Fragmente dintr-un cadavru uman, descoperite la liziera pădurii Hoia, din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoia Baciu a apărut într-un top realizat de BBC despre cele mai bântuite păduri din lume.
Hoia Baciu a apărut într-un top realizat de BBC despre cele mai bântuite păduri din lume.

Fragmente dintr-un corp uman au fost descoperite de un bărbat care a anunţat imediat Poliţia, luni după-amiază, la liziera pădurii Hoia, din Cluj-Napoca, la ora transmiterii acestei ştiri poliţiştii aflându-se la faţa locului, unde fac cercetări pentru a stabili cum a ajuns cadavrul în acel loc.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Simona Vîrci, a declarat corespondentului Mediafax că poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat că la marginea pădurii Hoia din Cluj-Napoca a găsit mai multe fragmente dintr-un cadavru uman, la faţa locului deplasându-se pentru cercetări mai multe echipe de criminalişti şi lucrători de investigaţii criminale, precum şi un medic legist. "În jurul orei 15.00, un bărbat a sesizat Poliţia cu privire la faptul că a descoperit fragmente de cadavru uman, la liziera pădurii Hoia. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi efectuează cercetări pentru a stabili identitatea persoanei decedate şi circumstanţele în care a survenit decesul acesteia", a spus Vîrci.

Fragmente de cadavru uman

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că fragmentele de cadavru uman descoperite la liziera pădurii se află în stare avansată de putrefacţie, astfel că medicul legist nu a putut stabili dacă persoana decedată este bărbat sau femeie. Aceleaşi surse au spus că în apropiere de locul unde a fost descoperit cadavrul au mai fost găsite câteva obiecte vestimentare şi o frânghie, acestea urmând să fie analizate, însă nu au fost găsite documente de identitate. Potrivit anchetatorilor, după finalizarea cercetărilor, cadavrul urmează să fie transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj, pentru efectuarea necropsiei.

Citeşte şi

FOTO Cum se face turism în Hoia Baciu, una dintre cele mai bântuite păduri din lume conform BBC
 

VIDEO Misterele din Pădurea Hoia-Baciu, „Triunghiul românesc al Bermudelor“: dematerializări, aeroforme, bioforme, OZN-uri

Pădurea Hoia-Baciu, în topul BBC al celor mai bântuite păduri din lume

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite