Martor la execuţia unor luptători anticomunişti (FOTO VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ferencz Ervin, stareţul mănăstirii franciscane de la Lăzarea, judeţul Harghita, a fost martor în procesul complotiştilor care au încercat în anii ’50 să răstoarne regimul comunist. Propus şi el pentru executare, preotul a supravieţuit închisorilor comuniste.

Deşi a împlinit 90 de ani acum o săptămână, are încă o memorrie foarte bună şi un simţ al umorului dezvoltat. Ferencz Ervin acceptă cu greu să vorbească despre procesul tovarăşilor săi anticomunişti, din 1956.

A fost coleg de preoţie cu Aladar Szoboszloi, iniţiatorul mişcării din anii ’50. Datorită  cunoştinţelor sale vaste, a fost desemnat la acea vreme să alcătuiască  programului politic al mişcării. „Am elaborat statutul partidului cu principiile socialismului creştin“, spune Ferencz Ervin. Într-un eventual cabinet ulterior loviturii de stat, ar fi ocupat postul de ministru cu propaganda.

În 1956, 57 de intelectuali, foşti moşieri şi patroni de firme au pus la cale, în contextul mişcării revoluţionare din Ungaria, un plan de răsturnare a regimului comunist din România. Planul a fost deconspirat, 10 persoane au fost executate, iar restul au înfundat puşcăriile. Săptămâna trecută, Curtea de Apel Cluj i-a achitat pe toţi cei 57 de luptători anticomunişti.

Mâine dimineaţă în Adevărul
Mărturia stareţului Ferencz Ervin despre executarea tovarăşilor lui şi calvarul ulterior al supravieţuitorilor complotului

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite