Liberalii vor reluarea proiectul piețelor volante introduse de primarul arestat al Clujului, Sorin Apostu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii clujeni îi cer primarului Emil Boc reluarea programului săptămânal al piețelor volante la nivelul municipiului Cluj-Napoca.

Președintelui Organizatiei Municipale de Tineret a PNL Cluj-Napoca, Ioan Bîldea, a afirmat, zilele trecute, potrivit www.informatia.ro, că dorește ca administrația locală să reia programul piețelor volante.

"În urmă cu un an de zile, la presiunile TNL Cluj-Napoca, fostul primar Sorin Apostu, inculpat arestat preventiv de nouă luni, a demarat proiectul piețelor volante care a fost foarte bine primit de către clujeni, ajungând să fie extins în toate cartierele orașului.
Primarul care l-a înlocuit pe Sorin Apostu, Radu Moisin, a organizat două piețe volante pe Platoul Sălii Sporturilor în luna aprilie a acestui an, promițând că acestea vor avea loc în fiecare sâmbătă. (...)
Intermediarii și speculanții care domină astăzi piețele agroalimentare locale, cu acordul tacit al Primăriei, au reușit să impună prețuri uriașe produselor de sezon, după cum foarte ușor se poate observa printr-o simplă vizită în oricare piață clujeană. Existența piețelor volante, dedicate exclusiv producătorilor locali, amplasate după nevoia locuitorilor și cu orar limitat de funcționare, ofera clujenilor șansa de a achiziționa produse proaspete, de calitate, la prețuri impuse de regula principală a economiei de piață, a cererii și ofertei, și nu de către speculanți", se arată în comunicatul liberalilor clujeni, citat de www.informatia.ro

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite