Luminiţa Chicinaş a scos ştiinţa în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 2004, inspectorul de fizică Luminiţa Chicinaş organizează la Cluj festivaluri ale ştiinţei, prin care popularizează fizica, chimia, biologia sau geografia, prin intermediul experimentelor realizate de sute de elevi clujeni.

Ne jucăm cu apa, aerul, lumina, gravitaţia, magneţii, căldura sau cu sunetul. Cam aşa ar suna, la modul cel mai simplu, ideea de a scoate din manual fizica, chimia, biologia, geografia sau alte ştiinţe şi de a le duce în stradă. De ce în stradă? Pentru ca oricine, orice trecător curios de ce se petrece acolo, să aibă acces la ştiinţă, mai exact la experimentele pe care elevii clujeni le fac din 2004 încoace. Atunci a avut loc la Cluj primul festival de „Ştiinţă pe scenă”, care la vremea respectivă era dedicat doar experimentelor de fizică.

Prima ediţie a fost făcută la Şcoala „Ion Creangă“, iar la eveniment au participat 470 de elevi, de la 22 de şcoli. Elevii au realizat atunci peste 600 de proiecte pe care le-au arătat colegilor lor. Între timp, profesorul de fizică Luminiţa Chicinaş a aflat că şi în alte ţări au loc astfel de evenimente, de popularizare a ştiinţelor, însă la ei experimentele erau făcute în locuri publice, pentru a avea acces cât mai multă lume la ele. Aşa se face că, în 2005, la Cluj, a avut loc primul festival e ştiinţe...în aer liber, în Parcul Central al oraşului, unde are loc, de atunci, în fiecare an. Dacă în 2006 festivalul a fost dedicat fizicii, în 2008 experimentele au avut ca tematică Pământul, iar în 2009, tema a fost astronomia. Anul acesta, elevii clujeni pot fi văzuţi în Parcul Mare în 5 iunie, la cea de-a 7-a ediţie a festivalului.

Pentru prima dată, anul acesta participă cu experimente şi elevi din clasele I-IV. „Ideea e aceea a unei expoziţii cu proiecte practice, funcţionale”, explică Luminiţa Chicinaş. În plus, aceste experimente ale copiilor vor fi jurizate, iar cele mai bune vor reprezenta România la Copenhaga, în 2011, la un festival de ştiinţă internaţional. Unul dintre scopurile acestor evenimente de popularizare a ştiinţelor este de a sensibiliza şi cât mai mulţi adulţi. „Trăim într-o lume puternic tehnologizată, iar evoluţia ştiinţei este exponenţială, faţă de când am terminat şcoala, acum 20-30 de ani. Aceste festivaluri facilitează accesul la informaţie”, explică Luminiţa Chicinaş.

După model european

„Însă principalii beneficiari sunt copiii, care îşi dezvoltă, astfel, competenţe din sfera cercetării ştiinţifice. Ce facem noi este tehnologie practică”, mai spune inspectorul de fizică. În plus, elevii învaţă mult mai uşor şi mai focalizat ceea ce îi interesează din materiile studiate.  „Totul a pornit ca o iniţiativă locală, am vazut cum este şi în Europa, iar acum festivalul de ştiinţe are deja tradiţie”, mai spune Luminiţa Chicinaş.

Ce-i place
La capitolul timp liber, îi place să meargă pe munte. Pe plan profesional, îi place să provoace schimbări în oameni, îi place să vadă lucrurile altfel decât în şabloane, dar mai ales îi place să facă lucrurile să meargă.

Ce nu-i place
Urăşte indiferenţa şi lipsa de mobilitate, în toate sensurile, în special în cel intelectual

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite