La două săptămâni după vizita la Nicula a premierului Ponta, mănăstirea primeşte două milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi soţia sa, în vizită la Nicula. 15 august 2014  FOTO: Florina Pop
Victor Ponta şi soţia sa, în vizită la Nicula. 15 august 2014  FOTO: Florina Pop

Mănăstirea Nicula, cel mai mare centru de pelerinaj ortodox din Transilvania, va primi două milioane de lei pentru continuarea lucrărilor începute acolo. Banii vin la două săptămâni după vizita premierului la Nicula, când promisese că va sprijini financiar sfântul lăcaş.

Alte câte două milioane de lei vor merge la Centrul Eparhial din Iaşi şi tot atâţia la Mănăstirea Tismana din judeţul Gorj. Cele 6 milioane de lei sunt din Fondul de rezervă bugetară. Două mănăstiri, Nicula din judeţul Cluj şi Tismana din Judeţul Gorj, vor primi, fiecare, câte 2 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului. Alte 2 milioane de lei vor merge la Centrul Eparhial Iaşi.

„Se aprobă suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2014 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, cu suma de 6.000 mii lei, la capitolul 67.01 «Cultura, recreere şi religie», titlul 59 «Alte cheltuieli», pentru Secretariatul de Stat pentru Culte, în vederea susţinerii cultelor, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre”, se notează în  Hotărârea de Guvern (HG) nr. 754, publicată vineri, 29 august în Monitorul Oficial.

Aceste alocări bugetare vin la două săptămâni după ce premierul Victor Ponta a vizitat, pe 15 august, mai multe mănăstiri din ţară, printre care şi Nicula.

La mănăstirea clujeană a fost primit atunci de mitropolitul Clujului, care i-a făcut premierului o scurtă prezentare a lăcaşului de cult şi i-a spus că „sunt încă în construcţii“. ”Şi acum suntem în construcţie. Se străduieşte stareţul să iasă ceva frumos”, a spus mitropolitul Andrei Andreicuţ. Premierul i-a răspuns: ”Ne zice părintele de ce mai are nevoie. Cine nu spune, nu primeşte”.

Stareţul mănăstirii Nicula spune, pentru „Adevărul“, că după vizita premierului s-a făcut o adresă în care s-au solicitat fonduri pentru continuarea lucrărilor. Adresa a fost însoţită de documente justificative.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, nu ştia de alocarea bugetară. „Banii sunt mai mult decât bineveniţi. Mănăstirea Nicula e unică şi prin pelerinajul care se face an de an“, susţine Ivanov.
Fondurile vor fi folosite, mai spune acesta, pentru amenajarea muzeului mănăstirii, a unei şcoli de pictură, dar şi pentru repunerea în circuitul cultural al sfântului lăcaş.

În acea adresă s-au cerut 4 miloane de lei, dar s-au primit jumătate.

Imagini de la pelerinajul din acest an, 2014, AICI.

Imagini de la pelerinajul din 2013, AICI şi AICI.

Imagini de la pelerinajul din 2012, AICI.

Imagini de la pelerinajul de acum 66 de ani, AICI.

Mai puteţi citi:

Nicula şi poveştile ei. Două Mării, mamă şi fiică, pelerine de-o viaţă, cer Fecioarei Maria un prunc

UPDATE FOTO VIDEO Cel mai mare pelerinaj din Transilvania. Mitropolitul Clujului: "Familia tradiţională se află în criză"

FOTO Nicula lui Bartolomeu Anania. Povestea casei unde fostul mitropolit a terminat de tradus Biblia

Paşte la mănăstirea Nicula, cel mai cunoscut loc de pelerinaj din Transilvania

Au apărut primele corturi în curtea Mănăstirii Nicula. Ultimele pregătiri la cel mai mare centru de pelerinaj din Transilvania

CFR suplimentează numărul de trenuri spre Gherla cu ocazia Sărbătorii Sfintei Maria de la Mănăstirea Nicula

15 august sau 8 septembrie: când spun românii „La mulţi ani!“ de Sfânta Maria?

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite