INTERVIU Gabriel Boştină: „Nu sunt genul care aleargă după banderola de căpitan”

Mijlocaşul Gabriel Boştină, transferat de la Dinamo la „U” Cluj în urmă cu două săptămâni, spune că în echipă sunt alţi jucători care ar merita să poarte banderola de căpitan, înaintea lui.

Ştiri pe aceeaşi temă

-Gabi, ce impresie ţi-a lăsat Universitatea după două săptămâni?
-În primul rând mi-au plăcut foarte mult oamenii de aici. Sunt mult mai calzi, mai prietenoşi decât am văzut până acum. Au fost mai multe motive pentru care am ales să joc aici. Era momentul să fac o schimbare în cariera mea. Noii colegi m-au adoptat repede şi nu am întâmpinat niciun fel de probleme. Va fi o perioadă frumoasă în viaţa mea.

-E greu cu două antrenamente în fiecare zi?

-Joc fotbal de 15 ani. Sunt obişnuit cu astfel de lucruri, nu sunt un tânăr la prima provocare. Aşa sunt cantonamentele, dar e foarte important pentru noi să ne pregătim bine, pentru că vom avea parte de un campionat foarte dificil.

-Cum a fost meciul cu Dinamo pentru tine? Chiar în partida împotriva foştilor tăi colegi ai purtat pentru prima oară banderola de căpitan.
-Nu sunt genul de jucător care să alerge după banderolă. Aici sunt foarte mulţi băieţi care au făcut atâtea pentru acest club şi merită să poarte banderola de căpitan. De fiecare dată e ciudat să joci mpotriva fostei tale echipe. La fel a fost şi cînd jucam la Dinamo şi întâlneam Steaua, echipa de la care tocmai venisem.

-Cum ţi se pare lotul în acest moment?

-Nu am apucat să-mi fac încă o imppresie despre băieţi, dar este clar că toţi muncim pentru acelaşi scop. Se vede o dorinţă a jucătorilor tineri de a confirma, iar noi, cei mai experimentaţi din lot, încercăm să-i unim în jurul nostru. Important este că jucătorii tineri sunt şi valoroşi. Anul acesta este foarte important pentru noi să ne câştigăm punctele de acasă şi să nu pierdem multe meciuri în deplasare. Vrem să rămânem în primele 12 echipe ale campionatului.

-E bine că jucaţi cu Steaua în prima etapă?

-Vom vedea după meci dacă e bine sau nu. E important pentru noi că jucăm cu o echipă mare în prima etapă şi suporterii vor veni în număr mare. Nu am venit la Cluj să mă relaxez, am venit să joc fotbal şi să ajut această echipă ca în doi-trei ani să obţină performanţele pe care le doreşte conducerea.

-Se pare că la Cluj vei juca în centrul terenului. Te avantajează acest post?

-La Steaua am jucat în banda stângă, dar la Dinamo am fost folosit mai central. Îmi place să joc acolo, la fel cum îmi place şi pe flanc. Nu am preferinţe din acest punct de vedere, e important să-mi ajut echipa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: