Mărturia unei actriţe românce premiată la Festivalul de la Cannes: „Mi-a trecut prin minte să mă călugăresc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmina Stratan în timpul filmărilor. FOTO Arhivă personală
Cosmina Stratan în timpul filmărilor. FOTO Arhivă personală

Cosmina Stratan, actriţă premiată la Festivalul de la Cannes, se visa medic în copilărie, a cochetat cu jurnalismul, dar şi-a găsit împlinirea în film şi în teatru. A existat însă un moment în viaţa ei când apropierea de Dumnezeu a fost atât de puternică încât a luat în considerare viaţa monahală.

Rolul Voichiţei din filmul „După dealuri“ (2012) i-a adus Cosminei Stratan (37 de ani) premiul pentru interpretare feminină la marele festival de la Cannes, acolo unde se dă ora exactă în cinematografia europeană. Succesul fulminant i-a dat aripi, însă a rămas şi cu picioarele pe pământ. 

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Cosmina se autocaracterizează ca „un om timid, cu un ego destul de mare“ şi spune că a rămas la fel ca în 2008, când a intrat pentru prima oară pe poarta Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti: „curioasă şi muncitoare“. Dar până să ajungă o actriţă de top, a urcat cu răbdare fiecare treaptă. Asta deşi, aşa cum îşi aminteşte, în copilărie avea cu totul alte visuri. 

„Aveam alte pasiuni, îmi plăceau mult animalele şi sporturile. Cu medicina veterinară m-am lămurit repede – n-am avut curaj –, iar sport de performanţă am făcut doar până la 16 ani. Apoi nu mi-a mai fost suficient şi m-am lăsat“, rememorează artista.

De la pasiuni adolescentine la două facultăţi

Între pasiunea pentru animale şi sportul de performanţă a existat şi muzica. Actriţa originară din Iaşi a studiat în copilărie violoncelul, dar nu a fost să fie şi să ajungă muziciană. Au urmat la rând karate-ul şi tenisul, dar şi echitaţia, care a ajutat-o să petreacă un timp în preajma animalelor care îi plăceau atât de mult. Şi nu s-a oprit aici. A cochetat cu jurnalismul, ba chiar şi-a luat licenţa în acest domeniu, la Universitatea din Iaşi. 

În paralel, a lucrat pentru postul de televiziune regional TVR Iaşi, apoi, drumurile i s-au întins către Capitală. A devenit reporter special la Antena 3, iar din această postură a avut ocazia să-l intervieveze pe regizorul Cristian Mungiu, la scurt timp după ce el câştigase Palme d’Or. Treptat, a devenit tot mai interesată de cinema şi de teatru, iar lucrurile au început încet să se lege.

Apoi, paşii au purtat-o cumva inevitabil spre ceea ce avea să devină marea ei pasiune şi să o transforme din tânăra liniştită şi timidă într-o actriţă apreciată. „N-am cochetat deloc cu actoria. Am dat direct la facultate după ce mai făcusem două. La 24 de ani eram studentă în anul I la UNATC, la actorie. Despre talentul aparte, chiar nu cred că-l am. Sunt un om timid, cu un ego destul de mare, deci nu prea sunt date aici. Dar, pe undeva, am simţit că e un loc pentru mine în domeniul ăsta şi am mers pe intuiţie. Sunt curioasă şi muncitoare, m-am gândit că poate ajung astea două. Nu e nimic definitiv totuşi. În continuare este tot ce-mi place să fac mai mult şi mai mult, dar nu ştiu dacă e pentru toată viaţa“, mărturiseşte actriţa.

Fără cale de mijloc

Deşi a devenit o actriţă consacrată, multiplu premiată, Cosmina Stratan rămâne o fată modestă. Nu se laudă, nu încearcă să epateze şi dă dovadă de o exigenţă remarcabilă cu sine însăşi. Iar dacă de regulă artiştii evită să amintească vreun eşec, ea le aduce singură în discuţie. 

„Nu ştiu dacă sunt o actriţă împlinită, dar probabil că da. Din interior se simte diferit. Am ataşamente diferite faţă de rolurile mele, dar nu ştiu dacă se măsoară în potenţial. Este o legătură mult mai personală cu fiecare. Îmi plac şi cele reuşite, iar celelalte mă înduioşează, pentru că ştiu cât m-am chinuit şi tot degeaba. Dar nu le regret. Este bizar, dar nu-mi pare rău de niciun eşec, deşi sunt foarte atentă să mi le număr şi nu le uit“, explică ea.

La fel de exigentă este şi atunci când priveşte în urmă şi dezvăluie cât de mult au ajutat-o colaborările cu anumiţi regizori. Cosmina trăieşte la intensitate maximă fiecare rol, iar pentru ea nu există cale de mijloc atunci când este să-şi aprecieze performanţa pentru fiecare dintre ele. 

„Eu ori îmi dau 10, ori îmi dau 4. Am o nelămurire cu calea de mijloc şi e în lucru, fără niciun fel de ordine şi de cronologie. M-au crescut întâlnirile cu Mungiu, David Esrig, Florin Şerban şi Ştefan Constantinescu, dar n-am idee dacă am făcut şi roluri de 10 la ei“, susţine actriţa. În opinia Cosminei, „Reconstituirea“ (1968), „Moartea domnului Lăzărescu“ (2005) şi „După dealuri“ sunt cele mai bune filme româneşti, pe care le vede cu drag ori de câte ori are ocazia. 

În schimb, Cosmina Stratan se află printre actorii care sunt în egală măsură legaţi de teatru şi de cinema. „La mine, şi teatrul şi filmul se hrănesc unul pe celălalt. Mă restartează şi mă ordonează să le fac pe ambele, deşi filmul mi se întâmplă mult mai des. Nici la teatru n-aş putea să renunţ. Îmi place mult să mă uit la publicul nemişcat şi tot de asta mi-e frică cel mai tare. La film însă nu pot să agreez spectatori atunci când lucrez. Mi se pare prea intim“, mărturiseşte ea.

Cel mai important rol

Aşa cum era de aşteptat, rolul Voichiţei, care i-a adus marele premiu de la Cannes, rămâne cel mai important rol din carieră – şi cel mai greu, şi cel mai uşor. Este vorba despre o poveste cumva inspirată din realitate, pornind de la ştirea exorcizării unei tinere călugăriţe într-o mănăstire din Moldova. Atunci, măicuţa a murit din cauza exorcizării. Iar pentru rolul Voichiţei, Cosmina a trebuit să se pună în pielea unei tinere maici. 

„Cel mai greu până acum a fost Voichiţa din «După dealuri». A fost şi primul. Cel mai uşor a fost tot el. Deşi mă consumam foarte tare, când se dădea acţiune, totul părea foarte uşor“, spune tânăra.

cosmina stratan

Cosmina Stratan are în continuare alura unei adolescente.

Interesant este că ea a intrat atât de bine în rol încât au existat şi momente în care a cochetat cu ideea de a se călugări. Nu a făcut-o în cele din urmă, iar astfel România a rămas cu o actriţă importantă. „Mi-a trecut prin minte chiar să mă călugăresc. Eram la primul meu rol şi m-am cufundat în cercetare la o mănăstire de lângă Bucureşti. Imaginaţia s-a dus departe şi mi-am pus serios întrebarea: Oare cum e? Dar nu m-a mai traversat ideea în niciun alt context“, explică actriţa.

Interesante sunt şi amintirile Cosminei de pe covorul roşu de la Cannes. Ea a dezvăluit că succesul a luat-o cumva pe nepregătite. 

„Evenimentul covorului roşu este un circ foarte simpatic. Nu prea l-am luat în serios, dar îmi place să mă plimb îmbrăcată frumos. Îmi mai ia din emoţia că urmează să văd filmul şi să mă cert pentru ce n-am făcut bine. E un preambul bine-venit, altfel nu prea mă interesează. Cât despre premiu, a venit fix când nu mă gândeam la el şi a fost cel mai bine aşa. L-am văzut ca pe o confirmare destul de utilă, mai ales că eram la început“, afirmă Cosmina.

Am simţit că e un loc pentru mine în domeniul ăsta şi am mers pe intuiţie. Sunt curioasă şi muncitoare, m-am gândit că poate ajung astea două.

„N-am nicio îngăduinţă faţă de mine şi nici faţă de parteneri“

Arc peste timp, Cosmina Stratan a ajuns din nou pe covorul roşu al festivalului de pe Coasta de Azur. De altfel, Cosmina a ajuns o prezenţă constantă la Cannes. Doar că, de această dată, ea a ajuns în sudul Franţei cu un alt regizor şi într-o altă distribuţie, într-un film franţuzesc, „Frère et soeur“, regizat de celebrul Arnaud Desplechin. 

„Poate sună aiurea şi pretenţios, dar mă simt foarte bine la Cannes de fiecare dată. Mă stresează doar momentul proiecţiei, în rest, pentru mine e o sărbătoare să mă văd cu oamenii alături de care am lucrat. Ne bucurăm împreună că filmul a ajuns acolo. Mi-a plăcut «Frère et soeur». Mă încântă enorm să fac parte din căutarea drastică a unui om pentru filmul care să-l reprezinte perfect. Asta am simţit la Arnaud şi m-a onorat îndrăzneala că m-a ales“, mărturiseşte actriţa română.

De la fiecare dintre celebrii săi colaboratori din cel mai recent film, fie că e vorba de Arnaud sau de actriţa Marion Cotillard, a rămas cu amintiri extraordinare. „De la Arnaud am rămas cu o poftă fantastică pentru film, pentru proces. Era cuprins cu totul de starea asta, a fost fermecător de observat. Iar Marion Cotillard e un mare noroc pe orice platou de filmare şi pentru orice actor. În primul rând, e un partener excepţional, apoi un om simplu, disciplinat. Toate astea deodată îţi fac ziua mai bună şi munca mult mai uşoară“, a explicat Cosmina.

De la Cannes la studiourile BBC

De-a lungul timpului, Cosmina Stratan a avut şi alte roluri memorabile. Unul dintre ele a fost cel din filmul „Doing Money“, o producţie a BBC care pune lumina pe traficul de fiinţe umane, totul după o poveste reală. Şi de această dată, rolul ei a fost unul complicat. 

„A fost primul meu rol de antagonistă. Număram zilele până la filmare şi mi-era şi tare teamă să n-o dau în bară. A fost o pregătire complicată, cu multe dubii. Am văzut ore de interviuri cu lucrătoare sexuale, am citit despre ele şi am vorbit cu ele. Fac tot ce pot să mă apropii de situaţia de joc, mai ales când distanţa dintre mine şi personaj e mai mare. N-am nicio îngăduinţă faţă de mine şi nici faţă de parteneri“, a adăugat actriţa.

„Hăul“ dintre filmul românesc şi publicul de la noi

Cosmina Stratan a vorbit şi despre starea cinematografiei româneşti, o Cenuşăreasă tratată de toate guvernele României şi de toţi politicienii cu spatele, la fel ca tot ceea ce ţine de cultură şi de artă în România. Admite că este însă subiectivă şi încearcă să analizeze în câteva cuvinte situaţia:

„După cât mă pricep, aş zice că stăm destul de bine. Încerc să judec la rece, deşi mă crispează distanţa dintre filmele noastre şi publicul nostru şi devin automat subiectivă. Încerc să nu arunc vina în nicio curte, dar mi-e greu să mă cuprindă înţelegerea faţă de hăul ăsta dintre noi. Dialogul se fracturează din lipsa de informare, din lipsa de curiozitate. Sunt şi multe preconcepţii la mijloc. E aproape un conflict, şi unul destul de întortocheat. Cinemaul românesc e unul puternic şi pentru noi, şi pentru străini. Noi ştim asta cel mai puţin“. 

cosmina stratan

Cosmina a acceptat şi provocarea de a vorbi despre o problemă pusă pe tapet de actriţa Viorica Vodă, care a provocat un adevărat ciclon aducând în discuţie o problemă mai des întâlnită decât s-ar putea crede: abuzurile asupra tinerelor actriţe. Din fericire, Cosmina Stratan nu a avut astfel de experienţe în mod direct. „Am auzit cazuri în jurul meu, din păcate e un fenomen destul de frecvent în breasla noastră. N-am trecut prin aşa ceva, dar e extrem de util că s-a început această discuţie“, s-a rezumat ea să spună în această privinţă.

La TIFF, o vacanţă cu multe filme

Recent, Cosmina a fost prezentă la Cluj, la TIFF, unde a fost invitată să vorbească în cadrul conferinţelor InspiraTIFF. Dar prezenţa sa a avut legătură şi cu două premiere ale unor proiecţii la care şi-a adus contribuţia.

„Mă simt foarte bine aici. Este un fel de vacanţă în care încerc să ajung la cât mai multe proiecţii. Anul acesta au avut premieră şi două filme la care am lucrat, lungmetrajul regizat de Ştefan Constantinescu, «Om Câine», şi scurtmetrajul regizat de Theodor Ioniţă, «My Sister and I». Deci sărbătoarea a fost dublă pentru mine. Cât despre InspiraTIFF, n-am mai fost niciodată şi eram foarte curioasă de întâlnire“, mărturiseşte Cosmina Stratan.

În încheiere, ea a vorbit şi despre posibilitatea ca într-o zi să ajungă şi în postura de a scrie propriul scenariu sau chiar să facă regie: „Poate că mi-ar plăcea, dar sunt nesigură pe dorinţele astea. M-aş arunca cu capul înainte în comedii negre, cel mai probabil“.

Marion Cotillard e un mare noroc pe orice platou de filmare şi pentru orice actor. În primul rând, e un partener excepţional, apoi un om simplu, disciplinat. Toate astea deodată îţi fac ziua mai bună şi munca mult mai uşoară.

Vă mai recomandăm şi:

Dezmăţul bugetar şi taxele mari, „atentate” la economia României

Europa, între susţinerea Ucrainei şi marea împăcare cu Rusia. Analiza unui expert român

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite