Jobul plătit cu 15.000 de lei pentru care nu sunt candidaţi. Angajaţii trebuie să aibă 8 clase şi să facă un simplu curs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operatorii de macara sunt foarte greu de găsit şi au salarii uriaşe comparativ cu alţi angajaţi FOTO Pixabay
Operatorii de macara sunt foarte greu de găsit şi au salarii uriaşe comparativ cu alţi angajaţi FOTO Pixabay

Criza sanitară a afectat piaţa muncii şi salariile, iar creşterea astronomică a preţului la gaze şi electricitate le dau mari probleme de cap românilor. Există însă şi domenii în care angajaţii nu trebuie să aibă o pregătire specială pentru a câştiga salarii comparabile cu cele din IT

România rămâne una dintre ţările cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, chiar dacă salariul minim brut pe ţară este de 2.550 lei pe lună, începând de la 1 ianuarie 2022,  mai mult cu 10,9% faţă de nivelul din 2021. În realitate, venitul net al celor peste 1,5 milioane de români plătiţi cu salariul minim pe economie este de 1.524 lei, puţin peste 300 de euro.

Mult mai bune sunt salariile din construcţii, IT, telecomunicaţii sau retail. Spre exemplu, în domeniul construcţiilor aproape jumătate dintre angajaţi câştigă între 2.000 şi 4.000 de lei net ş doari 2,9% câştigă sub 2.000 de lei pe lună. Totodată, o treime dintre angajaţii din con­struc­ţii (34,5%) câştigă între 4.000 şi 7.000 de lei net pe lună, potrivit da­telor introduse de peste 370.000 de spe­cialişti care lucrează în acest sec­tor în Salario, comparatorul de salarii al platformei de recrutare eJobs şi citate de ZF.

„Cei mai căutaţi angajaţi din domeniu sunt muncitorii calificaţi şi necalificaţi. Pentru a-i atrage, angajatorii nu doar că le pun la dispoziţie diverse facilităţi şi beneficii, ci sunt dispuşi să le ofere şi salarii mari doar pentru a bate palma pentru o perioadă mai lungă de timp. În funcţie de caz şi de amploarea proiectelor, precum şi de experienţă, în construcţii se pot câştiga salarii şi de două-trei ori mai mari decât media naţională pentru anumite poziţii. Spre exemplu, un sudor câştigă în medie 4.000 de lei net, dar, în anumite cazuri, aceşti specialişti pot câştiga şi 2.000 de euro lunar“, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România.

Pe anumite poziţii specifice, salariile din domeniu pot depăşi cu mult media industriei. Potrivit sursei citate,  inginerii de proiectare poate avea un salariu de 20.000 lei , la fel ca inginerii de structuri construcţii, în timp ce inginerii mecanici şi cei de instalaţii ajung la un salariu de 18.250 lei, respectiv 17.719 lei.

În schimb, un simplu operator de macara ajunge la un salariu de 15.750 lei, iar un instalator/montator ţevi – 12.000 de lei, iar un zidar poate câştiga în medie 11.670 lei, devansând inginerii topografi care ajung să câştige până la 11.000 de lei. Interesant este că firmele care vor să angajeze în acest domeniu nu mai găsesc forţă de muncă în ţară şi sunt nevoite să apeleze la muncitori pe care îi aduc din Asia. Acest lucru poate să pară cu atât mai surprinzător cu cât oricine se poate angaja ca operator de macara cu condiţia să aibă 8 clase şi să fi urmat un curs de câteva săptămâni. Chiar dacă postul de operator de macara poate aduce venituri comparabile cu cele din IT, românii nu par interesaţi să lucreze în acest domeniu.

Vă mai recomandăm şi:

Primăria Cluj a scos la concurs un job plătit cu 10.000 de lei, dar nimeni nu-l vrea. Reacţia lui Emil Boc

Compania auto interesată să investească sume uriaşe în România. A mai tatonat piaţa locală, dar a ales atunci Turcia

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite