Mărturia unui angajat al „fabricii de troli“ din Sankt Petersburg: „Nu mai cred nimic din ceea ce văd pe social media“

Mărturia unui angajat al „fabricii de troli“ din Sankt Petersburg: „Nu mai cred nimic din ceea ce văd pe social media“

Vitaly Bespalov, 26 de ani, a fost un "troll" rus care răspândea propaganda online. FOTO: NBC News

Timp de câteva luni, Vitaly Bespalov, în vârstă de 26 de ani, a fost unul dintre sutele de lucrători care „pompau” dezinformare online la Agenţia de Cercetare pentru Internet (ACI), „fabrica rusă de troli“ responsabilă de conţinutul exploziv, văzut de 126 de milioane de americani în timpul alegerilor prezidenţiale din S.U.A.

Ştiri pe aceeaşi temă

În multe privinţe, ACI era o entitate IT obişnuită, a explicat Bespalov pentru NBC News într-un interviu exclusiv.
Erau schimburi de zi şi de noapte, o cantină, iar angajaţii erau aşezaţi la calculatoare într-un biroul deschis. Însă, în clădire, construcţia de beton cu patru etaje pe strada Savushkina din Sankt Petersburg, păzită de gardieni, bloggeri şi foşti jurnalişti lucrau în permanenţă pentru a crea mii de postări incendiare de social media şi articole de ştiri care să respecte cerinţe specifice.

Munca reprezenta distribuirea de multe minciuni, a spus Bespalov. „Când intri în <<carusel>>, nu ştii cine e în spatele tău, nu ştii cine e în faţa ta - dar toţi alergaţi în acelaşi cerc", a spus el.

Bespalov a declarat pentru NBC News că nu are nicio îndoială  că agenţia este conectată la Kremlin - o ipoteză susţinută de comunitatea americană de informaţii, care a remarcat că un „aliat apropiat al lui Putin care are legăturile cu structurile de informaţiile ruseşti” este „probabilul finanţator” al agenţiei .
 

Cât câştigau trolii ruşi

 
În noiembrie, reprezentanţii Facebook au mărturisit Congresului că a găsit legătura între peste 80.000 de materiale dezbinatoare şi agenţie, iar Twitter a furnizat Comitetului de Informaţii al Senatului, aproape 3.000 de conturi legate de ACI.

„Aceste ferme de trolli pot produce un astfel de volum de conţinut cu hashtag-uri şi subiecte care distorsionează conversaţia normală organică”, a declarat pentru NBC News Clint Watts, cercetător la Institutul de Cercetare pentru Politica Externă. „Se numeşte propaganda computaţională, iar volumul de informaţiile false sau adevărate pe care îl promovează face ca lucrurile să pară mai credibile decât ar putea fi în mod normal într-o conversaţie organică”.

Bespalov a descris modul în care munca s-a era axată pe discreditarea Ucrainei, dar că alţii din clădire erau axaţi exclusiv pe S.U.A.

Lucrătorii din „departamentul american” au fost plătiţi cu echivalentul a între 1.300 şi 2.000 de dolari pe lună pentru declanşarea haosului în mass-media sociale. Trollii începători primeau aproximativ 1.000 de dolari pe lună cu bonusuri.
 

Cum se lucra la fabrica de trolli

 
Angajaţii din diferite departamente lucrau la etaje diferite ale clădirii. Cei de la „blogging” aflaţi la etajul 3 treilea nivel scriau articole în care subminau Ucraina şi promovau Rusia. Scriitorii de la primul etaj - adesea foşti jurnalişti profesionişti ca Bespalov - creau articole de ştiri care se refereau la postările pe blog scrise la etajul 3. Lucrătorii de la etajele 3 şi 4 postau, cu identitate falsă, comentarii la articole pretinzând că sunt din Ucraina. Echipa de marketing de la etajul 2 promova toate aceste dezinformări în mass-media sociale.

Chiar dacă angajaţii de la fiecare etaj lucrau pe materialul creat de ceilalţi, nu aveau niciun contact unul cu celălalt în interiorul clădirii, a spus Bespalov, cu excepţia perioadelor când mereau la restaurant sau ieşeau să fumeze.

„Puteai lucra acolo timp de o jumătate de an la parter unde se scriau ştirile false şi să nu ai ocazia să discuţi cu angajatul care scria comentarii la acele ştiri”, a declarat Bespalov pentru NBC News.
 

Din Ucraina cu dragoste

 
După anexarea Peninsula Crimeea la Rusia în 2014 - şi suspendarea ulterioară a Rusiei de la G8 şi sancţiunile internaţionale grele care au urmat - Bespalov a fost angajat la fabrica de trolli pentru a rescrie articole despre Ucraina pentru un site care a fost conceput pentru a arăta că nu este conceput în Rusia, ci în altă parte.

Faptele rămâneau aceleaşi, dar cu câteva cuvinte-cheie schimbate. „Teroriştii” au devenit „oameni din miliţii”. „Armata ucraineană” a devenit „garda naţională”. Rusia nu putea fi criticată. Obiectivul era ca articolele să fie „originale” în proporţie de 70% şi să  ajungă în topul rezultatelor motoarelor de căutare online, a spus Bespalov.

La un moment dat, Bespalov a creat profiluri media sociale pentru a stimula sentimentul pro-rus. Un cont care a existat pentru „destul de mult timp” a folosit fotografii de profil de la un jurnalist din Moscova. „Aşadar, vă puteţi imagina că vă conectaţi la Facebook şi vedeţi acolo un cont cu fotografiile dumneavoastră, dar cu numele unei alte persoane. Şi persoana din acest cont scrie <<fasciştii din Ucraina ucid poporul rus>> şi acolo este un link către sursa ştirilor şi există o fotografie care se potriveşte cu toate aceste informaţii”, explică tânărul.

„Am fost informaţi că profilurile fetelor sunt urmărite mai des”, a declarat Bespalov pentru NBC News. 
„Puneam un nume, prenume, oraş şi ...orice fotografie a unei fete atrăgătoare pe care o găseam pe internet şi apoi postam link-uri ... tot felul de link-uri şi link-uri .. Apoi, la un moment-dat conturile erau blocate şi o luam de la capăt”, detaliză el.

În cele din urmă, unele dintre conturile sociale ale IRA, care au început să susţină acţiunile ruseşti în Ucraina, s-au transformat, mai târziu, în conturi care pledau pentru alegerea lui Trump în funcţia de preşedinte al SUA încă din decembrie 2015, potrivit serviciilor americane de informaţii.

„Acum nu mai cred nimic din ceea ce văd pe social media”, a spus Bespalov. Kremlinul a negat a cunoaşterea activităţilor fabricii trolli şi a sugerat că rapoartele despre existenţa acesteia ar putea fi false.
 
Citeşte şi

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările