FOTO VIDEO Omul care trăieşte în tăcere şi întuneric
0
Clujeanul Vasile Adamescu (68 de ani) este primul român orb şi surd care a fost învăţat „să vorbească“. În urmă cu două săptămâni, şi-a lansat prima carte. Spune că este un luptător datorită credinţei şi subliniază că fiecare zi din viaţa sa este frumoasă.
Cum ar fi o zi fără lumină? Fără sunete? Cum am trăi în beznă şi tăcere? Pentru Vasile Adamescu, aşa a fost întreaga viaţă.
Şi, deşi sună deprimant să petreci o zi fără să asculţi muzică şi fără să-l vezi pe cel de lângă tine, fie el soţ, iubit, prieten sau simplu necunoscut, Vasile Adamescu nu regretă o clipă. Şi zâmbeşte mereu.
La cei 68 de ani, clujeanul are o poftă de viaţă molipsitoare, spune că nu trece o zi fără să fie fericit şi că nu îşi vede handicapul drept o boală, ci ca pe un dat. Nu se plânge din acest motiv. Însoţitorul său nu l-a auzit vreodată, în cei cinci ani de când sunt nedespărţiţi, să spună că şi-ar dori să vadă lumina zilei, fie şi pentru câteva clipe. Nu. Dimpotrivă, încearcă să-şi facă frumoasă atât viaţa sa, cât şi pe a celor din jur.
Vasile Adamescu scrie în alfabetul Braille, iar Internetul este o ultimă descoperire pe care o adoră şi pe care o foloseşte zilnic cel puţin patru ore. Celor care sunt asemenea lui - nu văd şi nu aud - le scrie cărţi.
Pentru ei a scris „Înfruntând viaţa“, prima sa carte, o autobiografie, a cărei lansare a avut loc în urmă cu două săptămâni, la Biblioteca Judeţeană din Cluj-Napoca. Clujeanul speră că volumul său va fi tradus şi în alte limbi.
„Am scris această carte ca un omagiu adus profesorilor mei, pe care nu îi voi uita niciodată. Vreau ca ea să fie folosită ca material pentru profesorii de astăzi şi pentru orice om care doreşte să-mi cunoască viaţa. Am încercat să-mi amintesc toate trăirile pe care le-am avut, din dorinţa de a-i face pe oameni să înţeleagă prin ce am trecut.
Priceperea celor care m-au educat a făcut ca eu să trec de la beznă şi tăcere la lumină“, a explicat Adamescu.
„Încă din anii de şcoală, am adunat în jurnale nenumărate materiale şi articole pe care le-am inclus în acest volum. Am început lucrul la cel de-al doilea volum, care va avea o întindere mai mare“, a încheiat scriitorul.
O zi din viaţa scriitorului orb
I-am făcut o vizită lui Vasile Adamescu, pentru a afla ce înseamnă o zi din viaţa unei persoane care nu vede şi nu aude. Primul român demutizat locuieşte la doi paşi de centrul Clujului, la etajul al treilea al unui bloc de unde se vede Catedrala Ortodoxă. Bărbatul şi-a pierdut vederea şi auzul la 2 ani, după ce a făcut meningită din cauza unei ploi torenţiale. Până la 11 ani, Vasilică nu ştia să vorbească, să scrie sau să citească. Comunica prin atingeri. Tot la 11 ani a fost adus la Cluj, la Şcoala de Nevăzători.
„Demutizat se traduce prin acea persoană care nu putea vorbi şi care, prin diverse metode psihopedagogice speciale, a depăşit această dificienţă. Cazul domnului Adamescu este unic în România. Domnia sa şi-a pierdut văzul şi auzul când era mic, însă corzile vocale erau intacte şi nu ştia să le folosească.
Profesorii săi de la Liceul pentru persoane cu deficienţe de vedere din Cluj-Napoca, unde a ajuns când avea 11 ani, l-au învăţat să rostească unele cuvinte“, a explicat asistentul universitar Marian Pădure, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.
Am intrat în apartamentul clujeanului, am salutat şi i-am scris în palmă numele meu. A zâmbit şi s-a aşezat la biroul său unde erau un laptop deschis şi zeci de exemplare din cartea sa recent lansată – atât în alfabetul limbii române, pe înţelesul nostru, al celor care vorbim, auzim şi vedem, cât şi în alfabetul Braille, pe înţelesul celor care nu văd. Apoi l-am rugat să ne povestească despre felul în care arată o zi din viaţa sa, ce îşi doreşte la cei 68 de ani şi ce este fericirea pentru el.
Vasile Adamescu, sau Vasilică, aşa cum îi zic prietenii, se trezeşte dis-de-dimineaţă. Nu îi place să lenevească. Se duce la baie, îşi face toaleta, apoi îşi aranjează patul şi ia micul dejun alături de Viorel Micu, interpretul său, care îi este alături de cinci ani.
Adoră ceaiul de mentă cald, pentru că îi place mirosul aromat şi gustul, ceai pe care şi-l prepară singur şi în compania căruia se pune la curent cu ultimele noutăţi de pe Glob. Îşi deschide laptopul, care are un display special şi are ataşat un sistem de scriere în alfabetul Braille.
„Apoi vin în birou, să lucrez. Scriu mesaje, răspund la mailuri. Citesc în format electronic. Îmi place mult să citesc ziarele“, spune Vasile Adamescu, ajutat de Viorel Micu, un fost elev al clujeanului.
Micu spune că profesorul său are pe un site un program de ştiri care selectează 100 de articole din toate ziarele din România, o revistă a presei. „Sare peste crime, violuri, astea nu le citeşte. Peste parade gay şi treburi d-astea. Şi citeşte ştiri politice, sociale, sportive. E foarte atras de tehnică, de tot ce se întâmplă cu căile ferate. De exemplu, a citit recent despre un tren din China care merge pe undă magnetică cu 300 de kilometri la oră. Majoritatea ştirilor care îl interesează le copiază în limbaj Braille“, explică Viorel Micu.
La prânz, scriitorul ia masa, îşi face siesta o oră şi apoi iese la o plimbare cu Viorel sau cu prietenul său de-o viaţă, Laurenţiu Crişan. „Mănânc două feluri de mâncare caldă, iar felul trei, fructe sau prăjitură“, mai spune Vasile Adamescu. Preferatele lui sunt supa de pui, ciorba de cartofi, orez cu pui şi piure cu friptură, iar atunci când merge la restaurant comandă mereu pizza.
Clujul, „văzut“ de Adamescu
După-amiază se odihneşte o oră, apoi lucrează la calculator sau modelează în atelierul său. Ultima sa creaţie este un extraterestru din lut care aduce cu o creatură reptiliană cu solzi pătraţi, rupt din filmele SF. Din mâinile sale dă viaţă şi unor chipuri de oameni, căruţe sau unor femei care frământă pâinea în covată. Usucă micile creaţii pe biblioteca făcută la comandă din schiţele sale.
Viorel Micu ne-a arătat că Vasile Adamescu a desenat, cu un ac special, cum arată harta centrului Clujului, cum arată un autobuz de transport în comun, dar şi schiţe de apartamente, blocuri, maşini agricole, Luna şi Soarele.
Are un simţ al orientării ieşit din comun
Nu trece o zi fără o ieşire în oraş, unde se orientează de minune. „Are un uimitor simţ al orientării. Ştie toate străzile. Dacă îi spun să mergem pe o stradă, stă, se gândeşte şi mă duce acolo. Iar până ajungem acolo dezbatem ultimele ştiri“, povesteşte însoţitorul său. Săptămânal, cei doi merg la cumpărături împreună.
Micu mai spune că profesorul Vasile Adamescu, pensionat din 2004, scrie cărţi pentru elevii de la Liceul cu Deficienţe de Vedere din Cluj-Napoca. Şi în fiecare an, la festivitatea de premiere, le face câte un cadou: fie o carte scrisă de el cu ghicitori găsite prin cărţi sau pe Internet, fie bani.
Când el nu va mai fi, ne spune Viorel, toate cărţile scrise de el în limbajul Braille vor fi donate copiilor. Are sute de cărţi, majoritatea religioase, căci e convins că Dumnezeu, pe care şi-l imaginează ca pe un spirit blând ce conduce universul, îi este mereu alături.
A tradus, în Braille, enciclopedii şi cărţi de poveşti, toate pentru cei ce nu văd. Timp de 27 de ani, a fost profesor şi, având studii de psihopedagogie, a predat toate materiile, de la română şi istorie până la matematică. Absolvind şi Şcoala Populară de Artă, i-a învăţat pe copii să modeleze diverse figurine, dezvoltându-le simţul tactil.
Cum citeşte pe Internet
Vasile Adamescu are un laptop obişnuit pe care îl foloseşte pentru a citi ştiri, cărţi şi e-mailuri, cu ajutorul unui dispozitiv numit „display Braille“.„Domnul Adamescu cunoaşte din cap tastatura laptopului. La calculator are ataşat, cu o mufă USB, un display Braille care transformă literele obişnuite în semne Braille pe care el le pipăie cu degetele şi aşa citeşte“, explică Viorel Micu, asistentul lui Adamescu.
Vasile Adamescu scrie pe laptop
Amintiri cu Marin Preda şi pregătiri pentru „Harry Potter“
Vasile Adamescu spune că ştie foarte bine ce înseamnă fericirea. De asemenea, adaugă că cititul e o mare bucurie pentru el. Prima carte citită pe laptop a fost „Castelul din Carpaţi“, de Jules Verne. Profesorul ne-a spus că a citit sute de cărţi, dar că i-au plăcut „La Medeleni“ de Ionel Teodoreanu, „Mizerabilii“ de Victor Hugo, „Răscoala“ şi „Pădurea spânzuraţilor“ de Liviu Rebreanu, dar şi „Moromeţii“ de Marin Preda. Acum are de gând să citească seria „Harry Potter“, i s-a spus că e o carte pentru copii.
Şi-a dorit să-l cunoască pe marele prozator . De Marin Preda îl leagă o amintire importantă. În anii ’70, locuia la casa de copii din comuna teleormăneană Siliştea-Gumeşti, unde s-a născut prozatorul român şi, aflând că acesta a venit în sat, a vrut să-l cunoască.
„I-a cunoscut familia şi surorile lui Preda, însă ei doi nu s-au văzut. I-a scris mai multe scrisori lui Marin Preda, iar acesta i-a răspuns printr-un telefon dat la casa de copii. Preda i-ar fi comunicat că i-ar face plăcere să îl cunoască“, povesteşte Viorel Micu.
Vasile Adamescu spune că a învăţat să nu renunţe niciodată şi să fie un luptător. Bărbatul de 68 de ani este convins că şi credinţa în Dumnezeu a avut o mare importanţă pe parcursul vieţii sale. Profesorul doreşte să scrie cel de-al doilea volum autobiografic, să facă doctoratul, să se mute într-o casă lângă o pădure şi să se bucure de fiecare clipă a vieţii sale.
Cunoaşte mirosul lui Dumnezeu
Clujeanul povesteşte, prin interpretul său, că momentele cele mai fericite din viaţa sa au fost atunci când a intrat la liceu, când a reuşit la examenul de admitere la facultate şi când a început să predea. Toţi zic că are lipici la copii. „Unul dintre regretele sale este că nu a avut copii, deşi a fost căsătorit de două ori. Însă spune că a avut la şcoală mulţi copii“, adaugă Viorel Micu.
Acesta continuă să fie uimit de voinţa de fier a lui Adamescu, de perseverenţa şi de dorinţa acestuia de a se implica în tot şi de faptul că nu se plânge. Micu spune că, dacă vor să mânânce zacuscă sau murături, Adamescu ţine morţiş să meargă el în pivniţă după borcane. „Şi se întoarce înapoi întreg. Spun asta pentru că mulţi nevăzători se lovesc şi îi vezi vineţi“, explică Viorel.
O părere asemănătoare are şi prietenul profesorului clujean, Laurenţiu Crişan.
„L-am cunoscut pe Vasilică la începutul lunii ianuarie 1956. Chiar în ziua lansării cărţii sale am auzit la televizor o ştire despre doi surdomuţi în vârstă de 30 de ani care au decis să fie eutanasiaţi pentru că urmau să-şi piardă vederea. Mă gândesc la Vasilică, la cât entuziasm are el pentru viaţă. Într-o zi, venind amândoi de la cimitir, l-am întrebat unde ar vrea să fie înmormântat şi el m-a luat la rost, spunându-mi: «Cum îmi pui această întrebare? Cum te gândeşti că vreau să mor?»“, mărturiseşte Crişan.
Între navigat pe Internet, scris, modelat şi vizitele pe care le primeşte, Vasile călătoreşte. Fie în schimburi de experienţă (cu şcoala de nevăzători din Cluj, cu care ţine legătura), prin Germania, Anglia şi Portugalia, fie la Sibiu, la părinţii lui Viorel Micu, unde şi animalele simt că e diferit.
„Am un câine uriaş, o corcitură între un ciobănesc şi un dalmaţian. E foarte agresiv cu străinii. M-am temut când a intrat domnul Adamescu în curte, însă câinele nu a făcut nimic, nici nu a lătrat. Acum, după mai multe vizite, când vrea să-l mângâie şi-l loveşte, fără să vrea, cu băţul, în timp ce-l caută, câinele nu reacţionează. Se lasă mângâiat“, povesteşte Viorel.
În străinătate, cei doi merg şi la biserici, aşa cum nici la Cluj nu lipsesc duminica de la slujbă. Adamescu spune că, pentru el, Dumnezeu are miros şi că l-a simţit în toate lăcaşurile sfinte unde a călcat. „Mirosul de tămâie şi lumânare e miros de Dumnezeu“, crede clujeanul.
Decorat de preşedintele statului
Vasile Adamescu s-a născut pe 5 septembrie 1944, în satul Borcea, judeţul Călăraşi. Era un băiat care vedea şi auzea. La 2 ani a făcut meningită din cauza unei ploi torenţiale şi aşa şi-a pierdut văzul şi auzul.
Până la 11 ani, Vasilică nu ştia să vorbească, să scrie sau să citească. Comunica prin atingeri. Tot la 11 ani a fost adus la Cluj, la Şcoala de Nevăzători, unde a învăţat carte şi am fost demutizat de profesoara Florica Sandu.
După ce a terminat liceul, s-a înscris la facultate, la secţia de psihopedagogie mai precis. A absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei cu media 9,75 şi a devenit profesor la Şcoala de Nevăzători, unde a lucrat cu copii cu surdocecitate.
Vasile Adamescu a fost distins, la sfârşitul lunii ianuarie, cu Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de Cavaler, de către preşedintele statului, datorită activităţii sale.
Se încarcă comentariile...
