Maitreyi şi Eliade, una dintre cele mai frumoase iubiri ale lumii. Scrisoarea care va zgudui milioane de suflete: „Îl iert pentru suferinţa pe care mi‐a provocat‐o“
0
Dragostea dintre Maitreyi Devi şi Mircea Eliade a fost una dintre cele mari iubiri ale lumii, pe cât de frumoasă, pe atât de bine studiată, de-a lungul anilor, de cercetători. Mihaela Gligor, cercetător, organizează sâmbătă, 14 februarie, la Muzeul de Artă din Cluj, un eveniment dedicat acestei poveşti de iubire care a cutremurat milioane de suflete.
Povestea de iubire dintre Maitreyi Devi şi Mircea Eliade este subiectul evenimentului organizat de 14 februarie, de Valentine 's Day, la ora 16.00, de către Centrul de Studii Indiene de la Cluj. Cercetătoarea Mihaela Gligor, cea care a îndeplinit un vis mai vechi al lui Eliade - înfiinţarea unui centru de studii indiene în România - va vorbi despre viaţa lui Mircea Eliade în India, despre locurile pe care le-a vizitat, dar şi despre dragostea lui pentru Maitreyi - una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste din literatura lumii.
Muzica şi imaginile vor reface virtual călătoria lui Eliade prin India şi vor da o notă aparte poveştii de dragoste, care va fi completată cu pasaje din corespondenţa purtată de Maitreyi Devi şi Mac Linscott Ricketts, biograful american al lui Eliade. Maitreyi şi Eliade s-au revăzut la Chicago, la 43 de ani după ce tot ce s-a petercut între ei în India. La evenimentul de la Muzeul de Artă vor participa şi universitarii Mihaela Ursa, Traian Penciuc.
Ce scria Maitreyi după ce l-a revăzut pe Eliade
În scrisoarea trimisă de Maitreyi Devi către Mac Linscott Ricketts, în data de 20 februarie 1976, din Calcutta, indianca rememora întâlnirea cu Mircea Eliade, după 43 de ani. Ea i-a oferit o cină bengaleză, potrivit scrisorii incluse în volumul „Maitreyi Devi - Mac Linscott Rocketts. Corespondenţă 1976-1988“ (ediţie şi prefaţă de Mihaela Gligo, introducere de Mac Linscott Ricketts, traducere de Mihaela Gligor şi Maria-Daniela Pomohaci, editura Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2012).
Fragment din scrisoarea lui Maitreyi:
„Sunt surprinsă că Mircea nu a menţionat în amintirile lui motivul real pentru care a părăsit Calcutta. Are o minunată capacitate de a înţelege greşit şi a fost întotdeauna rezervat în a spune adevărul, cu indiferenţa aşteptată din partea unui bărbat învăţat şi înţelept.
Acesta este ghinionul meu.
Când l‐am reîntâlnit în 1973, după 43 de ani, l‐am întrebat de ce a scris astfel de lucruri calomnioase despre mine. Mi‐a spus că era o ficţiune şi că sunt şi alte persoane cu acelaşi nume ca al meu! Ei bine, ce puteţi spune despre asta!? Rabi Thakur, Uday Sankar sunt de asemenea nume fictive? A folosit toate numele reale şi multe întâmplări reale şi, totuşi, aceasta este o versiune deformată. Îmi dau seama că mintea lui, la acea vreme, a fost de asemenea torturată şi deformată din cauza suferinţei profunde. Îl iert pentru suferinţa pe care mi‐a provocat‐o prin scrierea unor lucruri neadevărate şi nedemne pentru o indiancă. L‐am întrebat, direct, când am venit la el noaptea.
Şi mi‐a răspuns: fantezie, fantezie. Ştiam că era o fantezie, într‐un sens, însă este periculoasă pentru că este o jumătate de adevăr. În cele din urmă, mi‐a promis că va adăuga un Epilog la următoarea ediţie a [romanului] Maitreyi, şi va explica faptul că, deşi unele incidente descrise în carte sunt adevărate, altele nu sunt. Mi‐a spus că îmi va trimite acest epilog să îl verific. Însă, ca de obicei, nu şi‐a ţinut promisiunea.
Acum aflu din scrisoarea dumneavoastră că a omis întregul episod din memoriile sale – de ce? Nu poate omite părţile. Aici a avut oportunitatea să spună că multe dintre lucrurile pe care le‐a scris despre mine nu au fost adevărate şi să mă absolve de vină. Poate nu este conştient că în 1973, printr‐o ciudată întâmplare a destinului, un preot iezuit (se presupune că o persoană religioasă) a tradus un rezumat al cărţii sale [Maitreyi] în bengali. A fost un act cumplit şi mi‐a compromis poziţia aici.
Oricum, la acea vreme, cartea mea era gata şi, dacă am avut ceva ezitări în a o publica, ele au dispărut. De fapt, am fost forţată de o inexplicabilă constrângere lăuntrică să spun întregul adevăr. Nu a fost un lucru uşor pentru o femeie indiancă. Ediţia în limba bengali, Na Hanyate, a fost foarte apreciată de publicul larg, însă familia mea s‐a declarat ofensată pentru că m‐am expus pe mine şi problemele noastre familiale.
Când veţi primi ediţia în engleză veţi cunoaşte reprezentarea adevărată a întregului episod, văzut
dintr‐o altă dimensiune a timpului, ca o experienţă transcendentală. (..). Nu‐mi pot imagina de ce nu are curajul să spună adevărul şi să rectifice ofensa pe care mi‐a aruncat‐o fără a fi nevoie în cartea lui, Maitreyi“.
Reacţia lui Eliade
În introducerea volumului de corespondenţă din Maitreyi şi Mac Linscott Riscketts, acesta din urmă scrie, în august 2012, următoarele:
„Eliade a scris foarte puţin în Jurnalul său despre vizita ei la Chicago, în 1973, şi despre turneul ei în America. Şi‐a exprimat părerile, scurt, în 13 aprilie 1973: „Întâlnire cu M. După aproape patruzeci şi trei de ani. Totul mi se pare neverosimil, ireal, fals ‐ şi, într‐un anumit sens, de prost gust”. Într‐o însemnare mai lungă, Eliade comentează: M. pleacă să conferenţieze în mai multe Universităţi. Deci, o săptămână, două, în linişte.
N‐am notat aici nimic în legătură cu această vizită. Va trebui să povestesc totul, pe îndelete, în al doilea volum al Autobiografiei. Deocamdată, un singur amănunt: admirabila („angelica”, spunea Y.) purtare a lui Christinel. A întovărăşit‐o peste tot, a fost tot timpul liber cu M (sunt multe altele de adăugat) .
Şi totuşi, Maitreyi a plecat cu o impresie nefavorabilă despre Christinel. „Ea mi‐a părut foarte posesivă şi superficială”. Maitreyi a fost critică la adresa lui Christinel după ce au fost împreună la cumpărături şi Christinel a cheltuit 100 de dolari pe o rochie. Însă Maitreyi admite că şi ea a făcut ceva similar, cheltuind zece mii de rupii doar ca să îl vadă pe Mircea din nou
După ce Christinel a citit It Does Not Die, Maitreyi a primit o scrisoare de la ea, în care era acuzată că i‐a distrus lui Mircea „minunata fantezie – Maitreyi”. Însă Maitreyi credea că furia ei s‐a născut din teama că volumul „îi va aduce pe cei doi autori mult mai aproape, într‐un fel ciudat”“.
Mai puteţi citi:
Cercetătoarea Mihaela Gligor (37 de ani) a înfiinţat anul trecut, la Cluj-Napoca, primul centru de studii indiene din ţară, împlinind un vis mai vechi de-al lui Mircea Eliade. Plecată pe urmele poveştii de dragoste dintre celebrul scriitor şi Maitreyi Devi, Mihaela a vizitat India şi a tradus în premieră în limba română şi corespondenţa dintre Maitreyi şi biograful american al lui Eliade.
Mircea Eliade şi Maitreyi Devi, istoria unei iubiri neîmplinite
Mircea Eliade, la 23 de ani, a întâlnit-o în India pe Maitreyi Devi (16 ani), cu care a trăit o intensă poveste de dragoste. El era ortodox, ea hindusă. Din cauza prejudecăţilor şi a tabuurilor din anii '30, cei doi au fost despărţiţi de familia fetei. După ce s-a întors în ţară, în 1933, el a scris romanul „Maitreyi”, iar ea, patru decenii mai târziu, „Dragostea nu moare”.
Se încarcă comentariile...
