Medic rezident din Cluj, cu licenţă de practică a medicinei în SUA şi stagiar la cel mai bun institut oncologic din State: „Cred că locul meu este în ţara mea“

La 29 de ani, Ciprian Tomuleasa, un medic rezident din Cluj, se poate lăuda cu o tolbă plină de premii, cu întâlniri cu laureaţi Nobel şi cu specialişti de la care a învăţat meserie. În prezent, Ciprian Tomuleasa face un stagiu de pregătire la cel mai bun institut oncologic din SUA, MD Anderson Cancer Center din Houston.

„Am făcut şi voi face medicină din plăcere“, spune Ciprian Tomuleasa de peste Ocean, din institutul oncologic clasat pe primul loc în topul celor mai bune spitale pentru tratarea cancerului din SUA, MD Anderson Cancer Center din Houston, unde se află acum la un stagiu. Are 29 de ani, este medic rezident la Institutul Oncologic „Ion Chiricuţă“ din Cluj-Napoca şi crede că premiul cel mai mare din CV-ul său, unul destul de stufos, este întâlnirea de anul trecut cu laureaţii Premiului Nobel din localitatea germană Lindau. Acel moment a fost pentru el o şansă unică de a discuta faţă în faţă cu oamenii care au schimbat lumea în bine, care în urmă cu ani buni erau ca el, tineri în căutarea succesului. Unii dintre aceşti laureaţi Nobel au trecut pe la Johns Hopkins, cel mai bun spital al Americii vreme de 20 de ani, unde Ciprian Tomuleasa a făcut un stagiu între 2011 şi 2013, stagiu care continuă să-i deschidă uşi închise pentru alţii.

Povestea sa este un exemplu că prin multă muncă, pasiune, ambiţie cât carul, plus nelipsitul noroc, se poate face cercetare şi în România. Ciprian Tomuleasa (foto mai jos, credit foto: Facebook) a povestit, într-un interviu pentru „Adevărul Weekend“, cum a început visul său de a fi doctor, cu ce l-a ajutat stagiul din Spitalul Johns Hapkins, dar şi cum vede el cercetarea românească şi ce ar schimba la învăţământul românesc, dacă ar avea puterea.

„Weekend Adevărul“: O să încep cu o întrebare clişeu, dar care devine interesantă datorită contextului, ştiut fiind că tinerii care doresc să devină medici aleg, în mare parte, să facă acest lucru cu dorinţa de a pleca în Vest să câştige mulţi bani. De ce doctor?

Ciprian Tomuleasa: Am ales să devin medic pentru că nu mă pot imagina făcând nimic altceva. De mic mi-a plăcut foarte mult biologia şi apoi, în timpul liceului, am avut norocul să întâlnesc o profesoară de biologie deosebită: doamna Silvia Radu. Ea m-a susţinut să merg la olimpiadele de biologie. Astfel, admiterea la Medicină a venit ca un pas natural. Şi dacă ar fi să mă întorc în timp cu zece ani, aş merge tot pe acelaşi drum.

Aveţi în familie medici?

Nu. Am făcut şi voi face medicină din plăcere. Nu am avut un model până acum în carieră. Cred că fiecare dintre noi este unic şi trebuie să ne autodepăşim în mod constant.

ADMIS ŞI LA IAŞI ŞI LA CLUJ

Sunteţi din Piatra Neamţ. De ce aţi ales Facultatea de medicină de la Cluj-Napoca? Iaşiul e mai aproape de casă şi universitatea de acolo este bună.

Este adevărat. Am intrat şi la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi. Nu o să uit niciodată admiterea. Pe 26 iulie 2005, de la ora 16.00 la ora 18.00 am avut admiterea în Iaşi. Apoi am mers cu maşina împreună cu tatăl meu spre casă, am mâncat şi apoi am continuat drumul spre Cluj, deoarece pe 27, la ora 8.00, aveam examen la Cluj. Nedormit în noaptea anterioară examenului, m-am prezentat în amfiteatrul Clinicii Pediatrie I din Cluj-Napoca şi am intrat şi la Cluj. Fiind admis la două dintre cele mai bune facultăţi de medicină din ţară, doamna profesoară Radu mi-a sugerat să aleg Clujul pentru că ea a considerat că profesorii sunt mai severi, iar studiile, mai serioase. Am ascultat-o şi mi-am retras dosarul din Iaşi. Şi nu regret că am ascultat-o, chiar dacă sunt mai departe de casă.

Aţi fost mulţumit de ceea ce aţi găsit la Cluj-Napoca?

Bineînţeles. Din fericire, am avut colegi foarte valoroşi şi apoi totul este istorie. Cluj-Napoca a devenit a doua casă a mea şi mi-a permis să mă dezvolt pe toate planurile.
În studenţie aţi participat la multe congrese studenţeşti de medicină şi la mai toate aţi luat premiul I.

Cât de importante sunt acestea pentru cariera unui viitor medic?

Sunt importante din prisma încrederii de sine căpătate, plus experienţa de a prezenta un studiu ştiinţific în faţa unui amfiteatru plin, în faţa unor profesori consacraţi. Un adevărat profesionist câştigă câte puţin din fiecare experienţă, din fiecare eşec şi din fiecare victorie. Eu mai am multe de învăţat, dar cred că aceste congrese studenţeşti m-au ajutat să mă maturizez din punct de vedere ştiinţific.

Care este specializarea dumneavoastră? Întreb fiincă aveţi în CV stagii făcute în străinătate pe mai multe teme, inclusiv despre tumori la ficat.

Eu sunt hematolog. Încă din facultate, am dorit să devin oncolog sau hematolog. Studiile din Baltimore (n. r.  – de la Spitalul Johns Hopkins) au fost, într-adevăr, pe ficat. Cercetarea mea postdoctorală a fost pe medicină internă, la Johns Hopkins Hospital, în divizia de gastroenterologie. Oliver Smithies (n.r. – biochimist genetician, laureat Nobel pentru medicină în 2007) a spus anul trecut în Lindau (n.r. – Germania) că nu contează ce studiezi în timpul doctoratului sau fellowship-ului postdoctoral. Contează doar să înveţi să faci cercetare şi medicină. Acesta este şi cazul meu. În SUA, doctorul Florin Şelaru m-a învăţat foarte multe şi îi voi rămâne îndatorat veşnic. El mi-a dat unele sfaturi foarte importante, care mă ajută astăzi atât în clinică, cât şi în laborator.

Puteţi să ne daţi câteva exemple?

Mi-a spus că ceea ce fac eu ca medic trebuie făcut din plăcere şi din pasiune pentru ştiinţă. Nu pentru faimă, bani sau pentru a publica. Astfel, apare o relaxare şi ne permite să facem totul în mod natural. Iar rezultatele apar întotdeauna, mai devreme sau mai târziu. Bineînţeles că această plăcere trebuie însoţită de multă muncă.

Citeam că acum doi ani aţi fi găsit o soluţie de diagnosticare non-invazivă a cancerului biliar. Puteţi să ne spuneţi mai multe? În ce constă metoda descoperită de dumneavoastră cât este ea de revoluţionară şi cum îl ajută pe pacient?

Acea descoperire a fost şi este şi astăzi o exagerare. Am făcut parte din echipa multidisciplinară care propune un nou panel de diagnostic al colangiocarcinomului intrahepatic. Din echipă au făcut parte şi cei de la Johns Hopkins, dar şi doctorul Ling Li din Beijing şi doctorul Masaharu Ishida din Sendai (n.r. – Japonia). Teoretic, acel studiu ar fi de mare ajutor în clinică, dar mai este mult până la aplicabilitatea sa la patul bolnavului.

STAGIU ÎN CEL MAI BUN SPITAL DIN SUA

V-aţi acomodat greu la Spitalul Johns Hopkins?

Este o altă lume, o altă cultură. Cred că da. Este total altceva. Însă eu cred că oricine s-ar putea adapta. Şcoala medicală românească este foarte valoroasă. Ar trebui însă să mai lucrăm puţin la încrederea acordată în medicii români, atât de către oamenii de rând, cât şi de către clasa politică.

Ce a însemnat pentru dumneavoastră acest stagiu în spitalul clasat ani la rând în topul celor mai bune spitale americane?

Experienţa din Baltimore a ajutat la formarea mea ca medic şi ca om de ştiinţă. Nu pot spune că sunt un om de ştiinţă foarte bun. Sper să fiu peste 20 de ani. Dar aplicând principiile învăţate la acest spital, am reuşit în ultimii doi ani să public articole foarte bune din România, la nivel de Europa de Vest. Însă, cu toţii mai avem mult de învăţat, ţinând cont de faptul că un medic învaţă tot timpul, iar trainingul său nu este niciodată considerat a fi sfârşit.

Johns Hopkins este, într-adevăr, un loc aparte, unde au apărut unele dintre specialităţile medicale precum neurochirurgia, chirurgia cardiacă, neurologia pediatrică sau cardiologia pediatrică. Este un spital care a dat peste 30 de laureaţi ai Premiului Nobel şi care ajută la definirea medicinei moderne. Iar pentru mine este o onoare că am făcut şi fac parte din familia Johns Hopkins.

V-a trecut prin minte să rămâneţi acolo? 

Bineînţeles. Eu am promovat USMLE Steps (n.r. – examinările pentru obţinerea licenţei de practică a medicinei în America), dar cred că locul meu este în ţara mea. Bineînţeles că stagiile de perfecţionare în Occident sunt obligatorii, dar locul nostru, ca români, este în România. Indiferent de carieră.

Spuneaţi că aţi promovat USMLE Steps. Asta înseamnă că, dacă doriţi, puteţi fi medic pe teritoriul SUA? (Ciprian Tomuleasa la Johns Hopkins în dreapta, credit foto: arhivă personală)

Da, aş fi putut aplica pentru diferite programe de rezidenţiat. Însă, dacă aş fi început rezidenţiatul în SUA, probabil că aş fi rămas în America. Iar eu consider că locul meu este în ţara mea. În Vest ar trebui să studiem medicina ca ulterior să o aplicăm în România.

Cu colegii de la Johns Hopkins FOTO: arhivă personală

Membru în Colegiul American de Medicină

Numele: Ciprian Ionuţ Tomuleasa
Data şi locul naşterii: 24 iulie 1986, Piatra Neamţ
Studiile şi cariera: 
 2013 – prezent: medic rezident hematologie la Departamentul de Hematologie din cadrul Institutului Oncologic „Ion Chiricuţă“ din Cluj, medic cercetător la Centrul de Genomică Funcţională şi Medicină Translaţională.
 2005-2011 – diplomă de medic obţinută la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj.
 2011-2013 – diplomă de doctorat obţinută la aceeaşi universitate.
 2011-2013 – cercetare postdoctorală la Universitatea de Medicină Johns Hopkins, Baltimore, SUA
 Membru în mai multe asociaţii, societăţi şi colegii de profil – face parte din Colegiul American de Medicină Internă (din 2009), Asociaţia Europeană pentru Studiul Ficatului (din 2010), Societatea Europeană de Oncologie Medicală (din 2010), Asociaţia Americană pentru Cercetarea Cancerului (din 2012).

Cursuri de formare în Italia, Polonia, Anglia, Israel, SUA.
Locuieşte în: Cluj-Napoca

„AŞ SCHIMBA SISTEMUL DE PROMOVARE ÎN UNIVERSITĂŢI“

Acum urmaţi un stagiu la cel mai bun institut oncologic din SUA şi unul dintre cele mai mari din lume. V-aţi aşteptat să fiţi selectat? Bănuiesc că în fiecare an sunt sute de aplicaţii.

MD Anderson Cancer Center în Houston este cel mai bun institut oncologic din lume. Aici îmi continui trainingul ca şi medic hematolog, în special pe transplantul de celule stem. Este un stagiu în departamentul de transplant medular. Am învăţat să fac transplant de celule stem şi sper ca în curând să am ocazia să aplic aceste cunoştinte în Cluj. Nu a fost greu să ajung aici pentru că am fost şi vara trecută. Iar odată trecut pe la Johns Hopkins, se deschide orice uşă, de la orice spital sau universitate de medicină de pe planetă.

Mulţi medici buni aleg să plece în străinătate deoarece consideră că nu pot să-şi facă, în România, cariera pe care şi-o doresc. Merită să rămâneţi în ţară?

Bineînţeles că merită! Eu sunt într-adevăr norocos pentru că am fost şi sunt în continuare susţinut de către liderii Clujului medical. De exemplu, încă din perioada studenţiei am fost angajat de către doctorul Alexandru Irimie la Institutul Oncologic „Ion Chiricuţă“. Acest om a dovedit de-a lungul timpului că are o anumită viziune. Şi faptul că a angajat un student fără niciun fel de training, doar pentru că s-a remarcat cu ocazia unor congrese studenţeşti, spune ceva. Nu ştiu câţi directori de spitale dau o şansă unor studenţi care promit. Cred că foarte puţini. Îmi place să cred că apoi am confirmat, având până în prezent publicate peste 50 de articole în jurnale din afara ţării.

Cât de greu este să faci cercetare în România faţă de SUA?

Este mai dificil, mai ales deoarece nu avem aceeaşi experienţă, iar achiziţia de reactivi este mult îngreunată de unele firme „căpuşă“. Noi nu putem cumpăra reactivi direct de la producători mari. Trebuie să primim o ofertă de la o firmă intermediară care îşi adaugă o taxă de până la 100-150% din valoarea produsului. Şi astfel se pierd mulţi bani. Plus că sursele de finanţare sunt mult mai puţine. Însă, la Cluj, reuşim să ţinem nivelul sus şi să publicăm în jurnale foarte bine cotate din Europa sau Statele Unite.

Mai nou, elevii care au luat 10 la Capacitate şi la BAC sunt premiaţi cu bani. Unii pedagogi consideră că este bine în condiţiile în care alocaţia este mică şi statul nu investeşte suficient în educaţie, alţii se împotrivesc şi spun că datoria unui elev este să înveţe. Cum vedeţi dumneavoastră lucrurile?

Cred că fiecare premiu este binevenit, mai ales într-un sistem subvenţionat. Şi îi ajută pe cei tineri să înţeleagă că fiecare efort este însoţit de o răsplată. Iar acest exemplu ar trebui urmat în toate aspectele lumii medicale. Dacă se vor rezultate, trebuie investiţii serioase, nu doar de suprafaţă.

Dacă aţi avea puterea să schimbaţi ceva în România, pe partea de învăţământ şi pe cea de cercetare, ce aţi modifica?

În primul rând, aş schimba sistemul de promovare în universităţi. Cred că accentul ar trebui pus pe activitatea ştiinţifică adevărată, nu pe anii de vechime. Astfel, cred că ar trebui promovaţi cei care publică articole ştiinţifice în jurnale cu factor de impact ridicat, nu cei care se limitează în a publica multe articole în jurnale mici, din ţară. Adevăratul etalon al valorii ştiinţifice este Indexul Hirsch. Dacă un articol este bun, el va fi citat de către alţi medici, din Japonia sau Argentina.

Nu contează numărul de publicaţii în jurnale naţionale sau publicate local, ci calitatea lor. Un articol într-un jurnal cu factor de impact 10 valorează cât 1.000 de articole publicate în jurnale locale, care nici măcar nu sunt ISI. 

Ciprian Tomuleasa alături de Martin Evans, laureat al premiului Nobel în 2007 FOTO: arhivă personală, Facebook

„ESTE FANTASTIC SĂ VORBEŞTI CU UN OM CARE A SCHIMBAT LUMEA“

În urmă cu câteva săptămâni vi s-a acordat, la Cluj, premiul al II-lea al distincţiei „Tineri cercetători în ştiinţă şi inginerie“, acordat de clujeanca Rada Mihalcea, profesoară la Universitatea din Michigan, inclusă într-un Top 100 tineri cercetători ai Americii şi premiată de preşedintele Obama. Premiul v-a fost acordat pentru...

Cred că pentru întreaga mea activitate ştiinţifică. În prezent, cercetarea noastră este axată pe rolul nanotehnologiei în chimioterapia leucemiilor. Dar avem şi colaborări cu centre medicale importante, precum MD Anderson, Spitalul Johns Hopkins, Universitatea Stellenbosch (n.r. – Africa de Sud) sau Universitatea din Tokyo.

Care sunt cele mai importante premii?

Am luat premiile Ion Baciu pentru cea mai bună teză de doctorat, „Rada Mihalcea“ şi Ursus în timpul studenţiei. Am câştigat locul I la majoritatea congreselor studenţeşti din ţară, dar şi în Antwerp sau Cairo. Însă cea mai importantă distincţie consider că este reprezentarea României, anul trecut, la Lindau Nobel Prize Meeting, în Germania. Este locul unde, o dată la patru ani, se întâlnesc laureaţi ai Premiului Nobel cu cei mai buni tineri medici din lume.

Care era tema tezei de doctorat şi ce aducea ea nou?

Premiul Ion Baciu se acordă în fiecare an doctorandului cu cea mai bună teză. Eu am făcut doctoratul în doar un an şi jumătate. Teza mea a fost dedicată studierii interacţiunii dintre celula malignă şi stroma asociată tumorală. A fost o cercetare fundamentală, de „basic science“ (n.r. – ştiinţă elementară), cum ar spune cei din Statele Unite. Am primit acest premiu deoarece am reuşit să public 7 articole, acumulând un factor de impact total de 35 de puncte. Însă nu premiul este important, ceea ce contează este că, în timpul doctoratului, mi-am întrerupt activitatea clinică pentru a mă dedica acestui proiect şi am învăţat cum să fac cercetare.

Spuneaţi că întâlnirea cu laureaţii Nobel este cea mai mare distincţie de care aţi avut parte. Care este scopul acestei întrevederi?

Este o întâlnire ce are loc încă din anii ’50. Practic, are menirea de a realiza o legătură între adevărate legende vii şi tineri care promit în medicină. Şi are rol motivaţional.

Cu ce credeţi că v-a ajutat acea întâlnire?

Este fantastic să vorbeşti cu un om care a schimbat lumea. Şi este şi mai fantastic să îţi dai seama că este un om normal, ca toţi ceilalţi. Doar că prin pasiune şi muncă a reuşit ceva extraordinar. Şi ne face să înţelegem că oricare dintre noi poate ajunge la acest nivel.

Cum aţi ajuns acolo?

Am fost recomandat de către conducerea universităţii de medicină din Cluj. Apoi, cei din comitetul Nobel au analizat aplicaţia mea şi am primit o bursă Bayer pentru a participa.

Mai puteţi citi:

Neurochirurgul Ştefan Florian: „Când am o operaţie dificilă, spun că dacă am fi pe stadion şi eu aş fi Hagi, lumea m-ar aclama. Cum nu sunt...