Celula ecologică în construcţie, unde va fi depozitat gunoiul din judeţul Cluj, nu se intersectează cu centura Vâlcele-Apahida

Celula ecologică în construcţie, unde va fi
depozitat gunoiul din judeţul Cluj, nu se intersectează cu centura
Vâlcele-Apahida

Imagine de la construcţia celulei. Cluj  FOTO: Consiliul Judeţean Cluj

Ioan Ştefănescu, reprezentantul firmei Tahal, cea care se ocupă de supervizarea lucrărilor la celula care va aduan gunoaiele menajere din întreg judeţul, a declarat că 15% din proiect este deja materializat. El a mai spus că, deşi s-au făcut insinuări, celula şi centura Vâlcele-Apahida nu se intersectează.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Eu am convingerea că până în luna decembrie lucrările se vor termina. Stadiul fizic al lucrărilor acuma este la aproximativ 15%. 150 de oameni vor lucra la acest centru de deşeuri. Numai pe maşini vor fi 90 de oameni, pe staţiile de sortare vor fi 30 de oameni, plus mecanicii pe utilaje şi la staţia de epurare.
Suprafaţa pe care se întinde această primă celulă este de aproximativ 7,7 hectare.
Lucrarea este împărţită în două părţi.

O parte este pentru utilaje, pentru staţia de sortare, pentru compost, iar celula va fi cea care va prelua cantitatea de deşeuri din judeţul Cluj, aproximativ de la 700.000 de oameni“, susţine Ioan Ştefănescu, reprezentantul firmei Tahal.

Acesta mai explică faptul că în partea de jos a celulei va fi o clădire administrativă, un cântar, staţia de epurare şi un garaj.

„Un punct de colectare trebuie să aibă minim patru containere, unul pentru plastic, hârtie, vegetal şi restul care nu se poate recicla. Cel care nu se reciclează va fi dat în celulă.
Maşinile care vor colecta hârtie şi carton vor veni sus la staţia de sortare. Se descarcă pe bandă. La fel şi la platis, aluminiu şi la PET-uri.
Ce nu se poate recicla va rămâne pe celulă, tot ce se poate recicla va veni în staţia de sortare. Deşurile trebuie să vină gata sortate aici, preselectate, noi avem datoria civică de a pune plasticul la plastic, cartonul la carton, PET-ul la PET”, spune Ştefănescu.

Potrivit acestuia, celula şi centura Vâlcele-Apahida nu se intersectează.

“La aproximativ 300 de metri de centură se află celula. Acest proiect este un proiect de sine stătător şi se va face legătura cu centura printr-un drum de aproximativ 300 de metri care este un alt proiect, un proiect separat.
Perimetrul celulei este la 300 de metri de centură. S-a creat o confuzie. Nu se intersectează cu centura”, mai spune Ştefănescu.

Actuala platformă de stocare temporară, unde sunt colectate toate gunoaiele din judeţ, nu are autorizaţie de funcţionare, operatorul Salprest Rampa, cerând aprobări pentru extinderea depozitării.
Chiar şi cu autorizare, noul depozit poate rezista 3-4 luni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: