VIDEO Mesaj către Iohannis de la #Rezist Cluj: „Să facă tot ce ştie, să oprim acest galop dement spre dictatură şi să luăm mafioţii de la butoanele ţării“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele statului, Klaus Iohannis, a participat duminică la deschiderea oficială a Olimpiadei Internaţionale de Matematică de la Cluj, iar apoi a făcut o vizită la Institutul Oncologic, unde mai mulţi clujeni i-au transmis mesaje de susţinere.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit la deschiderea Olimpiadei Internaţionale de Matematică şi apoi a făcut o vizită la Spitalul de Oncologie din Cluj. 

La ieşire a fost aşteptat de circa 20 de membri ai comunităţii #rezist care au scandat: „Clujul vă susţine” şi „Uniţi salvăm toată România”.

„Şi eu vă susţin”, a răspuns Iohannis şi s-a urcat în maşina cu care a venit fără să dea declaraţii presei. Oamenii au declarat jurnaliştilor că au venit în faţa Institutului Oncologic pentru că au dorit să transmită un mesaj de solidaritate preşedintelui.

”Libertatea noastră este mai presus decât tot. Nu vom lăsa istoria să se repete, suntem oameni tineri, vrem să trăim într-o ţară modernă, corectă şi civilizată, cu instituţii funcţionale. Nu putem să ne batem joc nici de bătrânii noştri, nici de copiii noştri, nici de educaţia noastră, nici de nimic. Iar domnul preşedinte pare că este cam singur şi toţi am putea să-i dăm sfaturi şi toţi avem câte ceva să zicem, dar până la urma urmei este singurul factor şi lider politic al momentului care încă nu a trădat societatea şi este cu noi. Şi de aceea am ţinut neapărat să ştie şi el şi să înţeleagă că este susţinut şi că nu este deloc singur în această bătălie. Suntem foarte foarte mulţi oameni în România şi în diaspora care susţinem în continuare lupta anti-corupţie.

Răul se întâmplă de obicei când sunt mulţi oameni care nu fac nimic şi când se lasă, dar noi nu ne vom lăsa. (...) Să continue să facă tot ce ştie, tot ce poate mai bine, să oprim acest galop dement în dictatură şi să luăm mafioţii de la butoanele ţării. (...) Este un moment în care avem nevoie de solidaritate. (...) Este momentul să ne unim cu toţii şi să nu lăsăm istoria să se repete a treia oară. Ar fi atât de trist”, a declarat unul dintre manifestanţii prezenţi azi, în faţa Institutului Oncologic.

Protestatarii au avut cuvinte de laudă la adresa Jandameriei Cluj, oraş unde protestele au fost mereu paşnice şi fără incidente.

Ştire iniţială

Preşedintele Klaus Iohannis a ţinut un discurs duminică, 8 iulie, la Cluj, la ceremonia oficială de deschidere a Olimpiadei Internaţionale de Matematică. 

„Sperăm că România să devină o destinaţie atractiva pentru cercetarea în domeniul matematcii şi ştiinţele care folosesc matematica”, a spus preşedintele Iohannis.

Klaus Iohannis a plecat de la Sala Polivalentă, unde a avit loc deschiderea Olimpiadei, şi este aşteptat la Spitalul de Oncologie.

Mai puteţi citi:

VIDEO Preşedintele statului, Klaus Iohannis, a participat la deschiderea Olimpiadei Internaţionale de Matematică

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite