Lecţia de viaţă a româncei fără picioare, campioană în Italia „Am demonstrat că dacă am picioarele amputate nu înseamnă că nu mai pot face nimic“

Lecţia de viaţă a româncei fără picioare, campioană în Italia „Am demonstrat că dacă am picioarele amputate nu înseamnă că nu mai pot face nimic“

Ana Maria s-a încoronat şi la „Coppa del Mondo”, în martie 2019. FOTO; Arhivă personală

Ana Maria Viţelaru şi-a pierdut ambele picioare încă de când avea 17 ani, dar asta nu a împiedicat-o să devină o mare câştigătoare. La 36 de ani, românca este multiplă campioană a Italiei la hand bike, are o sumedenie de medalii la competiţiile importante internaţionale şi va reprezenta această ţară la Mondialul din Canada, în luna august, dar şi la Jocurile Paralimpice, care vor avea loc la Tokyo, anul viitor.

Ana Maria Viţelaru (36 de ani) avea doar 17 ani în anul 2000, când un tren i-a retezat ambele picioarele în gara Galaţi. A fost un moment de răscruce pentru adolescenta care avea de ales între a-şi plânge singură de milă la nesfârşit şi a merge înainte, gata să înfrunte orice situaţie şi să se lupte cu prejudecăţile oamenilor. A ales a doua variantă. 
 
Ana Maria (cu cască) se simte împlinită în patria sa de adopţie, iar italienii o respectă şi o apreciază
 
„Eram pe 2 septembrie 2000, când un tren m-a lovit la Galaţi, iar ambele picioare mi-au fost amputate, deasupra genunchilor. O lună mai târziu, am fost operată din nou, în Italia, la Milano, iar apoi am primit proteze. Ajunsă în Italia, am găsit o casă pentru mine. Şi am rămas aici, pentru că soţul meu e italian. Noi eram prieteni încă dinainte de accident, iar relaţia noastră a continuat şi după şi ne-am căsătorit“, îşi începe povestea Ana Maria. 
 

Primul job, primul mare succes

 
După ce s-a stabilit în Italia, la Reggio Emilia, românca şi-a găsit şi un loc de muncă. A ales să devină croitoreasă la un brand de lux din Peninsulă, Max Mara. Asta deşi iniţial, şansele ei păreau mai degrabă mici, din cauza recentelor probleme.
 
Ana Maria nu are adversare în Italia şi este probabil şi cea mai bună sportivă de hand bike din lume
 
„După ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat credeam că nu o să mai pot să lucrez. Îmi doream să fiu croitorească, dar mă gândeam că nu voi putea din cauză că nu mai am picioare, deci nu aveam cum să lucrez cu o maşină industrială cu pedale. Dar s-a rezolvat şi asta imediat după ce am primit proteza: cu tălpile protezei reuşeam să lucrez cu pedala“, explică românca.
 
Ana spune că a fost nevoită să-şi învingă nu doar propriile temeri şi gânduri negative, ci şi pe ale altora. De altfel, multe cunoştinţe nu s-au ferit să-i spună, după amputarea picioarelor, că nimic din viaţa ei nu va mai fi ca înainte. Însă s-au înşelat. „Faptul că am reuşit să mă angajez mi-a dat putere şi ambiţie să merg mai departe. Am reuşit să demonstrez că dacă am picioarele amputate nu înseamnă că nu mai pot face nimic. Din contră! Mi s-a tot spus: «Tu nu ai să mai poţi face asta, nu poţi face nici cealaltă». Sau mi s-a spus că nu o să mai merg niciodată. «Cum o să mai poţi face ceva fără picioare?», mi s-a mai spus. Toate astea m-au durut la momentul respectiv, dar am reuşit să trec peste ele“, mărturiseşte Ana Maria. 
 
 

Un nou pas înainte. La propriu

 
În urmă cu cinci ani s-a produs o nouă schimbare în viaţa ei. Pozitivă. Atunci şi-a schimbat protezele şi a decis că e momentul pentru o nouă provocare. Şi, deşi aproape nimeni nu-i dădea din nou şanse, le-a arătat tuturor cât de mult se înşală. 
 
„În 2014 nu am mai ascultat pe nimeni, ci doar de mine însămi. Mi-am făcut proteze noi şi am pornit să cutreier munţii. Prima dată am parcurs cu greu un kilometru, dar a fost o primă mare victorie. Apoi, după câteva luni şi multe antrenamente, am ajuns să fac câte 7-8 kilometri odată“, povesteşte tânăra. 
 
Românca s-a obişnuit să câştige competiţiile de hand bike din întreaga lume
 
Doi ani mai târziu, a început o nouă etapă importantă în viaţa ei. Ana a redescoperit bicicleta, spre stupoarea celor care erau convinşi înainte că ea nu va mai putea să se deplaseze niciodată altfel decât în scaun rulant. Şi aşa a descoperit şi un nou sport, la care nici nu se gândise în trecut: hand bike.
 

Drumul spre medalii

 
„Deşi gândul mi-a rămas la bicicletă, au trecut mulţi ani până când am reuşit să mă urc din nou pe una. S-a întâmplat după ce l-am întâlnit pe Pierino Dainese, preşedintele unei societăţi sportive, care mi-a făcut rost de o bicicletă specială, prin intermediul lui Alessandro Zanardi. Asta a fost în 2017, în octombrie, iar după două săptămâni, lucram deja cu Zanardi, care m-a ajutat. Au urmat antrenamente intense şi o surpriză plăcută: am fost chemată la naţionala Italiei de hand bike“, rememorează Ana.
 
 
Din acest moment, ascensiunea româncei a fost una fulminantă. În martie 2018, era deja în pregătiri cu echipa Italiei. Au urmat două titluri de campioană naţională, apoi a mers cu Italia la Cupa Mondială din Belgia, unde a luat două medalii de bronz. Ulterior, a participat la Cupa Mondială din Olanda, unde a câştigat, de asemenea, o medalie de argint şi una de bronz. 
 
Ana Maria a câştigat un nou trofeu în Italia
 
Totul a culminat anul acesta, când a reuşit să câştige două medalii la Cupa Mondială, iar acum se pregăteşte pentru o nouă Cupă Mondială, care va avea loc în august, în Canada. Iar la orizont, anul viitor, se văd Jocurile Paralimpice de la Tokyo.
 
„Iniţial, când am fost chemată la echipa naţională a Italiei, nu i-am luat prea în serios. Nu voiam să-mi fac iluzii, mă gândeam că e prea greu. Dar am reuşit. Acum mă gândesc doar la Jocurile Paralimpice“, mărturiseşte românca.
 

Ultima oară în România, în 2017

 
Modestia şi felul ei de-a fi i-a cucerit şi pe şefii şi pe colegii ei de muncă. Deşi lipseşte destul de mult de job, pentru că participă la diverse competiţii de marcă, nimeni nu se supără pe ea, ba din contră. Colegii au ajuns să se mândrească cu ea, iar şefii sunt încântaţi să-i semneze concediile, ştiind care este scopul.
 
Singurul regret este că ajunge mai rar în România, unde mai are un frate, stabilit între timp la Ploieşti, şi un tată. De altfel, tatăl Anei este pensionar şi are unele probleme de sănătate, iar din această cauză nu-şi poate urma fiica în Italia. Însă Ana are grijă ca tatălui ei să nu-i lipsească absolut nimic, nici bani, nici medicamente, nici mâncare. 
„Ultima dată am reuşit să ajung în ţară în 2017. E mai greu de când fac hand bike, am multe cantonamente şi multe concursuri. Dar nu i-am uitat pe cei de acasă“, dă ea asigurări. 
 

„Pot spune că am reuşit în viaţă“

 
 
În prezent, la aproape 20 de ani de la accidentul care i-a schimbat într-o atât de mare măsură viaţa, Ana se declară satisfăcută de tot ceea ce a realizat până acum. Nu se lamentează şi nu se raportează la acel eveniment, ci se concentrează doar pe prezent şi pe viitor. Mai mult, se consideră un om norocos. Deşi în România ea este o necunoscută, în Italia a devenit celebră, iar televiziunile şi presa scrisă i-au prezentat în nenumărate rânduri povestea vieţii. Considerată o campioană şi un model, Ana se bucură de ceea ce are şi vrea să trăiască momentul. „
 
Am un job bun, colegii – cumsecade şi fac un sport la care am rezultate, iar oamenii mă apreciază. Acasă mă aşteaptă soţul meu şi două pisici la care ţin mult. Pot spune că am reuşit în viaţă“, a încheiat românca.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: