INTERVIU Istoricul Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB Cluj: De ce ar trebui românii să-l sărbătorească pe unul dintre cei mai importanţi regi ai Ungariei

INTERVIU Istoricul Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB Cluj: De ce ar trebui românii să-l sărbătorească pe unul dintre cei mai importanţi regi ai Ungariei

Ioan Aurel Pop

Comunitatea maghiară nu are motive de sărbătoare cu ocazia Centenarului, susţinea liderul UDMR Kelemen Hunor anul trecut. În condiţiile în care comunitatea maghiară îl celebrează, în 2018, în cadrul Anului European al Patrimoniului, pe Matia Corvin, „Adevărul” a vorbit cu istoricul clujean Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj, despre importanţa regelui maghiar pentru români.

Ştiri pe aceeaşi temă

Matia Corvin, unul dintre cei mai importanţi regi medievali europeni, este personajul central al evenimentelor organizate de Ungaria cu ocazia „Anului European al Patrimoniului Cultural”, o premieră a Uniunii Europene pusă la punct cu scopul de „a încuraja mai mulţi oameni să consolideze sentimentul de apartenenţă la un spaţiu european comun”.

Cu această ocazie, fiecare ţară membră a Uniunii va organiza mii de activităţi culturale. Sloganul ales pentru anul acesta este „Patrimoniul nostru: unde trecutul se întâlneşte cu viitorul”. Matia Corvin, fiul voievodului român Ioan de Hunedoara şi al Elisabetei Szilágyi, care aparţinea unei puternice familii nobiliare maghiare, s-a născut la Cluj Napoca, în casa unui negustor sas, Iacob Mehffi, şi a ajuns unul dintre cei mai importanţi regi ai Ungariei. 
 
În Anul European al Patrimoniului Cultural, maghiarii sărbătoresc 560 de ani de la înscăunarea lui Matia Corvin pe tronul Ungariei (14 februarie 1459) şi 575 de ani de la naşterea sa la Cluj (23 februarie 1443). Sunt acestea ocazii de sărbătoare şi pentru români?, asta l-am întrebat pe istoricul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai. În ciuda faptului că un important lider al UDMR spunea că Centenarul nu este un motiv de sărbătoare pentru comunitatea maghiară, istoricul clujean, specializat pe perioada medievală, este de părere că „românii ar avea motive de celebrare, de amintire, de reflecţie în legătură cu Matia Corvin.”
 
 

Reporter Adevărul: Anul 2018, anul european al patrimoniului, a fost dedicat de Ungaria regelui Matia Corvin, care urmează a fi sărbătorit în întreg bazinul carpatic. Au fost invitate instituţiile de cercetare istorică din România să se alăture acestei iniţiative?

 
Ioan-Aurel Pop: Da, viaţa şi domnia regelui Matia Corvin merită să fie cunoscute, dar nu fiindcă insistă politicienii maghiari de astăzi şi nici datorită măruntului pretext (560 de ani de la încoronare), ci pur şi simplu pentru că este vorba despre memoria noastră colectivă, despre trecutul unor ţări şi regiuni care au fost cândva sub autoritatea acestui mare suveran renascentist. „Bazinul carpatic” este un concept impropriu pentru români şi pentru alţi europeni, dar intrat adânc în conştiinţa publică ungară şi în mitologia naţionalistă ungară. Conform limbajului geografic de specialitate, există bazine ale râurilor, nu ale munţilor. Între munţi sunt depresiuni, podişuri, văi etc. 
 
Istoriografiile ungară şi română sunt încă realităţi paralele. Dacă se fac cercetări comune ale specialiştilor români şi maghiari, acestea sunt, de cele mai multe ori, rodul iniţiativelor individuale, nu instituţionale, deşi mai funcţionează încă o comisie bilaterală de istorici a academiilor celor două ţări.    
 

Un lider marcant al UDMR susţinea, lipsit de eleganţă, că anul centenarului nu este un motiv de sărbătoare pentru comunitatea maghiară. Românii din Transilvania în special, şi cei din întreaga ţară, ar avea, după părerea dumneavoastră, un motiv de sărbătoare la împlinirea a 560 de ani de la înscăunarea lui Matia Corvin pe tronul Ungariei (14 februarie 1459) şi 575 de ani de la naşterea sa la Cluj (23 februarie 1443)? Ce a însemnat Matia Corvin pentru români?

 
Unii lideri maghiari au folosit vorbe chiar şi mai neelegante – ca să nu spun altfel – decât cele evocate de dumneavoastră mai sus. Asta deşi liderii UDMR şi ai altor organizaţii maghiare din România ar trebui să ştie că cinstirea Zilei Naţionale este o îndatorire a cetăţenilor oricărei ţări. Aici nu discutăm motivele de bucurie ori de tristeţe, ci obligaţiile publice şi cetăţeneşti.
 
Pe de altă parte, există lideri maghiari care cred că monopolul sentimentelor naţionale şi naţionaliste le au numai anumite popoare „civilizatoare”, alte popoare – cele declarate „fără istorie”, de exemplu – trebuind să fie mereu exclusiv altruiste, universaliste, permisive, supuse etc.
 
Românii, dacă s-ar apleca asupra istoriei secolului al XV-lea – dar cine să mai facă asta şi cu ce folos?, ar avea motive de celebrare, de amintire, de reflecţie în legătură cu Matia Corvin. Nu doar naşterea sa la Cluj, nu doar spiţa lui româno-maghiară, nu doar legăturile cu Occidentul, nu doar apărarea Creştinătăţii, nu doar visurile imperiale, dar şi feudele ardelene recunoscute lui Ştefan cel Mare, fondarea sub el, sub Matia, a episcopiei/ arhiepiscopiei/ mitropoliei româneşti de la Feleac (la câţiva paşi de Cluj), porecla de „crăişor al românilor” (Valachorum regulus) dată lui în anumite împrejurări, susţinerea succesiunii fiului său Ioan Corvin la tronul Ungariei de către Ştefan cel Mare etc. 
 

Legătura dintre Ştefan cel Mare şi Matia Corvin este prea puţin studiată, crede Ioan-Aurel Pop.
 
Legăturile dintre Matia Corvin şi domnii români extracarpatici sunt încă relativ puţin studiate şi cunoscute, ca şi donaţiile făcute de marele rege românilor transilvani sau politica sa tolerantă faţă de clerul ortodox din Maramureş şi nu numai. Să nu uităm că sub Matia se văd încă urmările actului unirii religioase de la Florenţa (1439), când se mai credea în anumite cercuri în forţa de coeziune a blocului creştin european, aflat faţă în faţă cu asalturile otomane. Noi nu trebuie să ne apropiem însă de regele din neamul de Hunedoara în funcţie de sentimentele noastre naţionale şi politice de astăzi, ci în raport cu epoca trăită de el, cu idealurile ei şi cu posibilităţile ei. Etnicitatea se trăia atunci la o cu totul altă intensitate, pe prim plan aflându-se apartenenţa la lumea creştină, la o stare anume, la o regiune etc. Asta nu înseamnă că oamenii erau inconştienţi de diferenţele lingvistice, confesionale, de obiceiuri şi tradiţii. Despre Matia însuşi, un autor umanist polonez din secolul al XVI-lea spune că, la primirea unor soli ai lui Ştefan cel Mare, regele, auzindu-i, l-ar fi oprit pe interpret (traducător) şi ar fi spus că, dacă aşa suna limba lor, nu avea nevoie de intermediar, fiindcă aceea era şi limba strămoşilor săi. Este evident că etnicitatea nu era pe prim plan, dar conta, totuşi, şi atunci ...    
 
 

Cercetările dumneavoastră demonstrează ca regele Matia Corvin  era conştient de moştenirea istorică a vechii Dacii. Se poate vorbi de un „plan dacic” în această epocă?

 
Nu ştiu cât era conştient de ceea ce numiţi „moştenire istorică”, dar era conştient de Dacia. Regele era, evident, beneficiarul unei educaţii umaniste şi avea gusturi de cărturar renascentist. Dacă luăm numai fondarea impresionantei biblioteci „Corvina” şi ne putem convinge de acest fapt. Matia avea în minte moştenirea sa romană şi ideea că descinde din romani, ceea ce l-a condus şi la porunca de alcătuire a imaginarei şi ingenioasei sale genealogii.
 
Ascendenţa în familia romană Corvina este o contrafacere evidentă, dar nu şi originea romană în sine, care se leagă – fără niciun dubiu – de spiţa românească a neamului tatălui său. Cu alte cuvinte, dacă românii se trăgeau din romani – ceea ce era un loc comun la toţi umaniştii din epocă – atunci şi regele, fiind neam de român, se trăgea tot din romani.

Artificiul a venit la căutarea familiei, care trebuia să aibă o relaţie cu însemnul heraldic al corbului cu inel, similar celui din stema Basarabilor. De fapt, Iancu de Hunedoara nu a ştiut niciodată că avea să fie declarat un Corvin, iar numele de Corvin l-a purtat, în mod oficial, pentru prima dată, abia nepotul voievodului şi fiul lui Matia, anume Ioan. Dacia, Pannonia, Moesia, Raetia etc. erau pe vremea lui Matia realităţi antice reînviate, după maniera autorilor umanişti de a arhaiza numele de locuri, în funcţie de geografia de pe vremea Imperiului Roman. Astfel, în unele cancelarii occidentale, Transilvania, Ţara Românească şi Moldova erau numite Dacia, iar lideri precum Matia sau Ştefan al III-lea cel Mare erau văzuţi de unii principi occidentali – inclusiv în contextul cruciadei târzii – drept „regi” sau „conducători ai Daciei”. Se poate vorbi despre un „plan dacic” în sens renascentist şi creştin şi nu naţional, dar sensul naţional avea să vină în timpurile moderne, prin acordarea unor semnificaţii etnico-naţionale anumitor fapte care puteau fi privite ca prolog sau prevestitor al agregărilor de mai târziu.   
 
 

Matia Corvin, într-o gravură medievală

Pentru ca suntem in Anul European al Patrimoniului cultural, cum credeţi ca ar putea fi valorificat mai bine patrimoniul epocii lui Matia Corvin în România? Cum credeţi că ar trebui să valorifice Clujul locurile din oraş, cum ar fi casa în care s-a născut, care se leagă de viaţa lui Matia Corvin, dar şi numeroasele legende care circulă în legătură cu vizitele sale aici?

 
Regele Matia se intitula pe scurt regele Ungariei, dar el era şi rege sau conducător al Croaţiei, al Dalmaţiei, al Bosniei, al Slavoniei, al Slovaciei, al Transilvaniei etc. adică era un suveran „internaţional”, cum am zice azi. 
În cazul nostru, figura sa este un simbol deopotrivă pentru unguri şi pentru români şi, în loc să dezbine, ar fi firesc să unească. Iar această unire ar putea începe prin valorificarea eficientă a patrimoniului rămas de la el sau din vremea sa. 
 
Casa în care s-a născut (Casa Mech, pe atunci un han, acum o cochetă clădire renascentistă a Universităţii de Artă şi Design) era a unui sas (german) din Cluj şi există încă, în stare foarte bună. Ungurii, la Mileniul lor (circa 1896) şi românii după cam 100 de ani, au pus inscripţii cam exclusiviste pe clădire, dar asta are, în context, mai puţină importanţă. 
 
Ce temă de reflecţie: un fiu de voievod român (şi de nobilă maghiară) se naşte într-o casă a unui german şi ajunge rege al Ungariei! Aceasta îl poate face simbol european şi nu trebuie să-l închidă în chingi naţionale exclusive. 
 
Unde mai punem că, Ioan Fadrusz – sculptorul care i-a făcut faimoasa statuie pe la 1900 – era născut la Bratislava, în viitoarea capitală a Slovaciei! Prin urmare, ar fi interes pentru mulţi europeni ca – în căutarea epocii şi personalităţii lui Matia Corvin – să vină la Cluj şi în România. Dar pentru asta, ei trebuie ademeniţi şi noi nu ne pricepem la asta, din păcate! Sigur, încep să vină, dar nu câţi ar putea şi ar trebui. Totuşi, în anul 2017 călătorii de pe Aeroportul Avram Iancu din Cluj-Napoca au fost de circa 3 milioane, veniţi, e drept, mai mult pentru festivaluri şi concerte decât pentru Matia...            
 
 

În prefaţa cărţii sale dedicate lui Matia Corvin - „The Raven King” -  istoricul Markus Tanner susţinea că în România există o „atitudine duşmănoasă faţă de memoria lui Matei Corvin”, exemplificând situaţia statuii din perioada Funar, când a fost înconjurată de săpături arheologice, iar băncile din zonă au fost vopsite în culorile drapelului. De asemenea, se vorbeşte despre casa în care s-a născut Matia, care nu este explorată turistic. Credeţi că această ostilitate există acum? 

 
Eu nu mai remarc acest lucru! Au fost „atitudini duşmănoase” grave în trecut dinspre ambele părţi în privinţa simbolurilor considerate exclusiviste, dar acele vremuri, din fericire, au trecut. Între timp, statuia regelui a fost restaurată cu fonduri din România şi Ungaria, iar la reinaugurarea ei, miniştrii culturii din Ungaria şi România au vorbit deopotrivă ungureşte, fără să întâmpine ostilitate din partea populaţiei majoritare. Nu ştiu în câte locuri din Europa Centrală şi de Sud-Est se întâmplă asemenea lucruri! „Casa Matei” nu este suficient exploatată turistic, dar acest fapt se datorează, cred, şi destinaţiei sale didactice. Sunt convins că se caută şi se vor găsi soluţii de valorificare mai bună a micului palat.     
 
 Castelul Corvinilor din Hunedoara este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România.
 

Care este lecţia pe care ne-a lăsat-o Matia Corvin, descendentul unei familii de valahi care a ajuns unul dintre cei mai importanţi regi ai Ungariei şi ai Europei, în contextul relaţiei de astăzi dintre România şi Ungaria, dar şi în contextul problemelor cu care se confruntă acum România şi Europa astăzi? 

 
Lecţia este – cum încercam să spun – una de înţelepciune şi de concordie. Păcat că noi nu suntem capabili să-i înţelegem încă mesajul. Este drept că anumiţi români – în câteva momente încordate de după 1918 – şi-au dat în petec (mai recent, mai ales sub primarul Gheorghe Funar), dar nici unii unguri nu fost deloc generoşi, ci exclusivişti, superiori, aroganţi în preamărirea „regelui ungur” Matia. 
 
În aceste serbări, mai ales din secolul al XIX-lea încoace, „neamul „supus de valahi”, născuţi să fie „slugi”, nu a avut rezervat niciun loc şi niciun rol. Când nu au fost jigniţi, românii au fost – cu astfel de ocazii –, în cel mai bun caz, ignoraţi.
 
Or, nu se mai poate să nu ne valorificăm şi preţuim simbolurile care ne apropie şi ne pot uni. Trăim împreună de o istorie întreagă, uneori am supravieţuit, alteori am vieţuit, dar am şi convieţuit. Ne-am amestecat prin aşezări mixte, prin prietenii şi chiar prin căsătorii, am petrecut sărbători religioase împreună, am fost la ceremonii cu toţii, deopotrivă la bucurie şi la tristeţe.
 
Matia a domnit peste multe neamuri şi credinţe şi a ştiut să păstreze echilibrul în regiune. Cred că, în afară de istorici, care se  cuvine să ştie tot ce se poate despre rege şi epoca sa, publicul de astăzi trebuie să preia această lecţie generoasă a echilibrului, a cumpătării, a înţelegerii, fiindcă sol lucet omnibus („Soarele străluceşte pentru toţi”).       
 
Citeşte şi
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: