Gheorghe Benea, fost director al Loteriei Române, reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Gheorghe Benea, fost director al Loteriei Române, reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Gheorghe Benea  FOTO dejeanul.ro

Procurorii DNA Bucureşti au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Gheorghe Benea, originar din oraşul Dej, fost director general al Compania Naţională Loteria Română pentru luare de mită şi abuz în serviciu, şi a lui Ovidiu Rîpanu, fost şef la serviciul de Achiziţii al Loteriei, sub acuzaţiile de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani în formă continuată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procurorii DNA Bucureşti au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu 15 septembrie 2016, faţă de opt persoane sub diverse acuzaţii.

Ce se arată în comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 septembrie 2016, a următorilor inculpaţi:

BENEA GHEORGHE, director general al Compania Naţională Loteria Română (C.N.L.R.), la data faptelor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave;

RÎPANU OVIDIU, la data faptelor şef Serviciu Achiziţii în cadrul C.N.L.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- luare de mită în formă continuată;
- abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi
- spălare de bani în formă continuată; 

De asemenea, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 15 septembrie 2016, faţă de următorii inculpaţi:

OLARU CORNELIA, referent în cadrul C.N.L.R. - Serviciului Achiziţii şi membru al comisiei de evaluare a ofertelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi luare de mită;

NICULAE IULIAN CĂTĂLIN, asociat şi administrator de drept al unei firme, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de:
- complicitate la spălare de bani în formă continuată.

În aceeaşi cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, având calitatea de suspecţi, respectiv:

LĂZĂREANU REMUS LEONARD, director executiv al C.N.L.R., la data faptei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de:
- abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave;

GHEORGHIU DAN, şef Birou Transport în cadrul C.N.L.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de:
- abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave;

SORESCU NICOLAE VIRGIL, administrator al unei societăţi comerciale cu activitate de comercializare autovehicule, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- complicitate de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi
- spălare de bani în formă continuată;

RĂDUCANU CONSTANTIN-BRĂDUŢ, administrator de firmă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de:
- complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave;

BENEA ALEXANDRA LAURA, fiica primului menţionat, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- complicitate la luare de mită şi
- spălare de bani;

BRAN MARIUS, asociat şi administrator de drept al unei firme, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de:
- complicitate la spălare de bani.

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 17 mai 2010, conducerea Companiei Naţionale Loteria Română a atribuit unei societăţi comerciale cu activitate de comercializare autovehicule (dealer auto), administrată de suspectul Sorescu Nicolae Virgil, un contract de furnizare de 182 de autovehicule în sistem buy-back, în valoare de 13.386.378,73 lei pentru înlocuirea parcului auto al Loteriei Române. Contractul a fost iniţiat, fundamentat şi atribuit cu încălcarea prevederilor legale, prin licitaţie trucată anume pentru a favoriza respectiva societate comercială care a vândut astfel, Loteriei Române, autovehicule la un preţ substanţial mai mare decât preţul pieţei.

De exemplu, inculpaţii Benea Gheorghe, Rîpanu Ovidiu şi suspectul Lăzăreanu Remus au iniţiat procedura de achiziţie fără a estima valoarea contractului de achiziţie pe baza unor calcule care să aibă în vedere toate sumele plătibile; nu a fost întocmit un studiu de piaţă pentru determinarea valorii estimate a autovehiculelor noi achiziţionate; nu a fost determinată nici valoarea estimată a parcului auto vechi al C.N.L.R. care urma a fi predat în sistem buy-back; nu a luat în calcul pentru determinarea valorii estimate a achiziţiei cheltuielile suplimentare - cu RCA, Casco, mentenanţă – prevăzute în documente.

De asemenea, s-au preluat de la Sorescu Nicolae, reprezentantul dealerului auto, specificaţiile tehnice ale autoturismelor comercializate de această societate comercială – date care ulterior au fost introduse în caietul de sarcini, iar în fişa de date a achiziţiei s-a impus introducerea unor condiţii restrictive de participare, în scopul eliminării concurenţei.

Prin iniţierea, atribuirea şi derularea acestui contract a fost creat un prejudiciu în dauna Companiei Naţionale Loteria Română estimat la valoarea de 2.314.707 lei.
În schimbul atribuirii contractului de schimbare a parcului auto al Loteriei Române, persoane din conducerea Loteriei române au primit sume de bani şi bunuri după cum urmează:

În calitate de şef Serviciu Achiziţii în cadrul C.N.L.R. şi în calitate membru în comisia de evaluare a ofertelor, inculpatul Rîpanu Ovidiu a pretins, la sfârşitul anului 2009 şi începutul anului 2010, pentru sine şi pentru alţii suma de 1.500.000 lei, 4 autovehicule noi, respectiv un autovehicul marca Cadillac; un autovehicul marca Hummer; un autovehicul marca Opel şi un autovehiculului marca BMW şi un număr de 182 de autovehicule second hand rezultate din contractul de înlocuire a parcului auto în sistem buy back, din care a primit:
- suma totală de 1.081.061,96 lei, în perioada iulie-septembrie 2010 (bani remişi din conturile societăţii administrate de Sorescu Nicolae Virgil în contul unei firme aparţinând lui Rîpanu Ovidiu
- 4 autovehicule noi respectiv un autovehicul marca Cadillac în sumă de 160.682,99 lei; un autovehicul marca Hummer în valoare de 139.364,72 lei; un autovehicul marca Opel în valoare de 59.380,80 lei şi un autovehiculului marca BMW în valoare de 139.230 lei;
- autovehicule second hand în valoare de 1.179.029,68 lei, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011

Din cele patru autovehicule preluate de Rîpanu Ovidiu, în cursul lunii iulie 2010, Benea Gheorghe, director general al C.N.L.R. a primit, prin intermediul fiicei sale, suspecta Benea Laura şi pentru aceasta, autovehicul marca BMW în valoare de 139.230 lei.
Din cele patru autovehicule preluate de Rîpanu Ovidiu, suspecta Olaru Cornelia, referent în cadrul C.N.L.R. şi membru al comisiei de evaluare a ofertelor, a primit, în cursul lunii septembrie 2010, un autovehicul marca Opel în valoare de 59.380,80 lei, pe care l-a înmatriculat pe numele unei persoane din familie. Anterior, aceasta acceptase promisiunea de a primi acest bun în schimbul consemnării unor date nereale în documentaţia legată de licitaţie.

Pentru a ascunde adevărata provenienţă a bunurilor/banilor ce fac obiectul infracţiunii de luare de mită, inculpatul Rîpanu Ovidiu, folosindu-se de două firme pe care le controla prin intermediul suspecţilor Niculae Iulian Cătălin şi Bran Marius, a preconstituit relaţii comerciale nereale, vizând prestării de servicii fictive.

În acest sens, Rîpanu Ovidiu în înţelegere Sorescu Nicolae Virgil, a creat în sarcina societăţii administrate de ultimul menţionat, beneficiară a contractului cu loteria, o ”datorie” fictivă, prin întocmirea unor contracte care atestau operaţiuni nereale (efectuarea unor servicii IT care nu s-au executat). Astfel, s-a creat aparenţa că banii nu ar fi fost primiţi drept mită, ci în contul unor servicii IT, neprestate în realitate.
În acelaşi mod s-a procedat şi cu mascarea mitei constând în cele patru autovehicule. Iniţial, o sumă echivalentă cu valoarea acestora a fost transferată în conturile dealerului auto, însă, după câteva zile, suma a fost restituită sub pretextul achitării unor servicii IT neefectuate.
În paralel, după preluarea autovehiculelor învechite de la C.N.L.R. (în baza contractului de buy-back), societatea dealer auto a emis către una din firmele controlate de Rîpanu Ovidiu un număr de 182 de facturi fiscale (câte una pentru fiecare autovehicul primit de la C.N.L.R. în sistem buy back) în valoare de 1.212.935 lei.
Cu toate acestea, firma controlată de Rîpanu Ovidiu nu a achitat decât suma de 33.905 lei.
Aşadar, conform înţelegerii, Sorescu Nicolae Virgil i-a remis lui Rîpanu Ovidiu, la o suma simbolică, şi autovehiculele second-hand preluate în baza contractului buy-back. Apoi, a fost inventat un sistem de stingere a datoriei cu care firma lui Rîpanu Ovidiu figura în evidenţele contabile ale dealerului auto.

Inculpaţilor Benea Gheorghe şi Rîpanu Ovidiu, precum şi celorlalţi suspecţi li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 şi 309 Cod de procedură penală.

Inculpaţii Benea Gheorghe şi Rîpanu Ovidiu urmează a fi prezentaţi, la data de 16 septembrie 2016, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Bucureşti.

Amintim că BENEA GHEORGHE şi RÎPANU OVIDIU au mai fost trimişi în judecată într-o altă cauză, în calitate de persoane cu funcţii de conducere în cadrul C.N. Loteria Română S.A..

 

Mai puteţi citi:

Dosarul Loteria - Intralot. Sorin Constantinescu, audiat la DNA: „Când am fost la Loteria Română am făcut o grămadă de plângeri şi sesizări”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: