Mamă dată afară dintr-un magazin pentru că intrase cu căruciorul. „M-am simţit înjosită şi făcută hoaţă”

Mamă dată afară dintr-un magazin pentru că intrase cu căruciorul. „M-am simţit înjosită şi făcută hoaţă”

Femeii i s-a cerut să ia un coş de cumpărături pe lângă căruciorul ei. FOTO: Oleksandr Koval/Unsplash

O clujeancă a fost dată afară dintr-un magazin din cauză că a intrat cu căruciorul unde se afla bebeluşul ei. Angajaţii au susţinut că astfel ar putea să fure fără să fie văzută.

Femeia a relatat cele întâmplate într-un grup pentru mame din Cluj-Napoca:

„Dragi mămici, vi s-a întâmplat să vă dea afară din magazin pentru că aţi intrat cu căruciorul cu copilul? Mi s-a întâmplat azi în Pepco, în Platinia. Motivul a fost că trebuie să iau coş de cumpărături, pe lângă căruciorul greu în care aveam copilul. Menţionez că nu aveam nici un fel de bagaj în rucsac, mână sau jos, la căruţ. Au zis că dacă „ascund produse în coş şi plec?” Şi le-am zis că pot să mă controleze unde doresc, însă nu îmi voi lăsa copilul afară! Sau dacă chiar se tem de mine, pot să vină după mine să îmi ţină coşul că nu mă supăr. Şi bineînţeles, m-au dat afară!  M-am simţit îngrozitor, discriminată, înjosită şi făcută hoaţă, nici cu cei de alta etnie, culoare, gen nu cred că făceau aşa.Există ceva lege care le permite să se poarte aşa cu clienţii? Adică, înţelegeam dacă furam ceva şi aveam interdicţie în magazin, dar să mă excludă pentru că am copil nu mi s-a mai întâmplat…”, a relatat femeia pe Facebook, conform Ştiri de Cluj.
 

Situaţie similară la Lidl

 
Din păcate, şi alte mame au trăit experienţe similare: „Eu am păţit la LIDL când era fetiţa mică, acum vreo 5-6 ani. Puteam să o pun în căruciorul de cumpărături aşa ca nu am refuzat, iniţial. Am întrebat dacă am un loc unde să îmi las căruciorul personal fără a fi pericol de a fi furat. A zis domnul de la pază că nu. Am întrebat dacă îl pot lăsa în raza lui de supraveghere. A zis din nou nu, că el nu răspunde pentru bunurile clienţilor. 

Atunci i-am zis că atâta timp cât nu îmi pot oferi o soluţie, să nu aibă pretenţii. Am refuzat să las căruciorul, i-am sugerat să mă urmărească pe cameră, dacă are impresia că am venit la furat, mi-am notat numele dânsului, l-am informat că îi voi face plângere pentru felul agresiv în care mi-a vorbit şi apoi mi-am făcut cumpărăturile. Când am ajuns acasă am scris un email către sediul central şi am primit răspuns, pe care îl am şi acum, cu scuzele oficiale, informarea că respectivul angajat va fi mustrat şi cu asigurarea că pot merge oricând cu căruciorul personal fără nicio problemă. De câte ori mergeam, îmi purtam email-ul printat în geantă. Dar niciodată nu am mai primit indicaţia de a-mi lăsa căruciorul afară”, a povestit o altă femeie. 
 
 Vă mai recomandăm 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările