La 18 ani falsifica adeverinţe medicale cu parafă şi le vindea elevilor. Poliţiştii au confiscat teancuri de documente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 18 ani este cercetat sub control judiciar într-un dosar în care este suspectat că ar fi săvârşit fals în înscrisuri. Acesta ar fi creat şi vândut, la sume modice, elevilor din Cluj, adeverinţe medicale care aveau ştampile şi parafe. Se bănuieşte că ştampilele şi parafele ar fi fost falsificate.

Poliţiştii de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr bănuit de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Poliţiştii au făcut două percheziţii la adresa din buletin a tânărului şi la locul unde stătea de fapt acesta. 

„Conform probatoriului administrat, începând cu anul 2016, cel în cauză ar fi falsificat adeverinţe medicale, prin crearea sau utilizarea tipizatului unor adeverinţe similare cu cele eliberate de medicii de familie şi contrafacerea ştampilelor şi parafelor, în scopul utilizării acestora de către elevi pentru motivarea absenţelor“, precizează reprezentanţii IPJ Cluj.

Din datele de până acum, se crede că tânărul ar fi comercializat din 2016 astfel de înscrisuri în rândul elevilor de la şcolile de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

În urma percheziţiilor au fost ridicate sisteme informatice, imprimantă, zeci de tipizate de adeverinţe medicale necompletate sau adeverinţe medicale care aveau aplicate ştampile şi parafe.

Adolescentul a fost reţinut în primă fază, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus marţi, 6 martie, luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Mai puteţi citi:

Bărbat din Zimnicea, cercetat după ce a fost prins la volan. Motivul pentru care i s-a întocmit dosar penal 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite