Iubitorii naturii au venit la Cluj. Peste 200 de elevi participă la Olimpiada Naţională de Geografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Azi, 7 aprilie, la Cluj a avut loc un nou examen scris la Olimpiada Naţională de Geografie. 221 de elevi din toată ţara concurează pentru primele trei poziţii.

Peste 200 de elevi din toată ţara se întrec la Olimpiada Naţională de Geografie la Cluj, oraş care găzduieşte pentru prima dată competiţia naţională la această disciplină. Întrecerea a debutat sâmbătă, 4 iunie. La festivitatea de deschidere, desfăşurată în sala Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai, au participat inspectorul şcolar general Valentin Cuibus, rectorul UBB, academicianul Ioan-Aurel Pop, inspectorul general în cadrul MECS, prof. dr. Steluţa Dan, decanul Facultăţii de Geografie, prof. univ. dr. Dănuţ Petrea, preşedintele onorific al Comisiei Centrale a Olimpiadei Naţionale de Geografie, prof. univ. dr. Pompei Cocean.

La festivitate a fost lansat şi Drapelul Olimpiadei Naţionale de Geografie, adus în scenă de doi elevi clujeni olimpici la geografie, astăzi studenţi, pregătit pentru a fi oferit în cadrul festivităţii de premiere judeţului organizator de anul viitor.

Duminică, 5 aprilie, participanţii la Olimpiada de Geografie au susţinut proba teoretică scrisă. Luni - proba practică, iar marţi, 7 aprilie - examenul scris în urma probei practice. Joi, 9 aprilie, se va stabili programul olimpiadei pentru formarea lotului naţional, iar vineri, 10 aprilie, la ora 10.00, va avea loc premierea celor mai buni elevi în aceeaşi sală unde a avut loc deschiderea.

Mai puteţi citi:

Genialii României la Informatică şi-a dat întâlnire la Târgovişte, la Olimpiada Naţională. Olimpic: subiectele au fost foarte grele anul acesta

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite