FOTO VIDEO Fostul cinematograf Dacia din Mănăştur va fi modernizat de Primărie cu circa 560.000 de lei

FOTO VIDEO Fostul cinematograf Dacia din Mănăştur va fi modernizat de
Primărie cu circa 560.000 de lei

Emil Boc, în faţa cinematografului Dacia din cartierul clujean Mănăştur FOTO: Florina Pop

Fostul cinematograf Dacia, despre care în ultima vreme s-a scris în presă că este un loc pentru oamenii străzii şi că acolo au avut loc incendii, a intrat în posesia administraţiei locale. Autorităţile vor să îi păstreze destinaţie şi speră ca, la începutului lui 2014, să fie gata lucrările de modernizare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cinematograful Mănăştur, sau mai bine-zis ce a mai rămas din el, a intrat de curând în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca. Aceasta îi va păstra destinaţia iniţială, de cinema, însă vrea să transforme una dintre săli în spaţiu de întâlniri, de conferinţe, de baluri pentur pensionari etc.

Primarul Clujului, Emil Boc, a anunţat aceste informaţii, miercuri, 24 aprilie, într-o vizită la cinema.

„A durat foarte mult procesul cu foştii chiriaşi. Din 2010, Primăria s-a tot judecat cu fostul chiriaş. Acum avem documente legale şi am putut să intrăm. Aici preconizăm să avem în continuare cinematograf, să se proiecteze filme, să fie cinematecă gratis.

Vrem să poată fi un loc unde să se poată organiza întâlniri de cartier, întâlniri ale pensionarilor, baluri ale pensionarilor, săli de conferinţe, teatru de cartier.
Să redăm acest spaţiu mănăşturenilor deoarece pentru ei a fost creat“, a declarat Boc.

Cinematograful a fost dat în folosinţă în 1981. Se numea Dacia, aşa cum se numeau şi alte cinematografe din alte reşedinţe de judeţ. Avea două săli, A şi B.

După revoluţie a fost tot cinema, iar apoi discotecă şi „casă“ pentru oamenii străzii.

„Vedeţi cum arată azi de parcă ar fi fost război aici. Deja avem, în buget, bani pentru modernizarea lui. Să sperăm

Foto

că la începutul anului viitor să fie gata.

Propunerile pe care le-am anunţat vor fi discutate în manieră publică.

Vom discuta cu mănăşturenii, poate vor avea şi ei alte idei cu privire la ce să facem în acest spaţiu“, a adăugat Emil Boc.

Pentru proiectare au fost alocaţi, în buget, 60.000 de lei, iar pentru execuţie, 500.000 de lei.

„Dacă va fi nevoie vom suplimenta sumele pentru ca la începutul anului viitor să fie gata lucrările“, încheie primarul Clujului.

Muncitorii de la Rosal curăţaţă cinematograful. În spate se vede o reclamă la Pepsi cu „Trăieşte visul“  FOTO: Florina Pop

Imagini din aceeasi galerie
  • Muncitorii de la Rosal curăţaţă cinematograful. În spate se vede o reclamă la Pepsi cu „Trăieşte visul“  FOTO: Florina Pop
  • Clădirea cinematografului din exterior  FOTO: Florina Pop
  • Intrarea în cinema Dacia FOTO: Florina Pop
  • Emil Boc FOTO: Florina Pop
  • „Urme“ FOTO: Florina Pop
  • Holul cinematografului FOTO: Florina Pop
  • Podeaua uneia dintre cele două săli ale cinematografului, und eacum câteva luni a avut lco un incendiu. Pe jos sunt doar lemne arse şi cenuşă. În cealaltă încăpere, pe jos, multă sticlă   FOTO: Florina Pop
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: