Ghid Electric Castle 2017. Informaţii utile ca să te bucuri la maximum de cele cinci zile de festival

Ghid Electric Castle 2017. Informaţii utile ca să te bucuri la maximum de cele cinci zile de festival

Începe Electric Castle peste câteva zile  FOTO: EC

A cincea ediţie a Festivalului Electric Castle va începe peste câteva zile. Ziua zero va fi 12 iulie. Această ediţie se anunţă cea mai spectaculoasă de până acum, susţin organizatorii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Festivalul Electric Castle îşi deschide porţile miercuri, 12 iulie. Organizatorii evenimentului de la Bonţida au pregătit câteva informaţii utile pentru ca experienţa festivalului să fie una de neuitat.

Transport

La Bonţida se poate ajunge cu trenul, autocarele puse la dispoziţie de organizatori şi maşinile personale. Toate trenurile - indiferent dacă sunt personale, interregio, ori accelerate - care trec prin gara Bonţida vor opri şi în această staţie, cât durează festivalui, de miercuri, 12 iulie, până duminică, 16 iulie, inclusiv. Ca şi anul trecut, din parcarea de la Sala Sporturilor vor pleca autocarele Electric Castle. Anul acesta vor avea o staţie suplimentară la Iulius Mall. Frecvenţa cu care vor circula busurile va fi de 10-25 de minute.

La Bonţida se poate ajunge cu autobuzul, maşina sau trenul  FOTO: organizatori EC

Biletele de autobuz spre Bonţida se pot lua fie din staţie sau direct din autocar folosind brăţara de festival, la preţul de 10 lei de drum. În plus, Iulius Mall oferă transport gratuit celor care, din 12 iulie fac cumpărături de minim 50 de lei din centrul comercial. Festivalierii care vin cu avionul până la Cluj pot opta pentru serviciul transfer.ro, care le asigură transportul până la festival, cu condiţia să-şi facă o rezervare din timp. 

Organizatorii recomandă folosirea opţiunilor de transport în comun pentru a face mai uşor accesul tuturor participanţilor. Cei care vor totuşi să vină cu maşinile personale vor avea la dispoziţie un drum special prin Răscruci şi două parcări special amenajate, cu o capacitate totală de 4.000 de maşini. Taxa de parcare este de 30 de lei pentru fiecare intrare în parcare, indiferent de durata staţionării efective”, anunţă aceştia.

Accesul

În incinta festivalului se poate intra de miercuri, 12 iulie, de la ora 14.00. Sunt permise steagurile, selfie sticks-urile şi camerele foto profesionale (DSLR). Ce nu e voie: băuturi alcoolice, sticle, scaune, drone, arme de orice natură, pointere laser, umbrele sau animale de companie. Se poate intra cu sticle de apă, cu condiţia ca acestea să fie din plastic şi să fie sigilate.

Plăţi

”Toate plăţile pe teritoriul evenimentului se vor face şi anul acesta cu brăţări contactless oferite de Banca Transilvania. La intrarea în festival, fiecare participant va primi în schimbul biletului o brăţară, pe care o va putea folosi apoi pentru toate plăţile pentru mâncare, băutură sau suveniruri. Pentru a economisi timp, participanţii îşi pot crea un cont online, în care vor vedea în timp real sumele disponibile pe brăţară şi de unde vor putea bloca brăţara în cazul pierderii acesteia. Sumele rămase nefolosite în cont vor fi automat returnate la finalul festivalului, în contul de card folosit pentru încărcarea brăţării”, spun organizatorii.

Camping: duşuri, supermarket, zonă de gril şi spălătorie gratuită de haine

Zona de camping are anul acesta câteva facilităţi în plus precum: duşuri, un supermarket LIDL exclusiv pentru festival şi deschis zilnic de la 8 dimineaţa până a doua zi la 4 dimineaţa, dulapuri închise pentru bunurile preţioase şi o zonă specială de grill. ”În premieră pentru un eveniment organizat România, Electric Castle va avea în camping şi o spălătorie de haine şi care va putea fi folosită gratuit”, mai precizează organizatorii EC.

Vor fi şi şapte puncte pentru reîncărcarea gratuită a telefoanelor mobile.

Campingul EC FOTO: organizatori EC

Mâncare

În ce priveşte mâncarea, peste 25 de comercianţi îi vor hrăni pe festivalieri cu preparate de la burgeri până la bucătăria tradiţional românească sau asiatică, bucate vegetariene sau vegane, respectiv standuri doar cu dulciuri.

Sport

Amatorii de sport sunt invitaţi la meciurile din campionatul Lay’s Beach Volley, organizat în parteneriat cu Federaţia Română de Volei -  ei vor putea juca în secţiunea de amatori sau asista la meciurile echipelor profesioniste, în fiecare zi de miercuri până duminică.

”Spectacolele susţinute zilnic de Lords of Lightning – dueluri cu milioane de volţi, experienţa Umbrella Project – o coregrafie de culori din care publicul e invitat să facă parte, caruselul gigant Royal Wheel, prezentările de tip TedX, zona de tehnologie cu demonstraţii de realitate virtuală, instalaţiile de artă multimedia semnate Klaus Obermeier din încăperile renovate ale castelului sunt tot atâtea argumente pentru a petrece nu doar nopţile, ci şi zilele, în atmosfera unică a Electric Castle”, anunţă organizatorii.


Castelul aşteaptă festivalierii FOTO: organizatori EC

Despre ediţia cu numărul 5 a EC

A cincea ediţie a EC se va desfăşura pe o suprafaţă de peste 220.000 de metri pătraţi, scena principală va avea o deschidere de 80 de metri liniari şi un ecran LED de 600 de metri pătraţi, cu rezoluţie 8K.
Artiştii care vor performa: Deadmau5, artist de 6 ori nominalizat la premiile Grammy şi care, anul acesta, a ieşit deja cu două albume noi, Franz Ferdinand cu singurul concert confirmat în Europa de Est anul acesta, Trentemoller, într-o versiune live cu band complet pe care rar o putem vedea în festivaluri, UNKLE, ZEDD, Paul Van Dyk, House of Pain, Slaves, Gus Gus.

Mai multe informaţii despre artiştii şi evenimentele programate în acest an la EC găsiţi pe site-ul festivalului.
 

Mai puteţi citi:

Reproşul acid al organizatorilor Electric Castle către autorităţi, legat de drumul spre Bonţida: „E acelaşi de 4 ani încoace: «urmează, se face, poate la anu»“

Electric Castle, distracţie în noroi. Localnică din Bonţida: „Tinerii ăştia au un şurub deşurubat să vină de la aşa o distanţă pe o vreme ca asta“

Ghid de supravieţuire Electric Castle: „Va fi ca şi cum ai veni pentru prima dată la festival”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: