FOTO Să moară casa vecinului: cum şi de ce au apărut „turbo-casele“ din Ţara Oaşului, Maramureş şi Bucovina

FOTO Să moară casa vecinului: cum şi de ce au apărut „turbo-casele“ din Ţara Oaşului, Maramureş şi Bucovina

Fotografie din expoziţia „Minunata lume nouă - case ale emigranţilor români”. FOTO: Expoziţie

Casa este unitatea de măsură a succesului în zone precum Ţara Oaşului, Maramureş şi Bucovina, care au rămas pustiite după ce sute de mii de români au plecat la muncă „în afară“. Banii strânşi sunt „îngropaţi” în case uriaşe, kitsch-oase, cu faţade din sticlă, spoturi luminoase şi covoare pufoase, care au apărut în peisajul rural cu „viteză turbo”. Proiectul „Minunata lume nouă” aduce în discuţie originea şi efectele acestui fenomen.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cercetătorii germani care au studiat fenomenul boom-ului imobiliar datorat emigranţilor din Kosovo au botezat casele acestea care au apărut „ca ciupercile după ploaie” - „turbo houses” (turbo-case). Un venit bun într-o ţară Vestică le-au permis să-şi construiască rapid casele la care visau. Asta s-a întâmplat şi în zone din Nordul Româiei.
 
„Minunata lume nouă – case ale migranţilor români” este o expoziţie de fotografii care prezintă  case ridicate de emigranţi români în Ţara Oaşului, Maramureş şi Bucovina şi îşi propune să lanseze o dezbatere privind consecinţele migraţiei şi boom-ului din construcţii  asupra satelor, regiunii şi peisajului cultural. 
 

„Fenomen care caracterizează întreaga ţară” 

 
„„Noi vrem să punem în discuţie un fenomen care, de fapt, caracterizează întreaga ţară, având în vedere faptul că peste 13% dintre români lucrează sau locuiesc în străinătate. Este o temă foarte actuală nu numai în România, dar şi pe plan internaţional. Dorim să dezbatem acest fenomen, să-l aducem în atenţia publicului larg, dar şi al specialiştilor. Vrem nu neapărat să răspundem la întrebări, ci în primul rând să lansăm câteva: Ce se va întâmpla cu aceste case în 20-30 de ani? Cum a modificat acest boom din construcţii întregul peisaj rural? Ce influenţe are acest fenomen asupra comunităţilor locale? Ce vor face cu aceste case a doua şi a treia generaţie?” , spune într-un interviu pentru Adevărul curatorul expoziţiei, Raluca Buţincu Betea, de la Institutul Cultural Român din Berlin, care a realizat expoziţia  alătură de Departamentul Europa Centrală şi de Sud-Est din cadrul Muzeului Culturilor Europene din Berlin. Deja vernisată cu succes în perioada noiembrie 2015 - iunie 2016 la Muzeul Culturilor Europene din Berlin şi la Collaboratorium Berlin, expoziţia Minunata lume nouă porneşte într-un turneu în mai multe oraşe din România.
 
Prima oprire este la Cluj-Napoca, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, unde expoziţia poate fi văzută până la finalul lunii. 
 

Curatorul expoziţiei, Raluca Buţincu Betea, de la Institutul Cultural Român din Berlin. FOTO: Remus Florescu
 

Interviu 

 
Curatorul expoziţiei, Raluca Buţincu Betea, de la Institutul Cultural Român din Berlin, a explicat într-un interviu pentru „Adevărul” că pe lângă fotografiile propriu-zise proiectul a presupus realizarea unor studii de arhitectură, antropologice şi chiar de psihologie, care sunt reunite în volumul editat. 
În interviu, curatoarea explică sintagme precum „arhitectura fără arhitect” (casele fiind construite de meşteri – de multe ori în urma convorbirilor la telefon cu proprietarii sau pe baza unor fotografii care le sunt trimise), care sunt elementele caracteristice ale acestora case, care este explicaţia antropologică a construirii lor şi care este scopul expoziţiei. 
 
 
Cum a luat naştere  ideea realizării unei astfel de expoziţii? 
 
Ideea acestei expoziţii a luat naştere în urmă cu mai bine de 2 ani la Berlin când i-am propus doamnei Beate Wild, coordonatoarea Departamentului Europa Centrală şi de Sud-Est din cadrul Muzeului Culturilor Europene din Berlin, să realizăm împreună o expoziţie despre transformările pe care peisajul cultural din Ţara Oaşului le-a cunoscut în ultimii 60 de ani. Iniţial am vrut să alăturăm fotografii alb-negru, realizate de Ioniţă G Andron în anii 50 şi 60 în satele din Ţara Oaşului, cu fotografii ale lui Petruţ Călinescu din perioada actuală. Gândindu-ne mai bine, am ajuns la concluzia că ar fi mai bine să ne concentrăm asupra perioadei contemorane, asupra ultimilor 20 de ani şi să analizăm migraţia externă a românilor şi boom-ul din construcţii. Aşa am început să documentăm expoziţia „Minunata lume nouă – case ale emigranţilor români” şi ne-am hotărât să extindem regiunea, să includem şi Maramureşul şi Bucovina, aproape tot nordul României, unde foarte mulţi migranţi români care lucrează în străinătate îşi investesc economiile în ţară în construirea de case impozante.
 

Una dintre casele din Ţara Oaşului care au servit drept model localnicilor. Aceasta nu e construită de emigranţi, ci de oşeni înstăriţi.   

 

Care este semnificaţia titlului expoziţiei? 

 
Titlul face referire la romanul omonim al lui Huxley care a fost publicat în anii 30. La prima vedere pare o lume foarte frumoasă, în care proprietarii doresc să îşi construiască o casă de vis pentru întreaga familie, însă la o analiză mai atentă se poate observa că acest vis se realizează printr-un efort foarte mare: proprietarii lucrează o perioadă lungă de timp în străinătate şi investesc bani pe care i-au strâns în aceste case, care sunt foarte mari şi care depăşesc necesarul unei familii. De multe ori construirea acestor case se întinde pe o durată de 5-10 ani, depinde, pentru că banii vin treptat, din cauza crizei economice mulţi dintre români şi-au pierdut locurile de muncă sau nu mai câştigă atât de bine. În al doilea rând, ei pendulează între cele două lumi, între ţările de destinaţie şi acasă, ei se simt  în continuare între două lumi, doresc să se întoarcă, dar nu găsesc servicii suficient de bune şi de fapt este un cerc vicios din care ei ies greu sau nu pot să iasă. 
 
 
Care este mesajul pe care vreţi să-l transmiteţi cu această expoziţie? 
Noi vrem să punem în discuţie un fenomen care, de fapt, caracterizează întreaga ţară: având în vedere faptul că peste 13% dintre români lucrează sau locuiesc în străinătate. Este o temă foarte actuală nu numai în România, dar şi pe plan internaţional. Dorim să dezbatem acest fenomen, să-l aducem în atenţia publicului larg, dar şi al specialiştilor. Vrem nu neapărat să răspundem la întrebări, ci în primul rând să lansăm câteva: Ce se va întâmpla cu aceste case în 20-30 de ani? Cum a modificat acest boom din construcţii întregul peisaj rural? Ce influenţe are acest fenomen asupra comunităţilor locale? Ce vor face cu aceste case a doua şi a treia generaţie? 
Pentru România, migraţia internaţională este un fenomen destul de recent, rămâne ca specialiştii să analizeze cum vor evolua lucrurile peste 30-40 de ani, cum va investi statul, ce fonduri va pune la dispoziţie pentru întoarcerea migranţilor în ţară. Toate acestea sunt aspecte pe care noi am încercat să le dezvoltăm şi în cadrul programului de evenimentel conexe pe care le-am organizat. La Berlin de exemplu s-a desfăşurat un workshop. Aceste aspecte vrem să le dezbatem şi la Cluj în cadrul mesei rotunde care va avea loc pe 6 iulie, care va fi organizat de Centrul pentru Studiul Comparat al Migraţiei din Cluj

În cadrul atelierului de la Berlin s-au făcut mai multe studii interdisciplinare legate de această expoziţie. Vă rog să ne spuneţi despre perspectiva arhitecturală a acestui fenomen. 
Din punct de vedere arhitectural, după părerea mea nu este atât de important stilul în care sunt construite, este important faptul că proprietarii se raportează la modelul vestic, occidental. De foarte multe ori ceea ce văd în ţările de destinaţie, în Franţa, Spania de exemplu, ei doresc să le includă în casa pe care o au în ţară. S-a vehiculat sintagma „arhitectură fără arhitecţi” cu privire la aceste case, deoarece de cele mai multe ori acestea sunt construite de către meşteri locali, care activează în zonele respective. Sunt cazuri în care proprietarul, fiind în străinătate, sună meşterul pe telefon sau trimite un email, îi arată o fotografie şi-i spune: „aş vrea ceva  în genul acesta” sau „te rog să faci baia în stilul respectiv”. Oamenii văd stadiul construcţiilor de cele mai multe ori doar vara, când se întorc în tară şi stau o lună. Atunci trebuie să îndeplinească anumite obligaţii sociale, dar şi să se ocupe de şantierul de construcţie. 

Spuneaţi că se raportează la un model Vestic, dar totuşi în Occident există o armonie arhitecturală pe care nu o vedem la majoritatea unor astfel de case? De exemplu, culoarea ţipătoare preferată în România nu se prea găseşte în Vest?
Ei nu încearcă că copieze unitar o casă din Vest. Preferă poate un anumit tip de acoperiş sau vor marmură şi granit pe jos, vor baluştri, un alt element arhitectural foarte des folosit. Cred că ei de fapt aleg elementele pe care le consideră moderne, de exemplu faţade din sticlă, dar şi diferite sculpturi decorative atât la garduri, cât şi pe faţadele caselor. Elementele vin din diferite surse, după care se uită şi la vecin şi observă ce are el, şi toate acestea se reunesc în casa proprie. Este foarte important aspectul impozant, monumental, care impresionează, ia ochii. 

 
Fotografie din expoziţie. 
 
 

 

Care sunt elementele care nu trebuie să lipsească de la o astfel de casă? 
 

Cel mai uşor ar fi să vorbim despre astfel de elemente din interiorul casei: un salon cu canapele şi cu loc de servit cafea, oglinzile iarăşi sunt foarte importante, podele din granit sau marmură. Scara interioară este,de asemenea un must have, cu cât mai mare sau mai impozantă cu atât mai bine, perdelele sunt un lucru important, chiar dacă la prima vedere pare să nu fie. Se investesc foarte mulţi bani în materiale speciale comandate din străinătate. De asemenea obligatorii sunt spoturile luminoase, oglinzile aurite, covoarele pufoase. Rămâne de văzut dacă în 2017 acestea mai sunt la modă pentru că moda înaintează în pas alert. Pentru ei aceasta este foarte importantă, de aceea schimbă foarte des decoraţiunile interioare. Bucătăriile sunt echipate cu aparatură de ultimă oră, de la prăjitor de pâine la cuptor de microunde şi alte aparate. 

 

Cum am putea caracteriza acest stil arhitectonic? 
 

Cu siguranţă este un stil eclectic, nu s-ar putea încadra într-un curent anume. Este clar că nu se construieşte într-un stil post postmodern; încep să fie ridicate şi case cu acoperiş terasă sau case cu profil mai simplu, mai minimaliste. Un alt trend care se sesizează de exemplu în Maramureş şi Bucovina este stilul rustic. Acestea sunt case construite de români care lucrează în străinătate, care au ales să şi le facă mai mici, să folosească lemn, materiale locale, cu acoperiş în 4 ape, mai simple, mai puţin încărcate. De exemplu folosesc şi piatră la decorarea faţadelor. 

Care sunt preferinţele în ceea ce priveşte culoarea caselor? 

 

Variază culoarea: sunt mulţi care preferă culori foarte intense, vii, de la roşu până la albastru, verde, portocaliu şi care fac notă discordantă cu peisajul înconjurător. Să nu uităm faptul că majoritatea acestor case sunt construite în sate, multe dintre ele sunt amplasate în mijlocul câmpului fără să aibă o stradă sau canalizare trasă. Vrem să abordăm astfel de aspecte: cum influenţează acest boom imobiliar peisajul cultural, din punct de vedere ecologic, economic, social. 

 
 

Cum a fost perceput fenomenul din perspectivă antropologică?

 
Am încercat să înţelegem cum s-a ajuns aici şi să înţelegem semnificaţiile pe care aceste case le au pentru proprietari şi pentru comunitatea locală. De exemplu în Ţara Oaşului au existat şi înainte de anii 89 oameni care câştigau mai bine şi care au reuşit să-şi construiască o casă cu un etaj, pentru că în anii 70, Nicolae Ceauşescu a dat o directivă prin care se dorea modificarea satelor, urmând ca acestea să capete, treptat, un aspect urban. Atunci s-a încurajat construirea caselor cu etaj, care să fie diferite faţă de ce cele mici, acoperite cu paie. În zona Oaş oşenii au practicat migraţia internă, lucrând în alte zone din ţară, fie la defrişat păduri, fie la pus stâlpi de înaltă tensiune, în general munci grele care erau plătite foarte bine. După 89 odată ce lucrurile s-au schimbat şi din punct de vedere economic oşenii au emigrat in străinătate, pentru că nu puteau să-şi întreţină familiile. La fel în Maramureş şi în Bucovina, toate fiind zone în care s-a emigrat destul de timpuriu încă din anii 90. La început se trecea graniţa clandestin, iar odată cu 2000, când România a primit drept de liberă circulaţie în spaţiul Schengen lucrurile s-au schimbat. Faţă de prima perioadă când era foarte dificil şi condiţiile în care trăiau migranţii români erau foarte modeste, treptat au reuşit să-şi construiască un trai mai bun, să câştige mai bine, să-şi ducă şi familiile. Dacă în primul val migraţional erau mai mulţi bărbaţi, după 2000 au emigrat tot mai multe femei,cunoscându-se domeniile în care se lucrează: de la domeniul construcţiilor până la cel menajer şi cel al îngrijirii bătrânilor.
 
 
Cu copiii ce s-a întâmplat? 
 
Au început să fie duşi şi copiii. Aceasta este una dintre întrebările importante la care rămane să se răspundă în viitor: ce vor face copiii cu casele pe care le moştenesc în România. Ei nu doresc să se întoarcă. Am foşti colegi de liceu pe care i-am întrebat foarte direct dacă se vor întoarce. Mi-au spus că nu, pentru că le e foarte bine acolo. Întrebaţi ce vor face cu casele, au spus că nu ştiu. Preferă să stea la părinţi când vin acasă deoarece este greu de încălzit o casă cu 6-7 camere. De multe ori cei care vin acasă în concedii stau tot în casele părinteşti, mai ales iarna. În Negreşti au început să se vândă aceste case, dar rămâne de văzut cine le va cumpăra şi ce se va întâmpla cu ele. Probabil generaţia care are acum 40-50 ani se va întoarce la pensie, dar după aceea rămâne de văzut. Aceste case sunt semne vizibile ale succesului proprietarior în străinătate. Ei vor să arate că sunt oameni respectaţi, care pot, îşi doresc mai mult. Aceste case nu se construiesc în străinătate, ci doar acasă, în comunităţile locale, deoarece aici ele sunt apreciate, aici se formează acea competiţie între vecini: „vreau să am o casă mai mare şi mai frumoasă decât a vecinului". Pe lângă competiţie apare şi o anumită presiune: „nu puteam să nu fac pentru că ziceau că nu sunt destul de harnic sau că nu am". Acestea sunt răspunsurile pe care proprietarii le dau. Noi aceste nuanţe am vrut să le arătăm în expoziţie, să dăm proprietarilor posibilitatea să se explice, să le fie auzite vocile. 
 
„Sfânta treime” a decoraţiunilor interioare din zonele amintite: marmură, granit, covoare pufoase.
 
Această mentalitate de tipul „trebuie să fac şi eu dacă face vecinul” exista şi înainte de 1989?
 
 Exista în zona Oaşului. Aici s-au făcut mai multe studii antropologice, sociologice, care au arătat că de fapt în Oaş casele au devenit un fel de armă, proprietarii se „luptă” cu casele.  De exemplu casa are un rol foarte important în găsirea unui partener. Casele sunt importante şi în ritual nunţii; multe dintre ritualuri au loc în case sau în curtea caselor noi. Aici a apărut această competiţie între case. Casa are mult mai multe semnificaţii. E adevărat că mulţi dintre localnici regretă acum că au construit atfel. Foarte mulţi dintre cei intervievaţi au răspuns că ar proceda altfel, că ar alege să nu le mai facă atât de mari. În Oaş am auzit exlicaţii de genul: „luxul ne omoară, dar asta este viaţa, muncim că aşa trebuie, ce să facem altceva”. 
 

 

Au fost realizate interviuri cu proprietarii acestor case? 

Pe lângă fotografiile lui Petruţ Călinescu sunt incluse şi imagini realizate de artistul Matei Benjenaru, dar şi de foarte mulţi cercetători care au documentat fenomenul în ţară şi în străinătate. Mulţi dintre ei au făcut interviuri pentru partea de cercetare. 

 

Cunoaşteţi fenomenul şi din alta perspectivă... 

Da, sunt născută în Negreşti-Oaş şi am crescut acolo până la vârsta de 18 ani. 

 

Puteţi să ne povesteşti un pic despre experienţa personală pe care o aveţi în legătură cu acest fenomen? 

Nu am participat la foarte multe nunţi dintre cele fastuoase care au loc în Oaş, dar anul trecut când am vorbit cu mama nepoatei mele, care şi-a organizat nunta, am fost puţin şocată de sumele care se investesc în organizarea evenimentului. Pe lângă numărul mare de invitaţi, sunt foarte importante şi ţinuta sau cine cântă la nuntă. Am crescut  în mijlocul acestui fenomen, sunt foarte obişnuită, am rude şi foşti colegi de acolo. Zona prinde viaţă vara în august şi iarna în decembrie-ianuarie, iar în rest multe sate sunt aproape părăsite. Interesant este faptul că s-au format aşa-numitele "sate pilot". Mai mulţi membri dintr-o localitate au plecat într-o anumită ţară şi s-a creat atfel o anumită reţea de întrajutorare , care i-a determinat pe ceilalţi din sat să emigreze în aceeaşi zonă. De exemplu, satul tatălui meu, Racşa e orientat spre Marea Britanie, cunoscutul Certeze spre Franţa, altele spre Italia. 

 

Au existat studii psihologice conexe cu expoziţia? 

Da în ceea ce priveşte influenţa asupra aşa-numiţilor euro-orfani, copiii care au fost lăsaţi singuri acasă sau în grija rudelor. Sunt cercetări care arată că pe lângă influenţa negativă a migraţiei asupra copiilor, au existat şi părţi bune: situaţia dificilă i-a făcut pe unii copii mult mai ambiţioşi. Majoritatea au avut acces la tehnologie, părinţii având bani să le cumpere calculator. Aceste aspecte i-au ambiţionat, mulţi dintre ei fiind oameni care au terminat o facultate.

 
Fotografia lui Petruţ Călinescu aleasă de organizatori pentru coperta volumului. 

 

Există vreo poză care să vă fi impresionat mai multe decât celelalte?


 Cred că fotografia lui Petruţ Călinescu pe care am ales-o pentru postere, flyere. Aceasta redă o casă roşie în fundal, care este foarte enigmatică  din cauza fumului. In prim plan e un personaj – o bunică care lucrează pământul în continuare aşa cum ştie ea. E o îmbinare a tradiţiei cu modernitatea, surprinsă foarte bine de fotograf. 

Din dezbaterile care au avut loc până acum pe marginea expoziţiei s-au tras câteva concluzii? 
Cred că transformările le putem observa cu toţii vizitând aceste zone. De fapt, întreaga Românie e împânzită de astfel de case. Din cauza lipsei unor reguli de urbanism au fost multe excese, s-a construit inclusiv în mijlocul câmpului. S-au construit astfel de case în Bucovina, în localităţi pe raza cărora care se află mănăstiri din patrimoniul UNESCO. Ordinul arhitecţilor şi alte instituţii încearcă să impună anumite regulamente, dar trebuie să existe o coordonare la nivel naţional şi implicarea statului. 

Cum văd străinii aceste fenomen?
 

La Berlin au fost impresionaţi şi interesaţi să afle mai multe. Pentru străini a fost interesant să afle mecanismele interne ale fenomenului. Cercetătorii germani au studiat fenomenul şi în alte zone; de exemlu în Kosovo, unde Kai Vöckler le denumeşte „turbo houses”. Beate Wild, cu care am curatoriat această expoziţie, a început să documenteze casele din Berlin construite de bosniacii veniţi în anii 70 în Germania, care au construit case impunătoare în ţările de destinaţie, pentru că ştiau că nu se vor mai întoarce.

Ce îi determină pe migranţii români să construiască asemenea case? 
 

E un obiect foarte vizibil prin care pot să-şi arate succesul. Desigur în toată lumea există dorinţa de a construi propria casă în care să trăieşti alături de familie, dar se doreşte de obicei o casă de 100, 150 de metri pătraţi, nu toţi vor să lucreze toată viaţa pentru contruirea casei. E vorba şi despre mjloacele pe care le investeşti în acest obiectiv. In cadrul multor dezbateri, eram întrebaţi de ce nu investesc în educaţia copiilor mai mult? Unii dintre migranţi nu petrec timpul liber aşa cum ar vrea şi economisesc foarte mult. De exemplu în unul dintre interviurile pe care Petruţ Călinescu le-a luat, un proprietar a declarat: „în 10 ani am ieşit doar o dată la restaurant”. Dacă vrei să economiseşti pentru a-ţi construi o astfel de casă, dau un număr fictiv, din 50 de euro, 30 de euro se pun deoparte. Este o presiune foarte mare a comunităţii. Dacă nu ar fi această presiune sau oamenii s-ar desprinde mai repede de comunitatea locală, nu ar mai privi lucrurile astfel şi ar investi banii economisiţi în altceva. 

 

Fotografie din cadrul expoziţiei. 
 
Eveniment – 6 iulie  
 
Expoziţia va fi însoţită de un eveniment conex, intitulat Vorbind despre case. Dialog cu şi despre migranţi, care va avea loc pe data de 6 iulie 2017, orele 17.00. La discuţia moderată de Ovidiu Oltean vor participa migranţi care trăiesc în Cluj-Napoca. Aceştia vor dezbate în ce măsură fenomenul caselor migranţilor este întâlnit şi în ţările lor de origine. Se va oferi astfel o perspectiva transculturală şi comparativă despre acest fenomen global, care este prezent din America Latină până în Europa de Est, Africa sau Asia. Pe de altă parte se va evidenţia faptul că România a devenit un loc unde alţi migranţi îşi găsesc un temporar sau definitiv „acasă".
 
Expoziţie curatoriată de Beate Wild şi Raluca Buţincu Betea
 
O mare parte din fotografiile expoziţiei sunt realizate de fotograful Petruţ Călinescu. Alte fotografii aparţin artistului Matei Bejenaru precum şi unui număr important de cercetători care au documentat această temă în România şi în ţările de destinaţie: Remus Gabriel Anghel, Eli Bădică, Carmen Chasovschi, Pietro Cingolani, Ionuţ Dulămiţă, Anamaria Iuga, Andra Jacob Larionescu, Daniela Moisa, Diana Necoară, Cristina Toderaş, Amelia Tue, Ciprian Vaţe.
„Expoziţia îşi propune să puncteze diverse aspecte ale migraţiei şi boom-ului din construcţii, ilustrând consecinţele acestora asupra satelor, regiunii şi peisajului cultural. Minunata lume nouă prezintă exemple de case din Ţara Oaşului, Maramureş şi Bucovina, regiuni din Nordul României cu un accentuat caracter rural. Acestea se disting de casele tradiţionale prin culori intense, etaje numeroase, decoraţiuni din granit şi marmură. Proprietarii noilor case muncesc în timpul anului în Italia, Spania, Franţa sau Marea Britanie. În străinătate lucrează de obicei în construcţii, în sectorul menajer, al serviciilor de îngrijire a bătrânilor sau în agricultură. Banii puşi deoparte sunt investiţi în construirea unor case mari în localităţile din care provin. Casele nou construite ajung însă să fie locuite foarte rar. Vârstnicii rămaşi în ţară continuă să locuiască în propriile case, ocupându-se de îngrijirea nepoţilor şi a caselor nelocuite. Numai de Crăciun, Paşte şi în luna august satele se animă prin întoarcerea celor plecaţi. În luna august au loc numeroase nunţi fastuoase, după care satele amuţesc din nou”, susţin organizatorii. 
 
Când şi unde poate fi văzută expoziţia
 
Un proiect comun realizat de Departamentul Europa centrală şi de sud-est din cadrul Muzeului Culturilor Europene din Berlin şi Institutul Cultural Român din Berlin, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi Centrul pentru Studiul Comparat al Migraţiei. Finanţat de Die Beauftragte der Bundesregierung für Kultur und Medien şi Institutul Cultural Român din Bucureşti.
 
Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Sala Reduta, de miercuri până duminică, între orele 10.00-18.00, în perioada 1 - 30 iulie 2017.
 
 
Citeşte şi
 

 

Expoziția „Minunata lume nouă – case ale migranților români”. FOTOGRAFII: Remus Florescu

Imagini din aceeasi galerie
  • Expoziția „Minunata lume nouă – case ale migranților români”. FOTOGRAFII: Remus Florescu
  • Expoziția „Minunata lume nouă – case ale migranților români”.
  • Expoziția „Minunata lume nouă – case ale migranților români”. 
  • Expoziția „Minunata lume nouă – case ale migranților români”. 
  • Expoziția „Minunata lume nouă – case ale migranților români”. FOTOGRAFII: Remus Florescu
  • Expoziția „Minunata lume nouă – case ale migranților români”. FOTOGRAFII: Remus Florescu
  • Expoziția „Minunata lume nouă – case ale migranților români”. FOTOGRAFII: 
  • Expoziția „Minunata lume nouă – case ale migranților români”. 
  • Expoziția „Minunata lume nouă – case ale migranților români”. 
  • Curatorul expoziției Raluca Buțincu Betea, de la Institutul Cultural Român din Berlin
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările