FOTO EXCLUSIV Francezul care aduce a treia generaţie de bucătari din Alsacia la Cluj
0
Dominique Simon este un gurmand fără pereche, care a părăsit Franţa ca să facă afaceri la Cluj. De doi ani are un mic laborator de patiserie de unde pleacă zilnic zeci de crossainte proaspete spre cafenelele din centrul Clujului şi spre angajaţii unor multinaţionale de renume.
Pe la 6 dimineaţa, când oraşul începe să se trezească la viaţă, Dominique Simon, un francez aciuat în Ardeal, scoate ultima tură de croissante cu unt din cuptor. Sunt făcute după reţeta franţuzească pe care bucătarul o respectă cu sfinţenie. Mirosul lor umple toată încăperea, iar gustul lor nu seamănă cu nimic din ce se găseşte în comerţ.
În jumătate de oră vine şoferul să ducă bunătăţurile în oraş. Împreună cu soţia lui, Romana Simon, împachetează apetisantele croissante în cutii de plastic.
Nici nu-şi dau seama că e deja ziuă. Sunt în picioare de la 3.00. Cineva bate la uşă. E băiatul care face livrările. „Bună dimineaţa! Am venit după ele“, spune Alin Andone, un tânăr care lucrează doar de o lună la „Les délices d’Antoinette“, o mică afacere de familie care poartă numele fetiţei familiei Simon.
Ia cutiile şi le duce jos la maşină, unde îl aşteaptă soţia. „Sunt foarte bune crossaintele, să ştiţi. Nu am găsit prin patiseriile din Cluj ceva care să aibă un gust la fel de bun“, spun ea. După vreo trei ture, portbagajul maşinii e aproape plin.
Se orientează pe unde să o ia, platforma CUG-ului semănând mai mult cu un oraş părăsit după vreun bombardament. Însă, aşa gri, trist şi fără viaţă, e casă pentru patiserul francez îndrăgostit de România.
Alin Andone se urcă la volan, îşi lasă soţia la serviciu şi face livrările.
Şi aşa clujenii care obişnuiesc să-şi bea dis-de-dimineaţă cafeaua în oraş, la unele localuri de pe strada Universităţii, servesc şi un croissant începându-şi ziua asemeni unui francez.
Croissantul cel de toate zilele
În Franţa, croissantul e nelipsit de la cafea, ca şi ţigara fumătorului. Pe la 7 şi ceva, după ce au trimis prima livrare de produse, soţii Simon iau o mică pauză. Romana Simon toarnă cafea în căni şi pune o farfurie cu specialităţi franţuzeşti pe masă: croissante cu ciocolată, cu migdale, spirale cu stafide şi spirale cu bucăţele de ciocolată pe deasupra.
„Sunt produse făcute după reţete franţuzeşti. Conţin doar ingrediente naturale, fără aditivi. Sunt prea bătrân ca să trişez“, spune zâmbind Dominique Simon.
Sunt la fel de bune ca şi cele din Franţa, adaugă apoi.
Dominique a venit în România prin 98, la o invitaţie a Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj. A simţit atunci că o afacere cu lemn ar avea potenţial.
Făcea căsuţe la Cluj şi le trimitea în Franţa, unde erau asamblate. Aşa şi-a cunoscut soţia.
„Dominique căuta o persoană să vorbească foarte bine franceză. Eram profesoară de franceză, m-am dus la interviu şi...“, spune Romana Simon.
... şi azi sunt împreună. Au o fetiţă de 6 ani, Antoinette, aşa cum se numeşte şi mica lor afacere pe care o au de doi ani.
Restaurantul străbunicii
„De ce sunt în Cluj şi nu în Franţa? Antoinette, vino puţin, te rog“, strigă Dominique. Şi din cealaltă încăpere vine o fetiţă curioasă. „Ce să fac în Franţa? Am aici tot ce îmi trebuie!“, mărturiseşte francezul îmbrăţişându-şi fiica.
Când era de vârsta ei, străbunica lui avea un restaurant în oraşul Mulhouse din Alsacia, provincia franceză alături de Lorena care a fost un adevărat măr al discordiei între germani şi francezi. Orăşelul de baştină al patiserului, al cărui semn pe stemă e roata morarului, se află la 30 de kilometri distanţă de Elveţia şi tot atâţia de Germania.
Dominique i-a moştenit spiritul antreprenorial. „Ştiu să gătesc de când aveam 5 ani. Cel mai mult îmi place pâinea cu ciocolată. O mănânc din copilărie“, povesteşte francezul. După moartea bunicii, restaurantul a fost vândut şi banii s-au împărţit rudelor.
Deşi părinţii l-au trimis să facă şcoala de farmacie - şi a lucrat ani buni, ca şi reprezentant pe vânzări la o multinaţională care fabrică medicamente şi le exportă în SUA şi în ţările francofone - el şi-a dorit mereu să aibă un restaurant ca al bunicii.
„Şi peste un an, doi o să-l deschid. Nu va fi unul de lux, va fi un bistro cu preţuri accesibile“, spune Dominique.
Au avut, anul trecut, vreo şase luni, un mic local deschis pe strada Republicii. Se vindeau bine toate specialităţile, însă nu era un loc bun.
„Nu aveai unde să parchezi acolo. Un prieten a mers să-şi ia un croissant de acolo şi a luat amendă. Mi-a zis că nu va mai cumpăra de acolo“, povesteşte Romana Simon.
„Nu era nici rentabil“, adaugă soţul ei.
Cum superi un francez?
Francezii din Alsacia sunt foarte gurmanzi şi nu le place când glumeşti pe seama mâncării.
„Poţi glumi cu toţi pe orice temă vrei, dar nu despre mâncare. Nu!“, zice francezul.
În perioada lungă în care a lucrat pentru acea multinaţională, francezul a fost prin ţările africane francofone. Spune că cel mai mult i-au încântat papilele gustative bucătăria marocană, datorită mirodeniilor folosite, şi cea libaneză, datorită prospeţimii fructelor, legumelor şi a cărnii.
Un amic i-a dat o carte de reţete româneşti din 1920. E tare mândru de ea şi crede că mâncărurile gătite după acele reţete rivalizează cu bucătăria ungurească, despre care se ştie că e foarte bună.
E 7.30. Pe uşa laboratorului mai intra cineva. Este Szep Georgeta, o clujeană în vârstă de 51 de ani, patiser de profesie. Lucrează cu familia Simon de un an şi îi place.
„Dacă aş avea destul timp, nu aş mai ieşi din bucătărie. Atât de mult îmi place să gătesc“, zice femeia.
Dezaprobă total folosirea produselor care nu sunt naturale în bucătărie. „Sunt otrăvuri pure! Oamenii nu îşi dau seama ce mănâncă. Nu înţeleg cum firmele au tupeul să vândă aşa ceva!“, se revoltă femeia.
Livrări pentru ambasada Franţei
Soţii Simon spun că se trezesc cu noaptea în cap ca să livreze produse proaspete. Nu lucrează pe stoc. Totul este programat pe ore, în aşa fel încât lucrurile să meargă brici, nemţeşte chiar. Termină tot în jur de ora 20.00.
Din cuptorul lor ies croissante cu ciocolată, cu migdale, cu ananas sau alte fructe, spirale cu stafide, spirale cu bucăţele de ciocolată peste, tarte sărate - cu brânză, cu ciuperci sau cu carne, baghete de pâine pentru sandvişuri.
Livrează zilnic la diverse companii multinaţionale din Cluj, localuri şi cafenele, firme precum Ursus. Au avut comenzi de la ambasada Franţei din Bucureşti, centrele culturale franceze din Cluj şi Iaşi. „Facem şi prăjituri pentru aniversări şi alte evenimente. Nu avem site“, zice patiserul.
Singură urmă pe care au lăsat-o în mediul virtual este pagina de Facebook a fostului lor magazin de pe Republicii. Pe acea pagină este trecută adresa de mail şi un număr de telefon unde se pot face comenzi.
Recunoaşte că i-a fost greu la început să-şi găsească clienţi şi un loc pentru laborator, dar şi că este încă pe minus, deşi speră să-şi recupereze investiţia de circa 15.000 de euro în „Les délices d’Antoinette“. Mai ales că unele produse – batoanele de ciocolată, vanilia, brânzeturile - le procură din Grecia, Italia şi Germania.
Francezii sunt cunoscuţi pentru multitudinea de sortimente de pâine şi produse de patiserie.
„Pe lângă produse de patiserie, torturi, prăjituri, facem şi pâine. Pâinea bună e greu de găsit, dar uşor de făcut: făină, apă, sare şi drojdie.
Pâinea e pâine, indiferent de locul unde trăieşti“, încheie patiserul francez.
Se încarcă comentariile...
