FOTO Protestatarii „anti-crematoriu“ nu au fost primiţi de primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 300 de clujeni au participat, astăzi, la un marş împotriva crematoriului uman care se va realiza în cimitirul din cartierul Mănăştur. Din zona cimitirului, oamenii au mers până la Primărie, unde au lăsat un memoriu. Primarul Radu Moisin nu i-a primit pe protestatari.

În memoriul semnat de 500 de persoane din Mănăştur se arată că locuitorii din zonă nu sunt de acord cu realizarea crematoriului în cimitirul din cartier, din cauza mirosului şi poluării care ar afecta 5.000 de copiii şi 12.000 de adulţi.

Universitarul Marius Rotar: „Preoţii nu trebuiau să participe la marşul anti-crematoriu“

Protestatarii şi-au manifestat nemulţumirea faţă de faptul că nu au fost primiţi de primarul interimar Radu Moisin. Aceştia au lăsat memoriul purtătorului de cuvânt al Primăriei, Oana Buzatu, care a spus că memoriul va fi supus dezbaterii consilierilor locali la prima şedinţă.

Şi preoţii sunt împotriva crematoriului

 Alături de locuitorii din Mănăştur au protestat şi preoţii a două parohii din cartier. Parohul bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăştur, Dan Hognogi, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că locuitorii din cartierul Mănăştur au strâns aproximativ cinci sute de semnături împotriva proiectului de amenajare a crematoriului care vor fi depuse la Primărie şi Prefectură.

image

Imagini de la marşul mănăşturenilor

"Am fost luaţi prin surprindere de încheierea unui contract al Primăriei de construire a unui crematoriu într-o capelă a cimitirului din apropierea bisericii «Adormirea Maicii Domnului», situată în cel mai mare cartier al Clujului, Mănăştur, care are peste 100.000 de locuitori. Ne-a mirat că nici oamenii, nici biserica nu au fost consultaţi. BOR se opune incinerării şi construirii unui crematoriu, pentru că trupul omului are o valoare inestimabilă, trupul fiind templul Duhului Sfânt. Nu putem accepta ca trupul omului chemat la Înviere să fie incinerat. Enoriaşii au strâns circa 500 de semnături împotriva acestui proiect pe care le vom depune, împreună cu un memoriu, la Primărie şi la Prefectură, în timpul unui marş al tăcerii care va fi organizat miercuri, ca protest faţă de amenajarea crematoriului”, a spus Hognogi.

Se vrea referendum local

La rândul său, preotul Călin Popovici de la Parohia "Sf. Evanghelist Ioan”, din acelaşi cartier, a făcut apel "la o trezire civică şi a conştiinţei religioase şi la o solidaritate puternică a locuitorilor Clujului” şi i-a îndemnat să participe în număr cât mai mare la marşul tăcerii.

O zi la singurul crematoriu uman din ţară

"Ar putea fi organizat chiar un referendum local pe tema amenajării crematoriului, iar atunci cei din Primărie îşi vor da seama că sunt singuri în această decizie”, a spus Popovici.

"Locuinţa cea mai apropiată de viitorul crematoriu este la 35 de metri“

"Marşul Tăcerii”, organizat de o fundaţie a preoţilor mai multor parohii şi de deputatul independent Mircia Giurgiu, a început, miercuri,la ora 12.00.
Reprezentantul unei asociaţii de proprietari din cartierul Mănăştur, Emil Şteţcu, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că locuitorii reclamă locul de amplasare a viitorului crematoriu, şi nu utilitatea sa.

Citeşte şi „Afacerea crematoriul": 200.000 de euro şi 1.500 de cadavre pe an

"Locuinţa cea mai apropiată de viitorul crematoriu este la 35 de metri, în zonă fiind şi câteva grădiniţe şi creşe. Acest crematoriu poate duce la emanaţii de dioxid de sulf care produc infecţii ale tractului respirator dar şi emanaţii de mercur. Toate noxele ar putea fi duse de vânt în centrul municipiului Cluj-Napoca”, a spus Şteţcu.

Vor alt loc pentru crematoriu

Potrivit acestuia, locuitorii din Mănăştur propun Primăriei amplasarea crematoriului într-o zonă nelocuită la cel puţin 1-2 kilometri de cea mai apropiată locuinţă, dar şi organizarea unei dezbateri publice pe această temă.

Citeşte şi Marş al tăcerii împotriva crematoriului uman

Pe de altă parte, şeful Biroului Mass Media din Primărie, Iulia Perşa, a declarat, marţi, că primarul interimar Radu Moisin a solicitat un punct de vedere oficial din partea Centrului Regional de Sănătate Publică, aflat în subordinea Institutului Naţional de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii, "cu privire la riscurile de sănătate publică pe care le-ar putea implica amplasarea unui crematoriu uman în incinta cimitirului Mănăştur, aflat în proximitatea celui mai mare cartier rezidenţial din municipiu”.

Proiectul a fost suspendat
 
"Până la obţinerea unui punct de vedere scris, oficial, demersurile administrative legate de această problemă se suspendă, urmând să fie prezentată o informare în şedinţa de plen a Consiliului Local Cluj-Napoca”, a afirmat Perşa.
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, în şedinţa din 18 octombrie 2011, un proiect de hotărâre privind asocierea cu SC RDK Cremation în vederea amenajării unui crematoriu uman în incinta cimitirului din cartierul Mănăştur. Prin hotărâre, societatea în cauză se obligă să achite Primăriei Cluj-Napoca o sumă de 15.000 de lei pe an, durata asocierii fiind de 49 de ani.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 19 voturi "pentru”, din partea consilierilor PDL şi UDMR, fiind înregistrate patru abţineri din partea aleşilor din PNL şi PSD.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite