Misterioasele piramide din centrul Clujului. Fascinaţia pentru Egipt a elitelor transilvane
0Povestea celor două cripte în formă de piramidă dintr-unul dintre cele mai vechi cimitire ale Clujului poate să fie punctul de plecare pentru una dintre cărţile lui Dan Brown. Cea mai spectaculoasă criptă a aparţinut dinastiei de farmacişti Mauksch-Hintz, care are o istorie de două veacuri, iar cealaltă, familiei de conţi Beldi.
„Înainte! Amintiţi-vă că de pe culmile acestor piramide ne privesc 40 de secole“, îşi motiva soldaţii, în vara toridă a anului 1798, generalul Napoleon Bonaparte, înaintea sângeroasei lupte care avea să intre în istorie drept Bătălia de la Piramide.
Francezii au obţinut atunci o victorie zdrobitoare împotriva forţelor conduse de liderii mameluci locali, distrugând aproape întreaga armată otomană staţionată în Egipt. Confruntarea e memorabilă nu numai ca un moment-cheie în dezvoltarea tacticii militare – batalionul pătrat al lui Napoleon reuşind să ţină piept atacurilor violente ale cavaleriei mameluce, ci şi pentru că a deschis campania de cucerire a Egiptului.
Efectul victoriilor de pe front s-au văzut, ulterior, în arta şi arhitectura din Europa. Exotica ţară a piramidelor a fost des-crisă în cele mai fine detalii de cei 160 de oameni de ştiinţă care l-au însoţit pe Bonaparte. Aceştia, împreună cu vreo 2.000 de artişti şi tehnicieni, au realizat monumentala lucrare „Descrierea Egiptului“, o serie de publicaţii care au apărut din 1809 până în 1829, cu scopul de a cataloga cuprinzător toate aspectele vieţii în Egiptul Antic şi modern. Aşa că fascinaţia elitelor pariziene şi, ulterior, europene pentru cultura egipteană este lesne de înţeles.
Renaşterea egipteană, de la Canova la Napoleon
Renaşterea Egipteană a devenit una dintre expresiile stilului Empire – care a făcut parte din a doua etapă a neoclasicismului. Acest nou stil a înflorit între 1800 şi 1815 în Franţa şi s-a răspândit în întreaga Europă şi în Statele Unite, manifestându-se în toate domeniile, de la arhitectură, artă decorativă şi vizuală la mobilier.
Veneţianul Antonio Canova (1757-1822) a fost unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai neoclasicismului în sculptura europeană şi a devenit celebru pentru monumentele funerare în formă de piramidă pe care le-a conceput. În 1798, i s-a comandat o criptă pentru arhiducesa Maria Christina, una dintre fiicele împărătesei Maria Theresa a Austriei. Atunci, Canova a putut să transforme în realitate un proiect mai vechi, rămas nerealizat: un monument funerar în formă de piramidă pe care îl proiectase, cu câţiva ani înainte, pentru marele pictor Tiţian.
Monumentul funerar din Biserica Augustiniană din Viena a devenit un simbol. Se zice că însuşi Napoleon, în timpul primei ocupaţii franceze a Vienei, din noiembrie 1805, a zăbovit o jumătate de oră admirându-l. Impresionat de creaţia lui Canova, a hotărât să-i solicite imediat serviciile – aşa se face că una dintre cele mai cunoscute sculpturi ale generalului francez îi aparţine sculptorului veneţian.
Cripta în formă de piramidă a sculptorului italian Antonio Canova. FOTO: Trip Advisor
Aventurile unui sas în Egipt
În Franţa criptele piramidale au devenit rapid un trend, însă în Europa de Est au rămas o raritate. Totuşi, fascinaţia pentru Egipt a ajuns şi în rândul elitelor transilvănene. Sunt binecunoscute aventurile în Orientul Apropiat şi în Africa ale sasului Franz Binder din Sebeş (1824-1875).
A plecat în lunga călătorie în 1849, în încercarea de a-l găsi pe fratele său vitreg, Samuel Mauksch, care se angajase în armata egipteană. În peregrinările sale, Binder a intrat în contact cu triburi din regiunea Nilului superior, fiind primul european care, în 1853, ajungea în această zonă din inima Africii.
A făcut multe expediţii, întâlnind triburi şi observându-le obiceiurile: „Sillukii umblă goi, cu corpurile acoperite de cenuşă, cei din Njam-Njam îşi ascut caninii, fiind carnivori sau chiar canibali“.
În timpul acestor călătorii a colecţionat obiecte etnografice, dar şi plante, pe care apoi le-a oferit spre studiu. A semnalat chiar şi o specie de maimuţă uriaşă, o gorilă, pe care cercetătorii au descoperit-o oficial abia în anul 1903. „Am trecut prin multe lucruri pe care, înaintea mea, aproape niciun european nu le trăise. Pentru mulţi negri eu eram întruchiparea primei cunoştinţe cu un alb“, scria Franz Binder. Colecţia de obiecte etnografice pe care a donat-o Sibiului este, conform cercetătorului W. Hirschberg de la Museum für Völkerkunde din Viena, cea mai veche colecţie din regiunea superioară a Nilului pe care o cunoaştem azi.
Praful de mumie şi veşnicia
Însă nu doar Franz Binder era pasionat de Egipt. La fel de pătimaşe erau şi nişte rude îndepărtate de-ale lui. Exploratorul a făcut parte dintr-o cunoscută familie de farmacişti din Sebeş – familia Mauksch.
O ramură a familiei, care se stabilise în Cluj, Mauksch-Hintz,
a ridicat, în 1835, cu 14 ani înainte de plecarea lui Binder în Egipt, cea mai spectaculoasă criptă din cimitirul central al oraşului: un monument funerar în forma unei piramide, realizat din blocuri de piatră.
Cripta piramidală se găseşte şi astăzi în cimitirul Hajongard, înfiinţat în secolul XVI, după epidemia de ciumă din 1585. „Piramidele continuă să servească drept tribut pentru cei care au organizat atât de abil eforturile a mii de oameni, în încercarea de a nega finalitatea morţii şi limitările timpului, lăsând în urmă ceva care ar putea dura pentru totdeauna“, credea scriitorul american David Macaulay.
Nu se cunosc motivele pentru care văduva lui Johan Martin Mauksch, Eleonora Lassgalner, a comandat în 1835 o criptă piramidală care să găzduiască somnul de veci al membrilor primei dinastii de farmacişti din Cluj, însă cert e că stilul Empire era la modă în acea vreme printre elitele Occidentului. Există însă indicii care atestă că familia Mauksch avea afinităţi pentru cultura faraonilor: pe rafturile farmaciei, în secolul XVIII, se găsea, printre cele mai exotice leacuri, şi praful de mumie, un ingredient despre care se credea că prelungeşte viaţa şi vindecă toate bolile, inclusiv ciuma şi holera, povestea, în 2013, custodele Muzeului Farmaciei din Cluj, Radu Crişan, pentru „Lonely Planet“.
Cavoul Mauksch-Hintz a fost realizat din blocuri de piatră, în formă de piramidă. FOTO:Fundaţia Hajongard
O veche istorie de familie
Povestea familiei începe la Cluj, cu Tobias Mauksch. Însă acest nume de familie e întâlnit în secolele XVIII-XIX în mai multe oraşe transilvănene – Bistriţa, Târgu Mureş, Sebeş, Sibiu – şi din Ungaria – Eger şi Caşovia, explică istoricul clujean Lukács József. Familia Mauksch, formată în mare parte din farmacişti, este originară din regiunea Munţilor Tatra, din nordul Slovaciei contemporane.
Zona în care se aflau mai multe orăşele săseşti se numea Zips. Clujeanul Tobias Mauksch s-a născut în 1727 în oraşul Kežmarok. Din cauză că a rămas orfan de tată pe la 12-13 ani, în jurul anului 1740, a fost trimis la Cluj să-şi facă ucenicia în farmacia verişorului său, Samuel Schwartz. Aici a învăţat bazele meseriei, apoi a lucrat în farmacii din Ludwigsburg şi Stuttgart pentru a-şi desăvârşi pregătirea. S-a întors la Cluj în 1752 şi a cumpărat farmacia lui Schwartz.
În 1756, Tobias s-a însurat cu fata unui negustor din Caşovia, Suzana Sartorius, care i-a dăruit nouă copii înainte de a muri. În 1772, s-a recăsătorit cu o fată de negustor din Gyor, Suzana Habermeyer, cu care a avut tot nouă copii. Dintre aceştia, însă, doar zece au ajuns la maturitate – doi băieţi şi opt fete. Ambii săi băieţi, Tobias (1769-1805) şi mezinul Johan Martin (1783-1817), au ajuns farmacişti şi au lucrat în Cluj. Johan urma să profeseze la farmacia cumpărată de familie în Târgu Mureş, iar în procesul de pregătire al acestuia, Tobias Mauksch a lăsat posterităţii un set de instrucţiuni de câteva zeci de pagini despre cum trebuie să fie administrată farmacia, document care e unul dintre cele mai valoroase izvoare ale meseriei de farmacist din Transilvania, explică Lukács József.
Descendenţii familiei – care a devenit Mauksch-Hintz după ce fiica lui Johan s-a căsătorit cu pastorul evanghelic de Sighişoara, Georg Gotlieb-Hintz – au păstrat farmacia din centrul Clujului până la naţionalizarea din 1949. Chiar şi aşa, aceştia au activat ca farmacişti până în jurul anului 1990. Astfel, afacerea a funcţionat timp de aproape 200 de ani, din 1752 până în 1949, iar în 1954 a fost transformată în muzeu. „Dacă nu mă înşel, în 1992 a murit ultimul Hintz de la Cluj. Este o familie care, în toată această perioadă, a avut un rol foarte important în comunitatea evanghelică din Cluj şi care s-a maghiarizat în a doua jumătate a secolului XIX“, relatează istoricul. Moştenitorii familiei locuiesc acum în Germania şi au obţinut, în anii trecuţi, retrocedarea celebrei clădiri în care a funcţionat farmacia Mauksch-Hintz.
„Dintr-o dată, Egiptul a devenit o modă”
După moartea tragică a lui Johan Martin, soţia lui, Eleonora Lassgalner (1786-1850), s-a recăsătorit cu Slaby Daniel (1783-1835), de meserie tot farmacist. A hotărât, însă, să construiască renumitul cavou-piramidă după ce şi-a pierdut şi al doilea soţ.
„Când a murit al doilea soţ, văduva s-a apucat să construiască un cavou al familiei, aşa că Slaby Daniel nu e înmormântat în cavou, ci alături, la fel cum a fost înmormântat şi bătrânul Tobias Mauksch, care are un monument funerar în faţa criptei“, spune istoricul clujean. Cripta a fost finalizată în 1835.
Monumentul funerar, impunător şi misterios, este realizat în stil clasicist, explică Lukács József. Camera mortuară este acoperită cu plăci din piatră care imită o piramidă egipteană. Pe latura estică a cavoului se află intrarea în camera mortuară, ce seamănă cu intrarea într-un templu: portalul e format dintr-un timpan, susţinut de patru coloane dorice. În stânga şi în dreapta uşii se găsesc reliefuri sculptate în marmură, tot în stil clasicist, unul cu silueta unei femei şi celălalt cu silueta unui bărbat. Aceste personaje amintesc de faimosul cortegiu pe care sculptorul Antonio Canova l-a realizat pe cripta arhiducesei Maria Christina din Biserica Augustiniană. „Detaliile acestor reliefuri fac trimitere la trecerea timpului – de exemplu, găsim acolo simbolul clepsidrei, simbolul craniului, o urnă , dar şi la meseria de farmacist, găsim simbolul şarpelui.“
Originea piramidală a cavoului Mauksch-Hintz se găseşte chiar în trendurile vremii, explică istoricul clujean: în contextul în care nobilimea occidentală a început să călătorească tot mai des în Egipt, vestigiile de pe malurile Nilului au devenit populare pe bătrânul continent. „Dintr-o dată, Egiptul a devenit la modă.“ Aşa că, fireşte, elemente ale artei şi arhitecturii Egiptului Antic au fost reinterpretate şi inserate şi în lucrările franceze şi europene ale vremii.
„În această tendinţă de răspândire a idealurilor despre Egiptul Antic trebuie să căutăm şi originea cavoului în formă de piramidă din Cluj“, spune Lukács József. Dacă în Vest, îndeosebi în Franţa, se mai găsesc astfel de cavouri, în această parte a Europei de Est sunt foarte puţine, mai adaugă istoricul. „În principalul cimitir din Cluj găsim două astfel de monumente: dintre acestea, doar cel al familiei Mauksch e construit chiar din blocuri de piatră; celălalt, care aparţine familiei Beldi, are doar un acoperiş în formă de piramidă, acoperit cu ţiglă şi cu tablă.“
Aceeaşi explicaţie este prezentată şi de istoricul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, coautor al unei cărţi despre cimitirul Hajongard, care precizează: „După activitatea înfloritoare caracteristică fazei stilistice a barocului târziu, sculptura înregistrează în Clujul veacului al XIX-lea un veritabil regres. Singurele lucrări neoclasice meritorii au fost opera unor meşteri din afara oraşului, iar cea mai timpurie dintre acestea este mormântul familiei Mauksch, terminat în 1835, care are forma unui mic templu neoclasic, completat de un fel de piramidă“.
Cripta Beldi are în partea din spate un acoperiş în formă de piramidă. FOTO: Fundaţia Hajongard
O familie de conţi care a condus Clujul
Cealaltă criptă piramidală din Hajongard a aparţinut unei familii de nobili secui. „Familia se numeşte Beldi de Ozun. Beldi face referire la satul Beldiu din judeţul Alba.
Numele arată că strămoşul acestei familii era originar din Beldiu şi a ajuns în secuime, în apropiere de oraşul Sfântu Gheorghe, în localitatea Ozun. Acolo era fieful familiei“, explică Lukács József. Până în secolul XVII, membrii acestei familii se numărau printre fruntaşii secuilor, iar apoi au intrat în marea politică: au început să ocupe demnităţi importante în cadrul Principatului Transilvaniei.
„Au fost juzi regali, respectiv căpitani ai diferitelor scaune secuieşti. Un membru al familiei a murit la Şelimbăr, luptând în armata principelui Andrei Bathory. Beldi Pal sau Paul Beldi al III-lea a ajuns atât de influent în a doua jumătate a secolului XVII încât principele Mihail Apafi a dispus executarea lui, pentru a nu deveni pretendent la tronul Transilvaniei.“ Principele l-a trimis pe Paul Beldi în misiune diplomatică la paşa din Timişoara, iar pe acesta din urmă l-a rugat să-l execute.
Omul care a modernizat oraşul
După un secol, în 1771,o ramură a familiei a obţinut titlul de conte de la împărăteasa Maria Tereza. Cavoul din Hajongard a fost construit în jurul anului 1870 de contele Ferencz Beldi (1798-1880) şi de soţia sa, Danielle Jofia. Ferencz Beldi a fost şambelan cezaro-crăiesc şi comite suprem al comitatului Târnava.
Fiul cel mare al acestuia, contele Akos Beldi de Ozun (1846-1932), a fost o personalitate importantă a Clujului la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. „A fost şambelan sau cămăraş regal, dar a avut şi o carieră politică importantă, fiind membru perpetuu al Camerei superioare a Parlamentului maghiar, cavaler al Ordinului Leopold, preşedintele de onoare al Asociaţiei pentru Cultura Maghiară din Transilvania.
O perioadă a fost director al Teatrului Naţional din Cluj şi, foarte important, timp de 17 ani, între 1888 şi 1905, a fost comite suprem al comitatului Cluj şi al oraşului Cluj, un fel de şef al judeţului, care cumula funcţiile de acum de prefect şi de preşedinte al consiliului judeţean“, spune Lukács József. În cei 17 ani în care a condus Clujul, oraşul s-a dezvoltat în mod extraordinar: a fost realizată, în mare parte, reţeaua de apă şi canalizare, au fost construite clădiri importante din oraş, precum clădirea centrală a Universităţii, clinicile universitare, cazărmi şi Teatrul Naţional.
Ce aduceau nobilii ardeleni din Africa
După 1919 contele Beldi se stabileşte în Ungaria şi moare la Budapesta, în 1932. Rămăşiţele lui au fost repatriate şi înhumate în cavoul familiei, construit tot în formă de piramidă, în Hajongard. „Pe cavou a fost un uriaş crucifix din piatră, care s-a rupt sau a fost rupt prin 1990, schimbându-se astfel înfăţişarea faţadei. În 2010, cavoul a fost cuprins de flăcări. Sunt două variante: unii spun că cineva a dat foc acoperişului, iar alţii spun că din cauza caniculei lemnul uscat de sub tabla acoperişului a luat foc. După câţiva ani, cavoul a fost renovat de Fundaţia Hajongard“, relatează Lukács József.
Cu privire la forma cavoului, istoricul susţine că, în mod sigur, cei care l-au comandat au avut în vedere piramidele. „Dacă cineva din familie a călătorit în Egipt, nu ştiu, dar era la modă şi şi-au permis. Să ne amintim că în această perioadă un aristocrat ardelean a făcut o călătorie în Africa de Est, descoperind mai multe lacuri. Era la modă ca membri ai aristocraţiei să se ducă în Egipt, să se ducă la vânătoare în Africa şi de acolo să se întoarcă cu tot felul de animale împăiate, pe care le dăruiau diferitelor colegii. Prima colecţie a muzeului zoologic din Cluj era formată din obiecte obţinute astfel. Muzeul Colegiului Reformat din Aiud a fost compus, de asemenea, din aceste donaţii ale aristocraţiei ardelene.“
„S-ar putea vorbi de o tradiţie masonică“
Fiind singurele piramide din vastul cimitir Hajongard, monumentele funerare au stârnit numeroase speculaţii. Au fost voci care au insinuat că Eleonora Lassgalner ar fi fost influenţată de o posibilă tradiţie masonică a familiei de farmacişti, fiind cunoscut faptul că elitele transilvănene considerau masoneria „ceva şic“, după cum explică istoricul Lukács József.
Craniul, şarpele şi clepsidra pot fi interpretate ca simboluri masonice şi pot susţine un astfel de scenariu. Dar istoricul Bogosavlievici e de părere că nu poate fi vorba de aşa ceva: sunt simboluri specifice farmacologiei, mai degrabă decât masoneriei. Istoricul clujean Attila Varga, care a scris despre francmasoneria din Banat, Transilvania şi Ungaria în secolele XVIII-XX, precizează şi el: „N-am găsit vreo urmă care să indice legătura dintre familia Mauksch-Hintz şi masonerie“.
În schimb, Attila Varga susţine că e posibilă o legătură cu masoneria în cazul celeilalte cripte piramidale din Hajongard. „La familia Beldi lucrurile sunt mai complicate, pentru că, de-a lungul timpului, au existat persoane care au aderat la masonerie, deci cred că s-ar putea vorbi aici de o tradiţie masonică, ceea ce explică de ce mormântul are formă de piramidă“, a precizat cercetătorul, subliniind că discuţia trebuie sa rămână deschisă până apar documente concrete.
Citeşte şi
Cimitirul Hajongard pe lista UNESCO, între dorinţă şi putinţă
Se încarcă comentariile...
