Marşul Revoluţiei de la Cluj. „Cei care au preluat puterea după 1989 nu au aplicat legi pentru societatea românească“

Marşul Revoluţiei de la Cluj. „Cei care au preluat puterea după 1989 nu au aplicat legi pentru societatea românească“

Marş prin Cluj în memoria eroilor care au murit acum 25 de ani FOTO: Florina Pop

Aproximativ 60 de revoluţionari şi urmaşi ai eroilor Revoluţiei de la 1989, au luat parte, duminică, 21 decembrie, la un marş prin centrul Clujului. Aceştia au vrut să marcheze astfel împlinirea a un sfert de veac de la momentul care a dărâmat comunismul, Revoluţia Română.

Ştiri pe aceeaşi temă

Punctul de întâlnire al participanţilor la marşul comemorativ a fost zona fostului Hotel Astoria din Cluj, locul unde au fost împuşcate trei persoane pe 21 decembrie 1989 şi unde acum, la 25 de ani, a fost oficiată o scurtă slujbă religioasă. Reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari, instituţiilor publice şi ai partidelor au depus coroane de flori.

După acest moment s-a plecat într-un marş pe Bulevardul Regele Ferdinand până în Piaţa Unirii, unde, în faţa monumentului cunoscut sub denumirea „Stâlpi împuşcaţi“ (şi dedicat victimelor Revoluţiei din 1989) a avut loc o slujbă religioasă urmată de depuneri de coroane.

Preşedintele Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei Cluj, Aurel Coltor, cel care a organizat marşul, a spus că, după un sfert de veac, imaginea revoluţionarilor nu este, din păcate, aşa cum ar trebui. „Acum 25 de ani, unii spun că a fost lovitură de stat, iar eu spun că a fost Revoluţie. Că a fost furată de FSN e altceva. Cei care au preluat puterea după 1989 nu au aplicat legi pentru societatea românească“, a afirmat Aurel Coltor, lângă Stâlpii împuşcaţi.

Marşul a continuat din Piaţa Unirii până în Cimitirul Eroilor din cartierul Zorilor unde a avut loc o ceremonie religioasă şi s-au pus flori la mormintele celor 26 de oameni care au murit pe 21 decembrie 1989 la Cluj.

Mai puteţi citi:

Dezvăluire şocantă despre fotografiile apărute în „Paris Match” cu Revoluţia din Cluj. Imaginile publicate în 1990 i-au scăpat pe securişti de la moarte

FOTO În stradă, la Cluj, cu Constituţia în mână. Clujenii spun „nu” legii securităţii cibernetice. „Schimbarea nu depinde de politicieni, ci de noi”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Marş în amintirea Revoluţiei de la 1989. Cluj  FOTO: Florina Pop

Imagini din aceeasi galerie
  • Marş în amintirea Revoluţiei de la 1989. Cluj  FOTO: Florina Pop

Distribuie imaginea
citeste totul despre: