FOTO VIDEO Istoria românilor cântată, la Cluj, de corul bărbătesc de aproape 100 de ani din Finteuşu Mare. „Cântatul e ca un drog“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corul din Finteuşu Mare a cântat la Cluj FOTO: Florina Pop
Corul din Finteuşu Mare a cântat la Cluj FOTO: Florina Pop

Cunoscut drept corul de bărbaţi din Finteuşu Mare, judeţul Maramureş, aplaudat la „Românii au talent“, a cântat la Cluj, ieri, de Ziua Limbii Române. Corul are vreo 52 de membri cu vârste cuprinse între 14 şi 86 de ani, dar la Cluj au venit vreo 30.

În faţa clădirii Casino din Parcul Central al Clujului, tinerii şi bătrânii din corul bărbătesc din Finteuşu Mare au cântat melodii în care i-au amintit pe daci, romani, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu şi pe Avram Iancu. Au venit în straie populare cu pălării (clopuri) specifice Ţării Chioarului (din judeţul Maramureş).

„Noi suntem corul din Finteuşu Mare, poate aţi auzit de noi. Am mai cântat la Cluj. Vă prezentăm azi, de Ziua Limbii Române, o istorie a poporului român prin cântec“, le-a explicat oamenilor din public Andrei Dragoş, dirijorul corului, în vârstă de 66 de ani.
Îndată se împlinesc 10 ani de când este la cârma acestui cor cu care a fost peste tot, în toată Europa şi România.

Din repertoriul corului fac parte cântecele: „Dorul Ardealului“ şi „Marşul lui Tudor“ de Aurel Popovici, „Românul“ şi „Cisla“ de Ciprian Porumbescu, “Resunetul Ardealului” de Ion Vidu, “Pui de lei” de Ionel Brătianu, “Ceasul rău” de Izidor Vorobchievici etc.

„Fiecare dintre noi avem alte profesii, dar cântăm de plăcere. Cântăm şi trăim cu speranţa că va fi mai bine în ţara asta care este Ţara Făgăduinţei. Noi aşa o vedem“, zice Andrei Dragoş.

Tot el consideră că limba română este atât de frumoasă şi are un bagaj fonetic atât de darnic încât regretă că unii români, fie tineri, fie politicieni, rostesc două cuvinte în română şi pe al treilea în engleză, italiană ori spaniolă.

„Bagajul fonetic al limbii române e atât de frumos încât nu trebuie să apelăm la neologisme sau la cuvinte din alte limbi“, susţine dirijorul corului.

Cântă la 72 de ani

Unul dintre membrii corului este Toma Romocea. Are 72 de ani şi spune că a început să cânte din 1955. Tatăl său, care a făcut parte din acest cor, l-a luat şi pe el şi pe fratele său la repetiţii. Şi aşa i-a făcut pe amândoi să le fie drag să cânte. O perioadă au şi cântat împreună.

„Cântatul e ca un drog, e ceva ce îţi place. Am mers cu corul la Cântarea României şi la toate concursurile din ţară. Au fost şi în străinătate. În 1979, corul a luat un premiu la un concurs din Polonia“, povesteşte Toma Romocea (foto mai jos). 

cor finteusul mare cluj

Ce îi displace bătrânului cântăreţ e că televiziunile nu mai dau pe post melodii româneşti, ca odinioară. „Cântă piese de prin Africa, nu dă muzică românească. E strigător la cer“, încheie Romocea.

Corul va împlini 95 de ani

Pe 16-17 noiembrie, acest cor va împlini 95 de ani. A cântat prima dată pe 1 Decembrie 1918 în Finteuşu Mare, iar apoi a cântat şi la Alba Iulia, în alţi ani, pe 1 Decembrie.

„Corul susţine primul concert la 1 Decembrie 1918, în Şomcuta Mare, centrul Districtului Chioar, unde românii erau adunaţi cu mic şi mare, şi asteptau să primească veşti de la Marea Adunare Naţionala de la Alba Iulia, unde trebuia să se ia hotărârea de făurire a României Mari.
Istoria satului va fi de acum înainte strâns legată de evoluţia acestei formaţii valoroase, care şi-a pus amprenta pe întreaga activitate desfăşurată aici.

Din 30 noiembrie 2003, conducerea corului este preluată de prof. Andrei Dragoş care promovează proiectul “Cântec din sufletul neamului” concert coral în patru părţi şi conţinuturi, cântece patriotice, prelucrări din folclor, cântece religioase, şi colinde.

Din 2003 până în prezent, corul a susţnut concerte la Iaşi, Putna, Baia Mare, Borşa, Satu Mare, Oradea, Cluj-Napoca, Bucureşti, Deva, Tg-Jiu, Turnu Severin, Timişoara, Urdari, Turceni, Tăşnad, etc.

Proiectul a fost promovat şi sustinut în concerte externe în comunităţile de români din Paris la Ambasada şi la Catedrala Sfinţii Arhangheli “Mihail Gavril şi Rafail”, la Toulouse, Franţa, la Milano şi Torino, în Arganda şi Alcala de Henares din Spania, în domul din Salzburg, la Cornaux şi Sion din Elveţia“, potrivit paginii de facebook a corului.

Corul de la Finteuşu Mare la „Românii au talent“, AICI.


Mai puteţi citi:

REPORTAJ: Cor bărbătesc de succes cântă pe întuneric, iar artiştii stau ghemuiţi în băncuţele copiilor

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite