„Franceza te angajează”, evenimentul unde afli cum poţi să te angajezi la firme faimoase precum Michelin şi Bosch

„Franceza te angajează”, evenimentul unde afli cum poţi să te angajezi la firme faimoase precum Michelin şi Bosch

Clădirea FSEGA, gazda evenimentului  FOTO: Facebook UBB

Facultatea de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj va găzdui vineri, 16 noiembrie, un forum la care au fost invitaţi studenţi, elevi de liceu, universităţi din Cluj şi firme din domenii variate. Evenimentul este organizat de Institutul Francez din Cluj cu scopul de a face cunoscute oportunităţile profesionale pe care le oferă cunoaştere francezei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Institutul Francez din Cluj-Napoca organizează vineri, 16 noiembrie, între orele 10.00 şi 17.00, la Facultatea de Ştiinţe Economie şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul UBB, forumul „Franceza te angajează”.

Prin acest proiect, reprezentanţii Institutului urmăresc să aducă împreună firme care angajează oameni ce vorbesc franceza şi posibili angajaţi - studenţi din patru mari universităţi clujene (UBB, UTCN, USAMV şi UMF) şi elevi din clasele a 11-a şi a 12-a din judeţul Cluj şi din nordul Transilvaniei. Cele 16 firme care vor avea reprezentanţi la eveniment sunt: Arvato, Bombardier, Bosch, BRD Groupe Société Générale, Calitop, Emerson, Energom, EXL, Genpact, Michelin, Office Depot, Steelcase, Sykes, Tereos, Vertiv, Xoomworks. 

Potrivit unui comunicat, firmele şi universităţile vor avea standuri de prezentare în holul de la intrarea în clădirea FSEGA. Tot vineri se vor organiza trei workshop-uri, ţinute de specialişti în Resurse Umane, pe teme precum: orientare profesională, redactarea unui CV şi a unei scrisori de intenţie în franceză, simularea unui interviu de angajare în franceză.

Va mai avea loc o prezentare motivaţională, realizată de către o personalitate care a reuşit în carieră datorită contactului cu limba şi cultura franceză. Participarea la eveniment este gratuită. Pentru ateliere este necesară înscrierea printr-un formular, iar detalii se pot obţine de la Institutul Francez din Cluj.

Mai puteţi citi:

Târgul de Cariere revine la Cluj. Peste 60 de angajatori şi mii de joburi pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările