Imobiliare Cluj: apartamentele noi au acelaşi preţ ca anul trecut, iar cele vechi s-au scumpit

Imobiliare Cluj: apartamentele noi au acelaşi preţ ca anul trecut, iar cele vechi s-au scumpit

Preţul apartamentelor vechi a crescut faţă de anul trecut. FOTO: Adevărul

Luna decembrie aduce la Cluj preţuri mari la apartamente, în condiţiile în care în celelalte judeţe din ţară s-au înregistrat scăderi de până la 15%. Astfel, un apartament noi se poate cumpăra cu 847 de euro pe metru pătrat, la fel ca anul trecut. Apartamente vechi, însă 977  de euro pe metru pătrat, cu 0,5% peste nivelul de 972 de euro pe metru pătrat atins anul trecut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un an care a debutat cu discuţii febrile legate de transformarea programului Prima Casă în „Noua Casă”, era de aşteptat ca apartamentele vechi să se deprecieze sensibil mai mult decât cele noi. În condiţiile în care programul guvernamental a rămas deschis şi pentru cumpărătorii de locuinţe vechi, o analiză realizată deImobiliare.ro reflectă însă, aproape de finalul lui 2013, o situaţie diametral opusă. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, în ultimele 12 luni, unităţile locative nou-construite au consemnat cele mai mari ieftiniri în marile oraşe, cu un prag maxim de 15% (în Braşov); spre comparaţie, marja maximă de scădere atinsă pe segmentul apartamentelor vechi s-a situat la doar 6,6% (în Iaşi). Astfel, la finalul lui 2013, apartamentele noi sunt absolut competitive din punct de vedere al preţului, diferenţa faţă de cele vechi fiind foarte mult redusă.
 
Cluj-Napoca: preţuri mai mari la apartamentele vechi 
 
În Capitala Transilvaniei, preţurile apartamentelor disponibile spre vânzare s-au diminuat cu 1,3% în ultimele 12 luni, de la 917 euro, până la 905 euro pe metru pătrat util; Dacă însă luăm în considerare preţul înregistrat în luna decembrie situaţia este diferită. Luna noiembrie 2013 a marcat o scumpire uşoară, de 0,1%, de la valoarea de 904 euro consemnată în octombrie. În mod interesant, preţul cerut în prezent pentru apartamentele noi din oraş este egal cu cel din urmă cu un an, respectiv 847 de euro pe metru pătrat, după un plus de 1,6% consemnat în noiembrie faţă de octombrie. Pe de altă parte, pretenţiile proprietarilor de apartamente vechi s-au majorat chiar în perioada menţionată: în prezent, aceştia solicită, în medie, 977 de euro pe metru pătrat, cu 0,5% peste nivelul de 972 de euro pe metru pătrat atins anul trecut.
 
Bucureşti, scădere cu 7,6%
 
 În Capitală, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare a scăzut cu 7,6% în decurs de 12 luni, de la 1.142 de euro pe metru pătrat util, la finele lui noiembrie anul trecut, până la 1.055 de euro pe metru pătrat, în 2013. Ultima lună de toamnă din acest an a adus un recul de 0,8% faţă de cea precedentă, de la un nivel de 1.063 de euro pe metru pătrat. Cel mai mare declin, de 9,5%, a fost consemnat pe segmentul apartamentelor noi; acestea au ajuns la un preţ mediu de 1.165 de euro pe metru pătrat, faţă de 1.288 euro pe metru pătrat, în aceeaşi perioadă a anului trecut. Locuinţele din blocurile vechi, pe de altă parte, s-au ieftinit cu 5,3%, de la 1.054 de euro, până la 998 de euro pe metru pătrat.
 
Braşov: apartamente noi mai ieftine cu 15%
 
 În oraşul de la poalele Tâmpei, apartamentele s-au depreciat cu 4,8% în decurs de 12 luni, de la 859 de euro pe metru pătrat, până la 818 euro pe metru pătrat. În noiembrie 2013 a avut loc un declin de 0,7% faţă de nivelul de 824 de euro atins în octombrie. Braşovul este oraşul cu cele mai mari scăderi de preţ pe segmentul apartamentelor noi: din iarna lui 2012 până acum, pretenţiile dezvoltatorilor au scăzut cu o marjă-record de 15,1%, de la 950 de euro, până la 807 euro pe metru pătrat util. Locuinţele din blocurile vechi, însă, au consemnat o scădere mult mai temperată, de 2,4%, de la 842 de euro pe metru pătrat, până la 822 de euro pe metru pătrat.
 
Constanţa, scădere cu 3%
 
În oraşul de la malul mării, Indicele Imobiliare.ro se situează în prezent la o valoare de 847 de euro pe metru pătrat, cu 3% mai puţin decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 873 de euro pe metru pătrat. Acum, locuinţele noi sunt cu 1,1% mai scumpe decât în 2012: preţul mediu cerut de dezvoltatori se situează la 881 de euro pe metru pătrat, faţă de 871 de euro pe metru pătrat, după un avans lunar de 1,4% consemnat în noiembrie 2013. La polul opus, pretenţiile proprietarilor de apartamente vechi s-au diminuat cu 4,1% în 12 luni, de la 874 de euro, până la 838 de euro pe metru pătrat.
 
 Iaşi, ieftiniri cu 5,9%
 
 În capitala Moldovei, apartamentele scoase la vânzare s-au ieftinit cu 5,9% în ultimul an, de la 826 de euro pe metru pătrat util, la 777 de euro pe metru pătrat. Luna noiembrie indică un declin de 1,4% faţă de valoarea de 788 de euro pe metru pătrat înregistrată în octombrie. Iaşiul deţine recordul ieftinirilor pe segmentul locuinţelor construite înainte de 1990; acestea costă azi, în medie, 747 de euro pe metru pătrat, cu 6,6% sub nivelul de 800 de euro valabil cu un an în urmă. Unităţile locative nou-construite au consemnat un declin de 3,2% în aceeaşi perioadă, de la 875 la 847 de euro pe metru pătrat.
 
Timişoara, apartamente mai scumpe cu 1% 
 
Oraşul din vestul ţării este singurul dintre marile centre urbane analizate în care preţul mediu cerut pentru locuinţele vechi şi noi a crescut în ultimul an. Indicele Imobiliare.ro se situează acum la un nivel de 785 de euro pe metru pătrat util, cu 1% mai mult decât valoarea de 777 de euro pe metru pătrat, consemnată la începutul iernii trecute. În noiembrie a avut loc o scădere de 1,6%, de la 798 de euro pe metru pătrat, în octombrie. În ultimele 12 luni, doar vânzătorii de apartamente noi şi-au diminuat pretenţiile, cu o marjă de 6,1%, de la 876 de euro, la 823 de euro pe metru pătrat. În schimb, locuinţele vechi s-au scumpit cu 2,2%, de la 762 de euro, la 779 de euro pe metru pătrat.
Despre Imobiliare.ro : Lansat în ianuarie 2000, www.imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depăşit de curând pragul de 675.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.
 
Citeşte şi 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările