Corespondenţa lui Lucian Blaga cu iubita sa din Cluj: în scrisori îi dorea linişte şi kilograme în plus, iar în versuri muza era “o boală de bine, cu leacul în sine”
0Poetul Lucian Blaga a trăit la Cluj o mare poveste de dragoste cu Elena Daniello, o legătură care a lăsat urme adânci în creaţia artistului. În scrisori Blaga îi ura “vacanţă lungă şi liniştită şi meritată. Şi cel puţin 4 kg. În plus, care să vă scoată din categoria «pană»”, iar în poezii vorbea despre “prefrumoasa Elena”.
Istoricul literar Mircea Popa a consemnat în mai multe rânduri articole şi volume dedicate poetului Lucian Blaga. “În ceea ce priveşte viaţa sa amoroasă, la Cluj el a avut două muze, Eugenia Mureşanu, poetă şi admiratoare a lui Blaga, care organiza în casa sa de pe strada Bisericii Ortodoxe un cenaclu, şi Elena Daniello”, a spus pentru “Adevărul” istoricul literar.
“Iubire tomnatică, de crepuscul, legătura poetului cu Doamna Daniello a lăsat urme durabile în creaţia sa. Este vorba nu numai de o trecătoare zvâcnire, ci de o perioadă mult mai lungă, cea din urmă perioadă din viaţa poetului, care s-a soldat cu numeroase producţii memorabile, atât în plan poetic, dar şi în aforistică şi în roman. Cele trei volume ale romanului său “Iubire pământească, iubire cerească” au fost scrise tocmai pentru a trece în eternitate aceste clipe de profundă trăire sufletească prin care destinul celor doi a luat forma unei mitologii romantice de tip goethean sau luciferic eminescian, în care Hyperion renaşte din înălţimea cugetării sale filozofice şi poetice, rotunjindu-şi nemurirea. Solstiţiul sânzienelor, Erotikonul blagian, scris şi publicat recent de Z. Cârlugea, caută să se împlinească astfel cu încă o pagină de vibrantă mărturie”, scrie Mircea Popa într-un articol din revista Luceafărul intitulat “Spicuiri dintr-o arhivă sentimentală”.
Cine este Elena Daniello
Mircea Popa a studiat fondul arhivistic donat de familia Daniello Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, care cuprinde manuscrise ale poetului Lucian Blaga, dar şi un caiet de însemnări proprii, în care Muza lui a consemnat unele discuţii avute de ea cu poetul de-a lungul timpului, dar şi poezii dedicate Elenei Daniello.
“Elena Daniello, stomatolog de meserie, provenea din celebra familie a Puşcăreştilor, originari de la Bran, tatăl său numindu-se Aron Puşcariu şi deţinând multă vreme calitatea de paroh şi protopop la Breţcu, în ţinutul Covasnei. Elena s-a născut în această localitate în 1910, urmând liceul la „Principesa Ileana” din Braşov şi apoi urmând cursuri de medicină la Sorbona. În 1934 l-a cunoscut pe viitorul său soţ, universitarul clujean Leon Daniello, cu care s-a căsătorit în vara acelui an, nunta având loc la cabana de la Băişoara, iar naş le-a fost Iuliu Haţieganu. Elena a optat atunci pentru Stomatologie, pe care a absolvit-o la Cluj, devenind medic practicant la clinica de stomatologie din vecinătatea casei sale. Apropierea dintre cele două familii a avut loc după anul 1950, când familiile Blaga şi Daniello şi-au petrecut mai multe vacanţe în satul Gura Râului de lângă Sibiu, loc devenit pentru Blaga un spaţiu mitologic şi boezat adhoc Bocca del Rio”, precizează Popa.
Lucian Blaga şi fiica lui, Dorli
Scrisoare pentru Elena: “4 kilograme în plus, care să vă scoată din categoria «pană»”
Vacanţele petrecute la Gura Râului, la familia Manta, i-a apropiat pe cei doi, după cum se vede şi dintr-o scrisoare pe care poetul a adresat-o Elenei Daniello la 3 august 1850, pe care o redăm mai jos: „Cluj, aug. 1950. Dragă Doamnă Daniello, mă gândesc cu multă plăcere la cele câteva zile petrecute la Gura-Râului. Regret că n-am putut să mai stau o zi spre a-l întâlni şi pe domnul Daniello. Codul muncii nu glumeşte! Şi luna nu are 31 de zile, ci numai 30! A fost totuşi timpul să plec, căci la Sibiu Dorli mă aştepta bolnavă. A păţit cam ce a păţit Rodica. Ispitele necoapte ale sfârşitului de iulie. Vă urez din toată inima vacanţă lungă şi liniştită şi meritată. Şi cel puţin 4 kg. În plus, care să vă scoată din categoria «pană». Aceeaşi urare magică pentru Ionel, Rodica, dacă vrea, poate să rămână cu status quo ante. Iar dlui Daniello îi doresc o reducţie (echivalentă celor 4 kg despre care vorbeam mai sus), prin părţile neesenţiale. Sărut mânile, L. Blaga”. Adresa de pe plic: „Dnei dr. Elena Daniello la domnişoara Marioara Manta, Gura Râului, p.u. Orlat, jud.Sibiu”.
Poezii dedicate Elenei Daniello
În fondul arhivistic donat de familia Daniello sunt prezente poeziile pe care Blaga le-a închinat Muzei sale din ultima perioadă a vieţii. Acestea sunt câteva dintre ele.
Fără titlu
La-ndeplinire să-mi duc
Pofta de jaf, de ce m-am oprit?
În beznă de ce nu te-am tras după mine?
De ce nu te-am ridicat
Cuprinzându-te strâns pe la coapse
ca pe-un clopot cu zumzet de-albine?
De ce nu te-am aruncat
În apele visului-traiului
În unda otrăvilor raiului?
Bătrânii de la Troia
Deoarece soarele nu poate să apună
fără a-şi întoarce privirea după fiicele
oraşului, mă-ntreb: de ce-aş fi altfel decât soarele?
Istoria îşi aprinde în mine amintirile. Iar când amintirile ard, încep să-nţeleg:
sunt ca unul dintre bătrânii de la Troia.
Întorcându-şi faţa după femeia în alb vestmânt,
după femeia ce-şi ducea
ulciorul la fântână, bătrânii cetăţii îşi făceau promisiunea
de a muri împăcaţi.
Când vântul fluieră lung lângă mine îmi este ca şi cum
mi s-ar spune că toate
războaiele au fost un singur război.
Sunt mulţumit, mulţumit la fiecare răscruce că războiul
s-a purtat şi se mai
poartă şi astăzi pentru prea frumoasa Elena.
Pe drumuri şi printre
Drumurile, oriunde s-ar duce, sunt făcute
să se-ncrucişeze, nu o singură dată,
ca oamenii, oricare le-ar fi ţinta
să se-ntâlnească, totuşi, câteodată.
Mi-e dor de tine, mi-e sete. Mi-e sete
Cum îi este cenuşii de apă
Din înţelepciunea drumurilor
Îmi scot speranţa cea mai disperată
Cea mai minunată.
Catren
Mâinile-ţi le privesc. Nu sunt trupeşti.
Sunt ale sufletului, pân la urmă,
Ridicându-se, le văd. Ce mişcări!
E parcă m-ai turna într-o urnă.
Fals catren
O fată frumoasă e
a sufletelor pajişte.
Iar pentru mine
O boală de bine
cu leacul în sine.
Catren
Femeie, tu eşti golul
Rămas în Adam.
În mine cum eşti plinul
Singurul ce-l am?
Caietul de însemnări al Elenei Daniello
Mircea Popa relatează că întâlnirile dintre cei doi au continuat la Cluj, unde Blaga, lucrând în apropiere, fie la Secţia de Filosofie a Academiei, fie la Biblioteca Academiei care îşi avea atunci sediul la BCU, se repezea adeseori la familia Daniello, unde povestea, se recrea la un pahar de vin de Aiud, ascultând Sonata lunii de Beethoven sau servind câte o cafea aromată, înnădită cu un strop de coniac. Aici, el se comporta ca un ins ce făcea parte din familie, luând parte la hotărârile treburilor domestice, dar şi bucurându-se de aceste oaze de respiro, soldate cu numeroase discuţii pe teme diverse cu profesorul Leon Daniello, ajuns şef al Clinicii de Ftiziologie, fie cu Elena, cu copiii, Helen-Rodica şi Ionel, fie cu toţi ai casei. Un caiet de Însemnări, ţinut în aceşti ani de Elena Daniello, începe chiar cu aceste cuvinte:
„În cei unsprezece ani de zenit ai vieţii spirituale, în casa noastră, unde conversaţiile pline de conţinut nu conteneau să îmbrace formele şi să atingă domeniile cele mai variate, s-au întâlnit doi oameni deosebiţi, un geniu şi un om de cultură aleasă. Cu modestele mele puteri şi cu puţinele notiţe prin care am să încerc să redau câteva din ecourile după-amiezelor frumoase petrecute în biroul soţului meu şi într-o atmosferă de prietenie”. În caietul cu pricina găsim consemnate o serie de păreri şi opinii pe care poetul le-a emis cu diferite prilejuri, arătând că întâlnirile sale cu o serie de „oameni mari” „au avut darul să-mi adâncească problematica, să-mi pună propria conştiinţă în relief datorită unor contraste sau a unor afinităţi, un contur sufletesc al meu sau profilul spiritual al fiinţei mele”. Aşa, de pildă, povesteşte cum l-a văzut prima oară pe Thomas Mann la Varşovia în anii 1927-1928, când a fost sărbătorit de intelectualitatea poloneză, luând el însuşi parte la banchetul respectiv în calitate de ataşat de presă. Iată şi un scurt crochiu: „Thomas Mann avea figura şi comportamentul reţinut al unui Herr Profesor. Vioiciunea şi subtilitatea de abil ale scriitorului nu se prea potriveau cu rigiditatea profesorală”.
Dragostea de soţie
Poate cea mai mare dragoste a poetului a fost soţia, Cornelia Brediceanu, pe care a cunoscut-o la Braşov, apoi s-au reîntâlnit în sala de lectură a Bibliotecii Universitare din Viena în 1916-1917.
“Dialogurile supra lui Verlaine, Rimbaud, Hamsun, Claudel, Ibsen, dejunuri la Maximillian Keller, ceaiul în Kunstlerkafee, un concert audiat împreună, toate acestea fac să se înfiripe între cei doi o dragoste profundă care va dăinui. La 16 decembrie 1920 cei doi se căsătoresc la Cluj. Am mai spus-o şi în „Lucian Blaga. Dicţionar”, deoarece reiau finalul din „Hronicul şi Cântecul vârstelor”, unde mi se pare că iubirea lor „irumpe” atât de frumos”, arată sciitoarea Fenia Driva în articolul Lucian Blaga şi inefabilul feminin. “Nicio soţie a unui mare creator – cum a fost Lucian – nu poate avea pretenţia de-a face să-i vibreze lira până la sfârşitul vieţii. Mie îmi aparţin „Poemele luminii” şi alte câteva poezii din volumele ulterioare. L-am înţeles perfect pe Lucian şi arta lui. Chiar dacă uneori n-a fost uşor… Dacă aş fi poetă, aş spune că am constituit o constelaţie, fireşte terestră. Numai că în jurul ei s-au ivit alte stele, care au luminat zarea poetului în căutarea de comori ale vieţii şi lumii. Repet, am înţeles realitatea situaţiei, şi locul din mijlocul iniţialei constelaţii neştirbit a rămas”!, mărturisea soţia poetului, Cornelia Blaga.
Citeşte şi