Trei camioane de gunoaie adunate după ieşirile din week-end. Nu s-au dat amenzi pentru nerespectarea Legii picnicului

Trei camioane de gunoaie adunate după ieşirile din week-end. Nu s-au dat amenzi pentru nerespectarea Legii picnicului

Clujenii au lăsat în urmă mormane de gunoaie. FOTO: Arhivă

Aproximativ trei camioane de gunoaie au fost adunate, la sfârşitul săptămânii, de firma de salubritate care are în responsabilitate zonele de agrement din apropierea municipiului Cluj-Napoca, oamenii care au ieşit la picnic de Florii lăsând în urmă PET-uri, resturi de mâncare şi hârtii. Oamenii nu au fost amendaţi pentru că au ieşit la picnic în locuri neaprobate.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Sergiu Hossu, directorul firmei de salubritate care răspunde de zonele de agrement Hoia şi Făget, din apropiere de Cluj-Napoca, a declarat pentru Mediafax că au fost colectate circa trei camioane de deşeuri în trei zile. "Angajaţii firmei noastre de salubritate, care se ocupă de zonele de agrement de lângă Cluj-Napoca, de la Făget şi Hoia, au adunat, timp de trei zile -vineri, sâmbătă şi duminică - o cantitate destul de mare de deşeuri aruncate de clujenii care au ieşit la sfârşit de săptămână la iarbă verde. Astfel, s-au adunat peste 70 de metri cubi de deşeuri - PET-uri, resturi de mâncare, hârtii. Au fost cam trei camioane de deşeuri", a spus Hossu.
 
Nu s-au aplicat amenzi
Potrivit acestuia, zonele de agrement de la Făget şi Hoia au fost inspectate, vineri, de reprezentanţii conducerii Primăriei pentru a se asigura că zona este curată înainte de ieşirea clujenilor la iarbă verde. Nici Primăria Cluj-Napoca şi nici Comisariatul Gărzii de Mediu Cluj nu au aplicat amenzi celor care au ieşit la sfârşitul săptămânii la iarbă verde. Legea privind desfăşurarea activităţilor de picnic a intrat în vigoare în 30 martie 2012 şi reglementează activităţile de picnic desfăşurate pe domeniul public ori privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, având ca scop prevenirea, reducerea şi eliminarea impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic. Actul normativ stabileşte amenzi de până la 5.000 de lei pentru ieşirile la iarbă verde în alte zone decât cele special amenajate. Picnicul este definit în lege drept "orice activitate de recreere desfăşurată în zone de afluenţă publică consacrate pe domeniul public sau privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale de una sau mai multe persoane şi care presupune consumul de băuturi şi/sau alimente, precum şi după caz aprinderea sau nu a focului".
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările