INTERVIU Bloggerul bucureştean care iubeşte Clujul: Voluntariatul e mai valoros decât „noi suntem urmaşii Romei“
0
Mai există patriotism în secolul al XXI-lea? Iar dacă da, sub ce formă? şi cum îl văd tinerii? La acest întrebări am încercat să răspundem într-un interviu cu bloggerul bucureştean Sever Miu care vine des în „capitala“ Ardealului.
Patriotismul nu este doar un cuvânt sugerat mult prea uşor în discursuri de politicienii zilei de azi ori o amintire din cartea de istorie când vine vorba de oamenii care au făcut Unirea în 1918, ci este şi gestul de bine pe care îl face un român pentru comunitatea unde trăieşte. Acel dar din suflet. Iar în multe dintre cazuri faptele lor nu sunt la vedere.
Patrioţii secolului al XXI-lea tac şi fac. Sunt acei oameni care schimbă România. O schimbă pentru că vor şi pentru că ştiu că pot. Încet, cu multă voinţă, şi dragoste faţă de locul unde s-au născut.
În România anului 2012 nu mai poate fi vorba de acel patriotism despre care se învăţa în cărţile de istorie, despre voievozi care se luptă cu turcii, dar nici despre soldaţi care şi-au dat vieţile pe front pentru azi ca să se poată vorbi de stat românesc.
Conceptul de patriotism are, în secolul al XXI-lea, alte înţelesuri şi percepţii.
Iar despre aceste înţelesuri şi despre cât este prezent patriotismul în vieţilor românilor am discutat, într-un interviu, cu bloggerul bucureşteran Sever Miu care vine des în „capitala“ Ardealului.
Sever Miu (31 de ani) este editor şi coordonator de voluntari la MaghiaRomania, un fost jurnalist.
R: Ce mai înseamnă să fii patriot în România anului 2012?
Patriotismul are, pe lângă o componentă sentimentală, şi o parte pragmatică, a faptelor pe care le faci în folosul societăţii, pornind de la oraşul tău şi ajungând la ţara ta.
Însă patriotismul faptelor poate fi făcut foarte bine şi dinafară: de pildă, studenţii care se duc şi se şcolesc în Occident. Unii vin în ţară şi aduc din Vest atât ce e bun, cât şi convingerea că şi noi avem foarte multe lucruri bune şi nu le vedem.
Alţii aleg să rămână în SUA sau UE, dar şi aşa pot fi de folos comunităţii lor de origine. Spre exemplu, un tânăr care, rămas la Paris, să zicem, face legătura dintre nişte ONG-uri frantuzeşti pentru educaţie şi altele româneşti, acel tânăr e patriot fără să fii rămas în ţară!
R: De ce unii leagă ideea de patriotism de cea a rămânerii în ţară?
Poate pentru că nu realizează sau nu au stat să se gândească prea mult cum s-a schimbat lumea din care facem parte şi noi. Acum, cu ajutorul internetului, poţi să îţi ajuţi ţara şi stând în afara ei, măcar pentru o perioadă.
Aşa îi înţeleg eu pe tinerii care pleacă, deşi eu am ales să rămân. Aici am putut lucra în presa de limba română (e un pic mai greu, dar nu imposibil, în afară) şi apoi am putut vizita, de câte ori am vrut, zona din România care mă preocupă cel mai tare - Ardealul.
R: Mai există patrioţi în România?
Da.
R: Exemple!
Csibi Magor. Prin ceea ce face el pentru mediu, pentru natura din România, cel puţin din ce văd eu, Csibi Magor de la WWF România e un patriot al faptelor.
Apoi, la nivel de ONG, Mircea Toma şi Active Watch, prin ceea ce fac pentru libertatea de exprimare, drepturile omului şi ale minorităţilor, inclusiv pentru persoanele cu handicap.
R: O definiţie a patriotului?
Cineva care îşi iubeşte ţara, oamenii săi şi le vrea binele.
R: Cum vede omul de rând patriotismul?
Un gând scurt şi simplu ar fi că am învăţat prea mult să depindem de politicieni. Şi am uitat că şi politicieni sunt oameni dintre noi.
Omul de rând are multe valori pe care le putem învăţa, dar în unele privinţe a fost păcălit de către stat în timpul comunismului, iar acum aşteptările sale nu mai pot fi împlinite.
Iar de la omul de rând trecut de 50 de ani e cam greu să îi ceri să se schimbe, aşa că puterea de a schimba societatea stă în mâinile celor de 20-30-40 de ani şi a copiilor lor.
R: Care ar fi valorile omului de rând din care am avea ce învăţa?
Bunul simţ, şcoala vieţii, dar acea şcoală să fie bazată pe nişte principii bune ca: respectul faţă de celălalt, înţelegere, răbdare, deschidere, ospitalitate. Apoi mai putem învăţa şi că Dumnezeu ştie mai bine decât noi, oamenii de rând.
Aşa că de ce să ne scoatem ochii, de parcă am deţine fiecare adevărul absolut?
R. Sunt şi români cărora le e ruşine că sunt români, iar când merg în străinătate nu îşi recunosc etnia. Sunt de condamnat?
Cred că până şi ei au doza lor de patriotism, dar nu văd dincolo de greutăţile vieţii de zi cu zi şi îi înteleg perfect. Care e soluţia în condiţiile în care nu îşi găsesc un job pe măsura aşteptărilor şi nevoilor materiale?
Să plece, temporar. Ştiu că e uşor de spus din partea cuiva care a călătorit de plăcere, dar pe de altă parte am mulţi prieteni plecaţi din ţară şi ştiu cât de mult pot ajuta oamenji ăştia România.Şi, foarte important, ar fi bine să îi respectăm pe cei care pleacă, să nu mai râdem de ei sau să zicem că ne trădează ţara, că nu e aşa.
R: Erau românii timpurilor trecute mai patrioţi?
Da, cred că erau. Patriotismul de atunci a fost unul adaptat vremurilor şi societăţii. Mai concret, poate că românii erau mai cinstiţi, mai muncitori, deşi mere putrede existau şi atunci, de ambele părţi ale Carpatilor.
Acum, după atâtea suferinţe, suntem ca un om slăbit, mai slăbit sufleteşte decât la trup, dezorientat. De aceea, cred că e mai important să fim patrioţi în fapte, pornind de la ce vrem să facem pentru societate
Mai concret: un voluntariat de durată sau unul punctual cum ar fi o sâmbătă în care plantăm pomi sunt mai valoroase decât „noi suntem urmaşii Romei“.
Se încarcă comentariile...
