Protest al grefierilor clujeni: sunt nemulţumiţi din cauză că nu cresc şi salariile personalului auxiliar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grefierii de la Curtea de Apel Cluj au făcut astăzi, de la ora 12.00, un protest spontan în legătură cu sistemul de salarizare. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că începând cu luna februarie 2017 vor fi mărite doar salariile magistraţilor, nu şi cele ale personalului auxiliar de specialitate, aşa cum prevede o decizie a Curţii Constituţionale.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Marian Mihăiţă Lucian, a transmis, prin Biroul de Presă, că grefierii din instituţie au decis să participe începând cu ora 12.00 la un protest spontan faţă de sistemul de salarizare. S-a ales ora 12.00, pentru a periclita cât mai puţin şedineţe de judecată, a mai arătat sursa citată. 

Protestele au început vineri la Curtea de Apel Bucureşti

Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale ProJust arată, pentru Adevărul,că există hotărâri din 2007, privind drepturi salariale, care nu sunt puse în aplicare nici acum.
"Protestetele de la Curtea de Apel Bucureşti, dar şi de la alte instanţe din ţară vizează lipsa de implicare a autorităţilor în ceea ce priveşte situaţia acestei categorii socio-profesionale. Principalul motiv pentru care protestăm este nerespectarea legii, cu precădere a deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 2016. Această decizie a permis recunoaşterea unor hotărâri judecătoreşti prin care ne erau recunoscute drepturi salariale restante, neaplicate până acum. Hotărârile datează din anii 2007 - 2010 şi nu sunt puse în aplicare nici la acest moment”, spune Ştefania Teleman, preşedintele FNS ProJust.
Ea adaugă că decizia CCR se aplică întregii familii ocupaţionale Justiţie.
"Ministerul Justiţiei a trimis Consiliului Superior al Magistraturii o adresă prin care le arată că au fost incluse sumele pentru plata diferenţelor doar pentru magistraţi. Noi suntem rudă săracă a familiei justiţiei. Decizia CCR are valoare de referinţă sectorială recunoscută pentru noi prin hotărâri judecătoreşti, se aplică întregii familii ocupaţionale Justiţie. Acuma se pare că cineva se gândeşte dacă noi facem parte sau nu parte din justiţie. Evident că suntem”, a continuat Teleman.

Citeşte şi

Protest spontan al grefierilor de la Curtea de Apel Bucureşti: Suntem ruda săracă a familiei Justiţiei

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite