FOTO VIDEO Vacanţă în România: Mărişel, colţul de rai de unde a pornit legenda „Ioanei d'Arc a României”

FOTO VIDEO Vacanţă în România: Mărişel, colţul de rai de unde a pornit legenda „Ioanei d'Arc a României”

Lacul Tarniţa

Colinele verzi ale Mărişelului, desprinse parcă din basmele lui Ispirescu, au dat României nu numai un colţ de rai, unde vin în fiecare an oameni din toată lumea care apreciază natura neatinsă de “turismul industrial”, dar şi legenda Pelaghiei Roşu, această „Ioana d'Arc a României”. O călătorie într-o nouă poveste din cadrul celei mai frumoase campanii ”Adevărul” - ”125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”.

Ştiri pe aceeaşi temă

La câţiva kilometri după ce am părăsit Drumul European 60, care leagă Clujul de Oradea, am intrat în Someşu Rece, schimbarea de peisaj este impresionantă, pentru că în circa 20 de minute am ieşit din aglomeraţia oraşului şi am intrat într-o zonă superbă. 

Combinaţia de peisaje pe ruta Someşu Rece- Someşu Cald - Mărişel –destinaţia finală fiind la circa 50 de kilometri de Cluj-Napoca, îmi aduce aminte de o reclamă pentru România turistică. O imagine din avion îţi dezvăluie nişte dealuri domoale, acoperite de păduri de un verde crud, iar la un moment dat apare şi un lac de o frumuseţe ireală.
 
”Aceasta ar putea fi Elveţia”
 
“Aceasta ar putea fi Elveţia”, se titra cu litere mari în reclamă, în timp ce imaginile te îmbiau să laşi telecomanda şi să porneşti numaidecât la drum. După ce vezi şi alte imagini superbe, sub care este titrat “Aceasta ar putea fi Austria, Grecia, Spania etc”, finalul te lămureşte şi afli că imaginile sunt din România.
 
Frumuseţea peisajului din zona Mărişel poate rivaliza cu cel din ţările amintite, diferenţa constă în faptul că în acolo asfaltul este impecabil şi zonele sunt împânzite de facilităţi pentru turişti precum telegondole, pârtii de schi, magazine, complexe acvatice. Deşi pare ciudat, tocmai această lipsă de facilităţi turistice îi atrage pe turişti să vină în Apuseni.  
 
“Ăsta e Mărişelul şi vrem să rămână aşa”, mi-a spus Ela Atanasiu, proprietara unei cabane care a fost vizitată în ultimii an de oameni din toată lumea, atrăgându-mi atenţia că unicul lucru care se auzea, în acel colţ de rai, era tălăngile vacilor care păşteau. „Nu vrem facilităţi turistice care să atragă mii de oameni. Vrem ca natura să rămână, aşa, neatistă. Să nu se facă nimic. Acesta este lucrul pe care-l apreciază cel mai mult străinii care vin aici”, a precizat fosta angajată de multinaţională. 
 
Locul unde timpul stă pe loc 
 
În Mărişel peisajul este atât de frumos încât cu uşurinţă ai putea să faci o sută de cărţi poştale cu fotografii care să-ţi taie răsuflarea. Dealurile acoperite de păduri, văile şi lacurile de pe traseu sunt înlocuite, treptat, pe măsură ce urcăm spre Apuseni, de peisaje mai aprige.
 
Un râu curge cristalin pe marginea drumului, brazii înalţi formează un fel de tunel, care în anumite zone aproape că se închide şi în partea de sus, lăsând doar un firicel de lumină să lumineze şoseaua. Mărişelul este situat în Munţii Apuseni, pe un platou străjuit de multe văi la circa 1.200 de metri altitudine. Aici timpul stă în loc. Nimic nu tulbură liniştea şi viaţa oamenilor care păstrează multe din tradiţiile străvechi.  Pâlcuri de case sunt răsfirate pe colinele verzi cât vezi cu ochii. La fel ca şi timpul, aici spaţiul pare nelimitat. Nu e de mirare că aveam de-a face cu cea mai mare comună ca suprafaţă locuibilă din Europa. Cei circa 2.000 de moţi mărişeleni trăiesc în peste 8.000 de hectare de teren. 
 
Foto

Ioana d'Arc de România 

Istoricii spun că meleagurile acestea frumoase de ţi se taie răsuflarea au dat României o legendă care aduce aminte de povestea eroinei franceze Ioana Ioana d'Arc . „Putem spune că Pelaghia Roşu este Ioana d'Arc a României. Ea a fost în fruntea unui detaşament de 300 de moţi din Mărişel, care a luptat împotriva unei armate de 3.000 de soldaţi maghiari şi a câştigat. Se întâmpla în 1849, în timpul în care moţii s-au ridicat sub conducerea lui Avram Iancu şi au luptat pentru libertate naţională şi pentru a scapa de iobăgie”, poveşteşte istoricul clujean Vasile Lechinţan.
 
Deşi nu este în cărţile de istorie, Pelaghia Roşu este, după părerea istoricului, “una dintre femeile importante care au contribuit la mişcările pentru libertate şi demnitate naţională. Faptele ei sunt mai aproape de adevăr decât de legendă.  Mai mult mit există în povestea Ioanei d'Arc, decât în cea a Pelaghiei”, explică istoricul. 

Legenda eroinei din Mărişel
 
Mărişelenii o cinstesc şi acum pe Pelaghia Roşu, în fiecare an, în 14 iulie, când mii de moţi din Apuseni sărbătoresc  victoria lui Avram Iancu, din 1849, împotriva oastei maghiare. Oamenii se reculeg în două locuri: la Crucea Iancului, aflată pe platoul Muntelui Fântânele  şi la statuia Pelaghiei Roşu, aflată lângă şcoala din Mărişel, care a luat numele eroinei.
 
Pelaghia Roşu s-a născut în 1800 şi era fiica judelui (un fel de primar/nr) din Mărişel.  „Legenda spune că pe când era mică, Pelaghia a asistat la aducerea unui grup de iobagi de către jandarmi pentru că ar fi furat lemne.  În timpul nopţii, bărbaţii au fost eliberaţi. A doua zi, jandarmul l-a chestionat pe jude despre ce s-a întâmplat. Atunci Pelaghia a spus că ea este cea care le-a dat drumul omenilor, ştiind că le-au fost luate pădurile şi nu aveau din ce trăi. Atunci jandarmul l-a arestat pe tatăl ei, care se dădu supărat, dar era mândru de fata lui”, povesteşte istoricul Lechinţa. 
Femeile se luptau corp la corp cu soldaţii
 
Deşi a fost învăţătoare în Mărişel, Pelaghia a fost remarcată în luptele din 1848 şi 1849, când revoluţionarii români conduşi de Iancu s-au restras în Apuseni. În Mărişel, armata ungară a dat cinci mari mari atacuri. Pentru că mărişelenii erau foarte puţini, la lupte au participat şi femeile. În martie 1849, Pelaghia a comandat femeile din sat, care au reuşit să pună pe fugă soldaţii.
 
Femeile îmbrcate în haine bărbăteşti au pornit un atac, călare, asupra inamicului. „Soldaţii s-au speriat, crezând că sunt atacaţi de cavaleria moţilor, şi s-au retras în debandadă”, povesteşte Lechinţan. De asemenea, Pelaghia s-a remarcat şi în cea mai crâncenă luptă, cea de pe Muntele Fântânele.
 
“Soldaţii maghiari au ars satul şi s-au îndreptat către munte. Aici însă s-au lovit de rezistenţa moţilor.  Deşi erau mult mai mulţi, nu au reuşit să cucerească Muntele, datorită faptului că relieful le permitea ardelenilor să se apere foarte bine. Foarte important a fost şi curajul de care au dat chiar şi femeile mărişelene, care de multe ori s-au luptat corp la corp cu soldaţii”, explică istoricul. Pelaghia a fost premiată, anul următor, cu 100 de florini, de  guvernatorul Transilvaniei, generalul austriac Wolgemuth: „pentru demonstraţia săvărşită cu isteţime în contra insurgenţilor, pentru eliberarea satului ei, punându-se în fruntea unei cete de femei.”
 
Turişti străini la Mărişel  
 
Lupta pentru un colţ de rai  
 
La 3 kilometri de statuia Pelaghiei Roşu şi la mai bine de 150 de ani de la acele vremuri de legendă, Cabana  Moţilor ne spune povestea unei altfel de lupte pentru libertate. Ela (37 de ani) şi soţul ei, Sebastian  Atanasiu (35 de ani) au vrut, în urmă cu 5 ani, să se desprindă de viaţa “pe ceas” din multinaţionalele la care munceau , în oraş, şi să-şi câştige libertatea. Au găsit libertatea la 1.250 de metri înălţime, într-o zonă despre care spun că este cu adevărat un colţ de rai. Şi-au construit o cabană şi trăiesc aici departe de lumea dezlănţuită.  
 
„Trăim alături de oamenii care vin să se simtă bine şi să fie fericiţi. Astfel suntem fericiţi şi noi“,  pune Ela. Cea mai mare atracţie a zonei este, conform Elei, natura nealterată. “De când suntem aici am atras foarte mulţi oaspeţi, din România şi, mai recent, şi din străinătate. Am pus accent pe oapseţii de afară, pnetru că ei apreciază  foarte mult  ce avem noi aici, natură  pură, mâncare foarte sănătoasă şi foarte gustoasă din ingredinete locale, toate făcute după reţete tradiţinale, le plac  foarte mult obiceiurile pe care noi încercăm să le îngorăm şi să le ignorăm  din cauza tehnologiei şi modernismului ce ne-au luat minţine. Oaspeţii străini apreciază mult mai mult smiplitatae vieţii, faptul că încă se lucrează manual. Ei ştiu că animalele hrănite aşa sunt mai sănătoase şi produsele pe care le dau sunt mai sănătoase. Suntem desupra lumii, la 1250de metri înălţime, într-o  zonă nepoluată, neindustrializată din Apuseni”, detaliază femeia.
 
Deşi cei mai mulţi oapeţi vin aici să se bucure de natură, există posibilităţi de divertisment şi pentru pasionaţii de adrenalină. “Mărişelul e  încojnurat de văi, unde poţi să faci escaladă,  tirolină, se organizează plimbări cu maşini de  teren, pe cai . Sunt destul de multe activităţi. Sunt firme care se ocupă aşa ceva, inslusiv poţi zbor cu elicopterul deasupra Mărişelului. Suntem aici între lacul Tarniţa şi Beliş, unde se pot face sporturi acvatice”, ne explică gazda de la Cabana Moţilor.
 Turnul Babel din Mărişel

În acest peisaj mirifc, cu coline verzi  şi case răsfirate,  cu oameni care cosesc fânul, la fel cum făceau în urmă cu sute de ani, cu sunete molcome de tălăngi, în spatele Cabanei Moţilor, o chinezoaică se dă liniştită pe balansoar. “Peisajul este extraordinar”, spune studenta la Matematică venit în Cluj pentru o şcoală de vară.  În spatele cabanei, un grup pestriţ de oameni pregătesc  un foc de tabără şi un guaş la ciaun. În jurul focului, stau turişti din opt ţări precum Olanda, China, Norvegia, Germania, Canada, Franţa etc. Cami, un geofizician din Canada, care recent s-a mutat în Norvegia, este fermecată de peisaj: “E un loc superb. Prietenul meu din Olanda a spus că se va întoarce cu familia. Am fost în drumeţie, ne-a uimit cât de prietenoşi sunt localnicii. Ne-au lăsat să le vedem caii, să umblăm pe pămâtnturile lor. În Quebec, oamenii nu te lasă să faci asta. E excelent aici şi cred că vorbesc în numele a 7-8 colegi din ţări diferite care sunt aici”.
 
Chinezul Fu, doctorand în Olanda, stă la masă cu mai mulţi tineri. “Cel mai mult îmi plac oamenii de aici, dar şi mâncarea”, spune el cu un zâmbet până la urechi. Ela Atanasiu este bucuroasă că destinaţia devine din ce în ce mai cunoscută, dar, pe de altă parte, ar vrea ca locul să rămână necunoscut, ca o insulă ferită de „turismul industrial” care va transforma un colţ de rai într-o “fabrică de divertisment”.   
 
Ghid de supravieţuire 

Mărişel se află la circa 50 de kilometri, respectiv o oră de mers, de Cluj-Napoca. Traseul cel mai rapid este Floreşti – Gilău - Şomeşu Cald - Şomeşu Rece- Mărişel. Destinaţia e străjuită de lacuri superbe – Tarniţa, în aval, şi Beliş, în amonte de comună. Drumul nu este în starea cea mai bună, dar nu pune probleme deosebite decât iarna, când fără lanţuri la maşină îţi e imposibil să ajungi la destinaţie. Turişii pot ajunge la Mărişel şi cu bicicletele în câteva ore. În zonă se poate ajunge şi dinspre dinspre Huedin, prin Beliş, cale de 38 de kilometri. Maşina şi bicicleta sunt singurele mijloace de a ajunge aici. 
Cazare 

Cel mai cunoscut loc de cazare, în care au ajus oameni din toate colţurile lumii, este Cabana Moţilor, de trei stele. Aici, o noapte de cazare în cameră dublă, cu mic dejun inclus, costă 120 de lei, respectiv 140 de lei în sezon (perioada de iarnă şi perioada vacanţelor elevilor). Cabana a câştigat “Traveller”s  Chioice 2012 Winner” din partea siteului de călătorii Trip Advisor. Alte locuri de cazare sunt casa Eden, unde camera dublă costă 60 de lei în timpul săptămânii şi 70 de lei în weekend, fără mic dejun. De asemenea, se poate sta la cabana popasul Iancului, unde se plăteşte 80 de lei pentru o cameră dublă, respectiv 90 de lei în weekend, fără mic dejun.   
 
Bunătăţi din cămara Cabanei Moţilor
 
Ce mâncăm 
 
Ela Atanasiu, de la Cabana Moţilor, ne-a recomandat câteva preparate tradiţionale. „Recomand supă de pui sau vţel  cu legume de aici şi cu tăiţei de casă sau supa de ciuperci (10 lei). Acestea sunt cele mai apreciate pentru că igredientele sunt din zonă şi gustul e fabulos. Pentru felul doi recomand un balmoş sau mămăligă boierească fiartă în lapte şi smântână, cu tocăniţă de pui (24 de lei)  sau cu tocăniţă de ciuperci (33 de lei, toate produsele fiind de aici.
 
De asemenea, recomand şi un gulaş la ceaun, cu mămăligă şi murături (24 de lei). Deserturile le facem aici, cu ingredeinte din zonă, fructe de pădure, dulceţuri şi siropuri pe care noi le facem”, spune femeia. La partea de băutură, un sirop de casă merge numai bine pe caniculă (5 lei), dar merg foarte bine şi palinca, afinata, vişinata şi merişorata, toate de casă, cu 6 lei paharul de 50 mililitri.  

Alte comori din zonă 

Alte trasee turistice se pot face în zona Ţâcla Găvrii, o stâncă aflată la doi kilometri de centrul comunei, zonele Rezervaţia Măguri-Răcătău, amenajările hidrografice de pe Someşul Cald şi de pe Someşul Rece, defileul Someşului Rece, rezervaţia naturală Padiş şi rezervaţia Scărişoara. Aici se va amenaja în curând şi o pârtie de schi.  Comuna Măguri-Răcătău are pe teritoriul său şapte zone naturale protejate, defileul Răcătăului (cunoscut şi sub numele de „Împărăţia lui Zamolxe”), Cheile Dumitresei, Turbăria de la Dameş şi Balomireasa, muntele din care izvorăşte Someşul Rece şi Răcătăul. Numeroase drumuri şi poteci care împânzesc zona montană oferă posibilităţi multiple de organizare a unor excursii spre Dobrin, Vârful Dumitreasa, Piatra Groşilor, Muntişoru, Bogdanul, Chicera Comorii şi Chicera lui Matei.

Rezervaţia Padiş

„Regiunea Padiş se află în Munţii Apuseni, mai precis în partea de nord a munţilor Bihor, la aproximativ 15 km est de satul Pietroasa. Considerate cel mai grandios fenomen carstic al României, Cetăţile Ponorului reprezintă obiectivul de maxim interes din zona Padişului. Sunt declarate monument al naturii, dar nu există restricţii de acces. Vizitarea circurilor calcaroase constituie o tură spectaculoasă care nu necesită decât echipamentul obişnuit de munte. Numele de “Cetăţi ale Ponorului” vine în primul rând de la ceea ce s-ar putea considera ca fiind sectorul de suprafaţă al acestui fenomen carstic. Este vorba de un ansamblu de trei mari circuri calcaroase, dintre care cel central reprezintă închiderea în fund de sac a Văii Cetăţilor. Albia acesteia, transformată într-un haos de blocuri enorme de piatră, se sfârşeşte la picioarele unui perete de peste 100m înălţime, în care se decupează cea mai impresionantă intrare din carstul românesc: portalul Cetăţilor Ponorului. Cea mai frumoasă peşteră este Peştera Gheţarul Focul Viu care  este alcătuită din două săli, din care prima de mari dimensiuni, ocupată de un imens bloc de gheaţă. Accesul în peşteră se face pe o galerie descendentă, unde este montată o scară de lemn. Tavanul sălii mari este spart de o fereastră prin care a căzut o mare cantitate de buşteni si frunze din exterior, acumulate într-o imensă movilă în centrul sălii. Peştera este foarte uşor accesibilă în sectorul său superior, unde lumina pătrunsă prin hornul din centrul Sălii Mari permite vizitarea fără lămpi cu acetilenă sau lanterne electrice. Temperatura este destul de mică (în jur de 0ºC) chiar şi-n timpul verii”, se arată pe siteul marisel.ro.

  Cetăţile Ponorului
 
 Rezervaţia Scărişoara

Principalul punct de interes îl constituie peştera cu acelaşi nume. Drumul spre peşteră porneşte din comuna Gîrda, situată pe valea Arieşului Mare la 32km amonte de Câmpeni. Intrarea în Gheţarul de la Scărişoara se face prin intermediul unui impresionant aven, a cărui gură, cu un diametru de până la 60m se deschide în inima pădurii care îmbracă Creasta Pârjolii. O potecă îngustă săpată în stâncă şi câteva scări metalice ancorate în pereţi înlesnesc coborârea celor 48m cât măsoară adâncimea avenului.
 
Pe fundul lui se păstrează în tot timpul anului un strat gros de zăpadă – primul semn al lumii îngheţate adăpostite în adâncuri. Aici se află (sub forma unui impresionant portal măsurând 24m lăţime şi 17m înălţime) intrarea propriu-zisă în peşteră. Topografia Gheţarului de la Scărişoara este simplă, deoarece peştera reprezintă în fapt o încăpere unică cu o dezvoltare totală de 700m. Aproximativ în mijlocul acestei încăperi se află un imens bloc de gheaţă, cu un volum de 75.000mc şi care dăinuie în peşteră de peste 4000 de ani.
 
Faţa superioară a blocului (3000mp) formează podeaua Sălii Mari. În a doua sală, denumită Biserica, apar primele formaţiuni stalagmitice de gheaţă care sclipesc uneori sub razele de lumină reflectate de zăpada din fundul avenului asemenea unor gigantice lumânări aprinse. Biserica încheie zona turistică clasică din interiorul peşterii, restul fiind până-n prezent rezervaţie ştiinţifică, cu două sectoare distincte. Vizitarea se poate face pe tot parcursul anului, în special în ultimele luni de iarnă, când aceste formaţiuni ajung la dezvoltarea maximă şi conferă peşterii o frumuseţe într-adevăr neobişnuită, se mai arată pe siteul amintit. 
Biserică din Ţara Călatei 
 
Ţara Călatei

Pentru turistul care stă mai mult în zona Clujului, un traseu făcut prin Ţara Călatei este indicat. Este vorba despre o regiune rurală situată în zona judeţului Cluj, dispusă în văile dintre Cluj-Napoca şi Huedin. “Ţara Călatei este cea mai necunoscută regiune etnografică celebră din România. Necunoscută pentru români, celebră pentru maghiari. (...)Plecând de la Cluj, traseul pe care l-am ales a fost Mănăstireni-Văleni-Sâncraiu-Huedin-Jebuc-Sfăraş-Stana. În primele patru locuri sunt de vizitat bisericile reformate fortificate, în Jebuc şi Sfăraş, două foste conace, transformate în aşezăminte sociale, iar în Stana intenţionam să ajungem până la Varjúvár – castelul arhitectului Kós Károly”, se arată pe siteul cluj.travel.
 
Dacă ai fost în locuri inedite de pe malurile Dunării şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem pe alte meleaguri pitoreşti ale României, ne poţi poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: