înşine nu le înţelegeam când studiam medicina. Eu eram acel cineva la prima ediţie, dar între timp, de anul trecut, avem o prezenţă internaţională, a venit profesorul Matula, o eminenţă a chirurgiei de bază de craniu, care este una dintre cele mai complicate. De anul acesta, avem un panel întreg de profesori din străinătate.
Cum aţi ajuns medic rezident în Olanda
În 2011, am ajuns pentru prima dată în Olanda. Am cunoscut un neurochirurg olandez din Rotterdam şi, văzând că e foarte deschis la discuţii, am vrut să mă duc la dânsul, să văd cum operează. Am fost de asemenea în Marea Britanie şi în Germania, mă interesa cum operează fiecare medic. Şi acum mă interesează şi merg în diferite locuri pentru a vedea cum se lucrează. M-am dus la dumnealui şi am avut nişte discuţii, iar la final mi-a spus: <<Uite, ne place că eşti atât de entuziast şi de pregătit, dacă înveţi olandeză, poţi să vii să lucrezi la noi>>. În 2012 am învăţat olandeza şi am plecat imediat după terminarea facultăţii. Ştiam că nu voi rămâne să-mi practic aici profesia. Rotterdamul e un oraş de vis pentru mine pentru că mentalitatea oamenilor este extraordinară, ei au o vorbă <<suflecăm mânecile şi la treabă>> sau <<nu vorbi, pune mâna şi fă>>. Sunt oameni foarte deschişi faţă de toate culturile, mă simt acolo ca acasă.
60% din munca unui medic este să vorbească cu pacientul
De ce spuneţi că ştiaţi că nu veţi rămâne în România?
Din mai multe motive, voiam să mă apropii cât mai mult de vârfurile neurochirurgiei. N-a fost neapărat o alegere bazată pe ineficienţa sistemului românesc sau pe bani. Motivul principal era că voiam să mă apropii de eşaloanele superioare ale neurochirurgiei. Nu vreau să mă distanţez de România, nu spun în niciun caz că nu mă interesează ce se întâmplă în România. Eu sunt un produs al şcolii din România, o şcoală foarte bună. Peste tot trebuie să înţelegi şi să simţi filosofia locului şi cum operează fiecare, să iei de la fiecare ce e mai bun. Evident că toţi avem lucruri bune şi proaste şi de la zeii neurochirurgiei mondiale şi până la cel mai modest neurochirurg care trăieşte într-un sat din Brazilia poţi să înţelegi o parte din filosofia lui la care tu poate nu te-ai gândit. Şi diferenţele acestea de filosofie voiam să le simt eu iar, decizia de a pleca a fost luat în scopul de a mă apropia de vârfurile neurochirurgiei.
Cât durează să ajungi neurochirurg - de la stadiu de student la Medicină până la faza în care poţi opera singur?
În Olanda, durează cam 10 ani. Acolo sunt circa 7 locuri de neurochirurg pe an. Şi doar 8 locuri unde poţi învăţa să devii neurochirurg. În România, sunt mai multe posturi vacante, cred că sunt şase doar la un spital din Bucureşti. Acolo se calculează înainte – câţi neurochirurgi avem nevoie pe suraspecializare şi doar atâţia sunt pregătiţi – sunt între 4 şi 6 pe an şi concurenţa este foarte mare. Întâi trebuie să dovedeşti că poţi să fii un bun medic – 60% din munca pe care un medic din orice domeniu o face în Olanda este să vorbească cu pacientul. Dar avem timp pentru asta. În Olanda acest lucru este obligatoriu. Trebuie să vorbim cu pacientul, trebuie ca pacientul să fie activ implicat şi să înţeleagă tot ceea ce se întâmplă şi tot ceea ce vom face, indiferent că operăm cele mai dificile cazuri sau o „banală” operaţie. A povesti cu pacientul şi a-l îndruma, mai ales după operaţie, este 60% din ceea ce facem. 40% este operaţia. Asta nu înseamnă că nu operăm, operăm mii de cazuri. Suntem cel mai mare centru de tumori din Europa, operăm un volum mare de pacienţi, dar 60% din ceea ce facem noi ca neurochirurgi este să ducem de mână pacientul. Asta nu înseamnă că pacientul trebuie să fie prieten, amic cu toată lumea, ci înseamnă că trebuie să-l ghidăm mai ales pe lucrurile pe care nu le înţelege şi care pot să fie foarte stresante, pentru că nu e uşor după ce te trezeşti dintr-o operaţie pe creier.
Întâi trebuie să dovedeşti că poţi să fii un bun medic – 60% din munca pe care un medic din orice domeniu o face în Olanda este să vorbească cu pacientul. Dar avem timp pentru asta. În Olanda acest lucru este obligatoriu.
Victor Volovici, medic neurochirurg rezident
Spuneaţi că în Olanda, un medic îşi petrece 60% din activitate vorbind cu pacienţii, cum este în România?
Să ştiţi că am foarte mulţi colegi care vorbesc foarte mult cu pacienţii, însă volumul de muncă este aşa de mare, încât nu reuşesc să facă tot timpul ceea ce ar vrea, pentru să sunt oameni foarte dedicaţi. Nu pot nici să dau vina pe sistem, pentru că sistemul face cât poate şi doctorii fac cât pot. Care ar fi soluţia, nu ştiu să vă spun.
Volovici despre cazul copiilor infectaţi cu E-coli
În Olanda cum s-a rezolvat această problemă?
Acolo e cultura de aşa natură. Volumul de muncă este în continuare mare, numai că ei ştiu foarte bine ce număr de neurochirurgi este necesar la numărul de locuitori. Ei au o orgnaizare foarte bună. Sunt 119 neurochirurgi în Olanda, doar atât. Localităţile sunt foarte bine legate din punct de vedere al infrastructurii, în orice sătuc ai fi în 30 de minute eşti la spital. De asmenea, olandezul ştie când să vină la spital, când trebuie să se ducă la medicul de familie. Reţeaua de medici de familie este extraordinară. Sistemul funcţionează foarte bine.
Ce părere aveţi despre faptul că în România anului 2016 mor copii din cauza unor infecţii nosocomiale?
Infecţii nosocomiale sunt peste tot. Evident, moartea copiilor oriunde s-ar întâmpla este groaznică. Nu vreau să intru în politică, nu veau să critic sistemul păentru că ar fi in van, sistemul nu se va schimba de la sine. E groaznică moartea copiilor. În Olanda există un sistem bine foarte bine pus la punct de microbiologie şi de infecţioase.Dacă ne delăsăm şi nu facem mai multe să încurajăm sistemul de microbiologie şi infecţii, s-ar putea să avem surprize neplăcute ca acestea. Uitaţi-vă ce se întâmplă şi cu Institutul Cantacuzino...
Care este diferenţa între cele două sisteme de învăţământ medical?
Diferenţele sunt destul de mari. Şcoala de anatomie românească este foarte bună, maestrul meu, profesorul Ispas de la Bucureşti, i-a învăţat pe toţii studenţii săi o anatomie extraordinară, care îţi dă imediat posibilitatea să vezi lucrurile mai complex. În Olanda, se pune foarte mare accent pe partea practică, de altfel este şi o expresie olandeză <<practica ne învaţă>>, ei învaţă făcând, ceea ce este bine, însă sunt anumite lucruri la care ar ajuta mai multă teorie. La noi, e foarte multă informaţie şi e destul de greu de filtrat uneori, dar cei cu pasiune reuşesc întodeauna să-şi filtreze informaţia. Toate sistemele de învăţământ au puncte forte şi puncte slabe.
Cum faceţi faţă presiunii unui domeniul de chirurgie care nu permite greşeli?
Am învăţat microchirurgie cu profesori extraordinari în România, un domeniu care oferă cel mai puţin spaţiu de greşeală, iar după mine e cel mai frumos lucru, nu mi-aş imaginat că pot face altceva. Ideea că faci tot ce ţine de tine din toate punctele de vedere, dacă iubeşti ceea ce faci, pentru că e mai mult decât o pasiune, e viaţa ta, asta face ca eu să trec mai uşor peste momentele mai stresante, asta nu înseamnă că este uşor să trec peste ele şi că orice pierdere nu îşi lasă amprenta puternic asupra mea. Mortalitatea intraoperatorie, pe masa de operaţie, la noi e zero. Mortalitatea cauzată de complicaţii post-operatorii există, dar e foarte mică.
Carte de vizită
Născut la Sibiu, Victor Volovici a terminat Liceul Gheorghe Lzăr în oraşul natal, apoi a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti în 2012. După un an, a început rezidenţiatul pe neurochirurgie în Olanda la cel mai mare spital unde se operează tumori pe creier din Europa- Centrul Erasmus din Rotterdam, aici ajungând cele mai complexe şi mai dificile cazuri. Acum locuieşte la Rotterdam, fiind de asemenea doctorand. Din 2013, organizează Masterclassul Neurochirurgical în România.
Citeşte şi
Medic român din Franţa, despre declaraţia lui Iohannis: „Mi se pare că în România are loc un regres”
Se încarcă comentariile...
