FOTO Trei clujeni vor să atingă un vârf din Himalaya, în premieră pentru un echipaj român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujenii Vlad Căpuşan, Lea Urs şi Joco Biro vor pleca într-o expediţie pentru a atinge unul dintre cele mai tehnice vârfuri montane de înălţime medie, Kusum Kanguru, din munţii Himalaya. Dacă expediţia lor va fi o reuşită, cei trei studenţi vor fi primii români care au atins vârful, aflat la o altitudine de 6.367 de metri.

Trei alpinişti vor porni pe 17 august într-una dintre cele mai dificile şi periculoase expediţii întreprinse de ei până acum. Studenţii Vlad Căpuşan, Lea Urs şi Biro Joco vor fi membrii expediţiei clujene care îşi propune să atingă nu mai puţin de trei vârfuri din lanțul muntos Himalaya.



Ţinta principală a expediţiei va fi atingerea vârfului Kusum Kanguru (6.367 de metri), unul dintre cele mai tehnice vârfuri montate de înăţlime medie.
Provocarea pentru alpiniştii din Cluj este cu atât mai mare cu cât niciun echipaj din România nu au reuşit atingerea vârfului până acum şi doar 12 din întreagă lume au ieşit învingători în lupta cu acesta.

„E dificil, dar nu imposibil. Dacă nu am crede că suntem în stare şi că vom reuşi acest lucru nici nu am mai porni la drum”, a declarat Vlad Căpuşan, în vârstă de 21 de ani, student la Univeristatea de Arte şi Design din Cluj.

Află de ce niciun echipaj român nu a reuşit să atingă vârful Kusum Kanguru mâine, în Adevărul de Cluj-Napoca

image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite