INTERVIU Cum arată şcoala viitorului. Dascălul român premiat de Şcolile Britanice Internaţionale: „Aşa cum iubim, aşa şi educăm“

INTERVIU Cum arată şcoala viitorului. Dascălul român premiat de Şcolile Britanice Internaţionale: „Aşa cum iubim, aşa şi educăm“

Simona Baciu  FOTO Transylvania College

Premiul pentru întreaga carieră al Şcolilor Internaţionale Britanice din întreaga lume a fost acordat, anul acesta, româncei Simona Baciu, fondatoarea şcolii Transylvania College din Cluj-Napoca, locul unde învaţă copii de pe cinci continente.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Aşa cum iubim, aşa şi educăm“, crede Simona Baciu, laureată a Galei Şcolilor Internaţionale Britanice cu un Premiu pentru Întreaga carieră/Lifetime Award. În urmă cu mai bine de 20 de ani, împreună cu soţul ei, s-a încăpăţânat să schimbe lucrurile în educaţie şi a creat la Cluj, în propriul apartament, o grădiniţă privată unde educaţia se făcea altfel.

Proiectul a crescut în timp şi a ajuns azi o şcoală de elită numită Transylvania College, unde învaţă peste 600 de copii de pe mai multe continente şi unde se susţin examene acreditate Cambridge. Transylvania College este membru acreditat în Consiliul Şcolilor Britanice Internaţionale şi face parte din lanţul şcolilor de elită din întreaga lume, Round Square.

Înainte să împlinească 55 de ani, Simona Baciu s-a numărat printre nominalizaţii Galei Şcolilor Britanice Internaţionale. Alături de ea, la Premiul pentru întreaga carieră, figurau Khadija Mushtaq, de la Şcoala Internaţională Roots IVY din Pakistan, şi Mohamed Rasheed, directorul Şcolii Internaţionale Ahmadhiyya din Maldive.

„Faptul că există în cadrul acestor şcoli britanice internaţionale un sistem de recunoaştere a diversităţii, a calităţii în diferite domenii şi arii ale educaţiei îţi dă o motivaţie intrinsecă să creşti. Şi îţi dă o curiozitate fantastică să vezi ce fac alţii, de ce ei sunt diferiţi şi cum noi putem să fim schimbarea pe care o dorim în lume“, spune clujeanca.

Simona Baciu la Gala Şcolilor Britanice  FOTO Facebook/Simona Baciu

În interviul pentru „Weekend Adevărul“, Simona Baciu vorbeşte despre cum ar fi bine să fie educaţi copiii, de ce „a servi“ e un cuvânt important în educaţie şi de ce unii dascăli îşi jignesc elevii.

„Weekend Adevărul“: Ce înseamnă pentru dumneavoastră premiul acordat de Consiliul Şcolilor Britanice Internaţionale?

Simona Baciu: Onoarea pe care am simţit-o când am văzut finaliştii a fost ceea ce mi-a făcut cea mai mare bucurie, nu faptul că am fost acolo. Ceilalţi doi finalişti erau nişte personalităţi în lumea educaţiei. Unul dintre ei a fost o doamnă, o directoare din Pakistan, care îşi făcuse studiile în Anglia, cred că la Cambridge, un om care publica enorm, o voce în educaţia în lume. M-am simţit foarte onorată să fiu lângă aşa o personalitate. Celălalt nominalizat era un domn director cu acelaşi background. Nişte oameni cu un CV impresionant! Nici nu mi-a trecut prin cap că aş putea fi eu premiată, nu a fost niciun speech pregătit. Au anunţat că vor începe cu Lifetime Award. Am stat foarte liniştită. Şi doamna spune: „Transylvania College!“. Când am auzit „Transylvania College“, nu m-am gândit decât: „Speech! Dumnezeule! Nu am speech!“. Şi mi-au şi spus corect numele. De obicei îmi zic Basiu, Bacius. Aveam două frici. Frica numărul unu: nu sunt nativă, frica numărul doi: nu sunt profesoară de limba engleză. Şi m-am uitat la oamenii din sală care erau toţi profesori. Nu ştiu cum mi-au ieşit cuvintele, dar ştiu că le-am mulţumit tuturor, că energia pe care acest grup educator o aduce va fi schimbarea de care toţi avem nevoie. Ce ştiu este că după ce s-a terminat totul, au venit oameni la mine. A fost o doamnă din India care, cu lacrimi în ochi, mi-a mulţumit că am făcut-o să fie mândră că e dascăl. Şi directorul de la BIS (British International Schools) Magazine a venit la mine şi mi-a zis: „Vă mulţumim, aţi setat trendul pentru următoarele ediţii“.

Atunci mi-am zis că poate noi, venind dintr-o ţară mică, pe care nimeni nu o ştia, putem să contribuim la educaţia din lumea largă.

TEACHERS VERSUS LEARNERS

Vorbeaţi de frici. Care sunt grijile de care se loveşte un dascăl în 2017?

Cred că fiecare om are călătoria proprie. Unii au curajul să o vadă, alţii merg, din inerţie, mai departe. Nu poţi să predai decât din cine eşti tu. Dacă tu eşti un om nemulţumit, speriat, îngrijorat, tu vei preda îngrijorare, vei preda supărare. Dacă tu eşti un om care vine cu pace, cu bucurie, asta vei preda. Dar nu se poate asta, pentru că toţi avem trecutul nostru. Şi atunci, cred că trebuie să ne educăm pe noi în primul rând. Mie îmi place foarte mult să nu zic cuvântul „a preda“. Cred că noi suntem learners, adică cei care învaţă. Cred că noi învăţăm. Ca tu să poţi preda o lecţie trebuie să o înveţi întâi, să o înţelegi. Nu poţi să o citeşti din carte. Cred că marea schimbare de paradigmă va fi când nu ne vom mai numi teachers, ci learners.

Mai avem până acolo?

Suntem pe drum, dar fiecare aude la timpul când trebuie să audă. Cred că tot ce se întâmplă astăzi cu focusul foarte mare pe olimpiadă, pe competiţie, pe partea asta de a fi cel mai bun, se adresează numai minţii. Capul nostru e numai o parte din corpul nostru. Noi trebuie să ne adresăm întregului. Şi corpul nostru are inimă. Când dascălii încep să vadă şi să predea din echilibrul între minte şi inimă, copiii vor învăţa diferit. Ceea ce am văzut eu în lume şi e o mişcare foarte mare a schimbării educaţiei, focusul e foarte mult pus pe stare de bine. Dar tu nu poţi să ai o stare de bine când eşti nervos sau supărat. Mereu aud: „voi sunteţi în învăţământul particular şi profesorii au salarii“. Când ai horărât să devii profesor, ţi-ai asumat o alegere şi ăsta e lucrul cel mai important: să-i învăţăm pe elevii noştri să-şi asume alegerile. Până la vârsta de 16 ani, mintea umană nu este pregătită să facă alegeri conştiente şi corecte. Şi atunci, tot ce clădim noi în cei zece ani plus grădiniţă este să-i învăţăm să gândească critic, să aibă relaţii, să comunice, să gândească pentru ei şi cei din jurul lor, îi învăţăm să fie lideri, dar mai ales să fie propriii lor lideri. Dacă eu nu mă pot conduce, nu voi putea conduce pe nimeni. Pentru că la 16-18 ani vine momentul să facă alegeri conştiente vizavi de ceea ce sunt ei, nu de ceea ce îşi doresc mama şi tata. Ăsta este punctul de inflexiune. Pentru asta creştem noi copiii. Îi creştem pentru a face alegeri pe care să şi le asume.

Daţi-ne un exemplu.

Am trimis elevii noştri în programe de service learning în Ghana, unde viaţa lor s-a schimbat, nu pentru că au construit o şcoală şi au pus cărămizi, ci pentru că s-au oprit în fiecare seară şi s-au gândit: „ce-am învăţat eu astăzi nou?“, „ce simte acel copil pentru care noi construim o şcoală?“. Asta e educaţie. Educaţia pentru viaţă este mai importantă în şcoală decât orice, inclusiv decât acumularea de informaţii. Dacă tu eşti bine cu tine şi ai încredere că poţi şi ţi se spune că poţi, nu că nu poţi, atunci, tu poţi. Avem în şcoala noastră un elev din SUA, care are 17 ani şi a venit în program de internship, nu în exchange/schimb de experienţă. Două săptămâni stă în sala profesorală şi predă împreună cu profesorii noştri, ca asistent, ore de artă şi de engleză. E extraordinar. Câţi dintre elevii noştri de 17 ani nu ar fi în stare să facă acelaşi lucru? Ei sunt în stare, dar noi trebuie să deschidem ochii. Asta e educaţia.

Simona Baciu spune că dascălul trebuie să fie pregătit, în paralel, să fie un om bun FOTO Transylvania College

 

LECŢIA ÎN OGLINDĂ A TATĂLUI ŞI A FETIŢEI

Am auzit şi văzut cazuri de învăţătoare şi profesori ţipând la elevi şi jignindu-i. Cum am putea schimba asta?

Cred că pe lângă trainingul pe care un dascăl îl are în cei patru ani de universitate, de a preda materii de specialitate, el trebuie pregătit în paralel şi să fie un om bun. Şi un om bun are curajul să zică „nu pot“ sau „nu ştiu“, să se uite în el şi să vadă lucruri care nu-i plac şi să le schimbe.

Nu toţi au un astfel de curaj.

Noi avem darul de a face materii şi înc-o materie, dar cred că avem nevoie de a preda între materii ce înseamnă să asculţi, ce înseamnă să ai răbdare, ce înseamnă să vezi lucrurile bune. Am fost impresionată de un video în care un tătic, înainte de a-şi trimite fetiţa la şcoală, o pune în faţa oglinzii şi face cu ea un exerciţiu de încredere extraordinar. Fetiţa spune aşa: „sunt foarte bună, sunt respectuoasă. Eu sunt grozavă. Eu am încredere în mine“. Şi tatăl o întreabă: „şi atunci când cazi, ce faci?“. Fetiţa: „ştiu că pot să mă ridic“. Tata: „şi cum eşti tu?“. Fetiţa: „eu sunt binecuvântată“. Aceste cuvinte sunt cheia în educaţia noastră. Câţi le spunem copiilor că sunt extraordinari? Şi pentru ce?

Nu ne ducem în cealaltă extremă?

Ba da, acum apare cealaltă problemă, în care le spui copiilor că sunt extraordinari, dar nu le spui şi de ce. Iar când greşeşte, nu îi spui: „iar ai greşit!“. În schimb, poţi să-i zici: „aveai de făcut lucrul ăsta, nu ai reuşit să-l faci. Mai încerci o dată?“. Cred că ăsta este rolul pe care noi trebuie să-l reflectăm cu toţii, părinţi şi educatori, să ne alegem cu foarte mare atenţie cuvintele.

De ce?

Cuvintele şi gândurile au putere. Sunt foarte pasionată, în ultima vreme de studiul creierului şi de modul în care această parte mică a corpului nostru reprezintă tot ce facem noi în fiecare zi. Dacă noi ştim cum funcţionăm, atunci poate ştim ce să facem. Acest organ al nostru pe care nu-l îngrijim şi nu-l respectăm pe cât ar trebui ne spune mai multe despre noi decât orice altceva.

Şi nici nu-l folosim cât ar trebui.

Nu. Dascălii ar trebui să stimuleze şi partea de emoţie, de empatie, de creativitate a creierului, nu doar partea de memorie. Mă bucur că în şcoală este o deschidere foarte mare la colegii noştri de a ne cunoaşte pe noi foarte bine, dar şi de abordare ca şi Social Emotional Learning, şi Mindfulness. Ne dăm seama că dacă noi putem să ne cunoaştem pe noi şi pe creierul nostru, putem să devenim cea mai bună variantă a noastră. Şi când noi vom deveni cea mai bună variantă a noastră, nu va mai trebui să stăm în oglindă să-i învăţăm pe copii să spună că sunt buni, ci că pot, pentru că noi vom deveni modelele lor. 

Una dintre clădrii şcolii internaţionale din Cluj  FOTO Transylvania College

„NU TRĂIM ÎNTR-O LUME A MATEMATICII. NOI TRĂIM ÎNTR-O LUME A FAPTELOR“

Spuneţi-ne trei principii după care ar fi bine să fie educat un copil.

Un copil ar putea fi educat, în primul rând, prin iubire. Mi se pare cel mai important lucru. Iubirea necondiţionată. Nu te iubesc pentru că ai luat 10, te iubesc pentru că poţi şi vei putea mult mai mult. Trebuie doar să crezi în tine. Unii înţeleg iubirea diferit, cred că copilul trebuie educat cu adevăr. Să ştie cine este. Recent am făcut o meditaţie cu elevii şi le-am zis tuturor, din gimnaziu şi liceu, să pună mâna pe inimă şi să se întrebe cine sunt. Unii nu vor găsi răspunsul, dar undeva, cineva le-a pus o întrebare când aveau 12-13 ani. Cine sunt eu? Sunt eu bun, sunt eu rău? Sunt tare? Sunt slab? Sunt eu cel mai grozav?

Şi încă un lucru: să-i învăţăm pe elevi să servească. Să creşti în serviciul tău şi al altora.

Sunt trei lucruri simple pentru că noi ne complicăm întotdeauna şi cel mai complicat e să fii simplu. Cred că cuvântul pe care noi îl folosim cel mai puţin în lumea asta este „îmi pasă“. Îmi pasă de tine, de mine, unde sunt. 

Ce înţelegeţi prin sistem educaţional modern?

E un sistem adaptat timpului în care trăim, dar când spun adaptat înseamnă adaptat şi asumat. Multă lume m-a întrebat cum văd eu sistemul de învăţământ la ora actuală. Îl văd ca pe un om cu un picior în spate şi cu un picior în faţă. Se uită în faţă spre viitor, dar toată greutatea e în spate. Noi trebuie să mutăm greutatea pe piciorul din faţă. Şi asta-i mişcarea pe care o văd în sistemul de învăţământ românesc. Să ne mutăm cu toţii centrul de greutate înspre viitor, pentru că atunci, forţa te duce spre viitor. Cred că învăţământul modern este învăţământul care se uită înspre viitor, îşi recunoaşte trecutul, şi-l acceptă şi are curajul să facă următorul pas tot înspre viitor. Ceea ce înseamnă că lumea în care noi trăim, educaţia tradiţională, a materiilor, a examenelor, a sistemului în care predăm nu mai e de actualitate.

Viitorul nu va mai fi al materiilor, nu trăim într-o lume a matematicii, a fizicii, chimiei, biologiei, ci trăim într-o lume care interacţionează. Noi trăim într-o lume a faptelor. Când noi vom avea în România premiu pentru cea mai creativă şcoală din ţară, atunci învăţământul se va schimba pentru că vom avea un nume la care toţi ne vom raporta.

Şi care ar trebui să ne fie motivaţia?

Viitorul nostru! Al fiecăruia.

Se poate face educaţie cu bani puţini?

Da!

Cum?

Se poate face educaţie cu bani foarte puţini pentru că în faţa unei clase este un om, iar omul are nevoie de minte şi de inimă ca să educe, pentru că dacă el are mintea şi inima, fondurile vin. Noi avem senzaţia că cineva trebuie să ne dea. Diferenţa dintre noi şi universităţile mari din lume este că ele au fonduri uriaşe pentru cercetare. Cercetarea este învăţare experienţială. Ce face acest elev din America care e la noi e să înveţe în aceste două săptămâni mai mult decât ar fi învăţat într-un an, fiind în şcoala lui, pentru că are experienţa de a călători, de a veni într-o ţară total străină, cu oameni total străini, de a face ceva ce n-a făcut în viaţa lui de elev. Asta-i învăţarea, asta-i şcoala viitorului. Susţinerea financiară este foarte importantă, dar susţinerea financiară în orice lume vine din diverse surse. Câte şcoli din România au părinţi în board (n.r. – conducere)? Câte şcoli din România atrag bani din comunitate, transparenţi? Un exemplu: în America, mamele au făcut un târg în faţa şcolii şi au strâns 10.000 de dolari din care au dotat întreaga sală de artă. Clubul mamelor care tricotează. Mi-a rămas în minte. Şi asta la o şcoală de stat. Se fac lucruri, dar nu se vorbeşte de ele.


Elev în pauză  FOTO Transylvania College

 

CUM NE MOTIVĂM COPIII

Ce părere aveţi despre premiile în bani date celor ce iau 10 la Bac sau la olimpiadă?

Un lucru pe care mi l-am promis: că nu-i judec şi nu-i critic pe alţii. Cei care au hotărât să facă acest lucru poate că au motivele lor. Dacă aş fi eu cea care ar trebui să decid pentru sume de bani, la nivel naţional, pentru a premia excelenţa, aş face un sistem foarte transparent cu o politică care are viziune: de ce fac acest lucru pe termen lung, cât timp fac acest lucru, care sunt obiective clare care au la bază nişte valori. Dacă valorile pe care le au la bază îmi spun că trebuie să-i premiez pe aceşti copii ca să asociez premiul cu bani, ca să-i motivez şi pe alţii, poate fi o soluţie. Dacă eu aş avea aceşti bani, i-aş da copiilor care au demonstrat ceva în comunitate. Aş premia lucrurile care fac diferenţa şi nu lucrurile care pentru un copil sunt fireşti: să înveţe şi să obţină rezultate, pentru că aici depinde foarte mult de inteligenţa copilului, de motivarea lui. La Bacalureat luasem 10, eram ferm convinsă că la examen, la facultate, voi lua 10. La examen mi s-a făcut rău, emoţiile m-au copleşit şi am leşinat în timpul testului scris la matematică. Mi-am revenit, dar n-am luat 10. Pentru mine a fost o traumă. Eu, cea mai bună, să nu iau 10! Şi atunci, poate că unii copii, din motive obiective, independente de ei, nu au reuşit să fie cei mai buni deşi şi-au propus acest lucru şi au muncit pentru asta.

Trebuie să ne gândim când dăm premii ce dorim să transmită acestea. Şi nu pentru un lucru punctual, ci pentru un lucru care schimbă ceva în bine. Dacă ne dorim să avem mai mulţi copii care iau 10 la examene, poate fi o motivaţie, dar dacă ne dorim altceva, e altă motivaţie. 

Învăţare prin experiment FOTO Transylvania College

 

Vă mai recomandăm:

Cel mai mare punctaj din lume la un examen Cambridge l-a obţinut o elevă din Cluj. Marile universităţi de pe glob au ofertat-o deja

„Doamna de Fier“ a învăţământului britanic. Înainte să vină în Ardeal, se întreba: „Transilvania? Chiar există?“

FOTO Celălalt BAC. Şcoala unde se dă Bacalaureatul fără stres, ca-n Anglia

FOTO-VIDEO Prima şcoală “verde”  din România: Transylvania College din Cluj. O investiţie de circa 650.000 de euro

Şcoală condusă ca o afacere. Modelul de succes al unei şcoli din Cluj va fi pus în practică în oraşe din România şi Europa

citeste totul despre: